vineri, septembrie 29, 2023
AcasăAgenda ZileiPoliticăUcraina a trimis 38 de tone de sârmă ghimpată în Lituania, pentru...

Ucraina a trimis 38 de tone de sârmă ghimpată în Lituania, pentru gardul de pe frontiera cu Belarus, forțată de migranții lui Lukașenko

Ucraina a trimis peste 38 de tone de sârmă ghimpată în Lituania, ţara baltică din UE care s-a confruntat cu mii de treceri ilegale ale frontierei din ţara vecină Belarus, relatează dpa, citată de Agerpres.

”Ajutorul umanitar” este menit să ajute Lituania să ridice o barieră de protecție care să asigure securitatea frontierei sale, a precizat joi serviciul ucrainean de protecţie civilă. Vor urma, potrivit comunicatului, încă două transporturi.

De cîteva săptămâni Lituania se luptă cu un aflux în creştere de migranţi, în special din Orientul Mijlociu, dinspre frontiera sa cu Belarus, care este și ultima frontieră a UE cu fostul stat sovietic. De aceea, autorităţile de la Vilnius vor să monteze un gard de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei de aproape 680 de km.

Potrivit propriilor statistici, Lituania a contabilizat numai în acest an, peste 4.000 de treceri ilegale ale frontierei.

Ca reacție la înăsprirea sancțiunilor occidentale, dictatorul bielorus Aleksandr Lukaşenko a anunţat la sfârşitul lunii mai că Minskul nu-i va mai împiedica pe migranţi să se deplaseze în UE.

Lituania și Uniunea Europeană susțin că Lukașenko aduce special migranții din Irak pentru a-i trimite apoi peste granița cu Lituania. Acțiunile lui Lukașenko vin ca o formă de răzbunare pe UE pentru sancțiunile impuse.

Între timp, guvernul lituanian vrea să dea armatei mai multe atribuţii la frontiere. Un decret cu acest efect urmează a fi semnat de preşedintele Gitanas Nauseda, a relatat agenţia de ştiri BNS. Potrivit decretului, soldaţii vor putea să controleze oamenii şi autovehiculele mai uşor şi să aresteze persoanele care le ignoră instrucţiunile. Conform informaţiilor furnizate joi de poliţia de frontieră, unsprezece migranţi au fost întorşi de la frontiera cu Belarus în ultimele 24 de ore.

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate