AcasăAgenda ZileiUn fost ministru rus, destituit de câteva ore, a fost sinucis cu...

Un fost ministru rus, destituit de câteva ore, a fost sinucis cu o armă de foc

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citând o sursă nespecificată (din FSB).

Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin peste un an de la numire, fără a preciza motivul.

Starovoit a fost numit ministru al transporturilor în mai 2024, după ce fusese aproape cinci ani guvernator al regiunii Kursk din Rusia, iar anterior lucrase în domeniul transporturilor și fusese șef al agenției federale a drumurilor Rosavtodor.

La câteva luni după ce a plecat din Kursk, regiunea a fost invadată de trupe ucrainene, în cea mai mare incursiune a forțelor Kievului pe teritoriul rus din 2022, când a Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei.

Potrivit ziarului Vedomosti, înlocuitorul lui Starovoit la minister ar putea fi fostul său adjunct, Andrei Nikitin, anterior guvernator al regiunii Novgorod.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate