Un tânăr de 29 de ani a fost desfigurat, tâlhărit, dezbrăcat și lăsat gol și înconștient într-o baltă de sânge, noaptea, pe o stradă din Arad, de trei ”maimuțe” cu buletin pe care autoritățile nu le-au reținut deoarece, spun polițiștii, victima aflată în comă n-a depus împotriva lor o plângere penală. Tânărul este internat la Timișoara, cu traumatism cranian, fractură de maxilar și alte plăgi la nivelul feței, iar ”maimuțele” care l-au atacat sunt libere pentru că nu prezintă pericol public în interpretarea uniformelor din cadrul IPJ Arad.
Ce spun rudele victimei și presa locală
Potrivit rudelor tînărului agresat, citate de aradon.ro, în noaptea de 16-17 august, în timp ce se îndrepta spre casă, tînărul a fost abordat de trei indivizi care veneau din sens opus. În urma unui schimb de cuvinte (”Deranjăm?” – Nu! –”Hai să-l deranjăm!”), cei trei l-au snopit în bătaie cu pumnii și picioarele, i-au fracturat mandibula și maxilarul, i-au furat tot ce avea la el și pe el, lăsându-l gol, întins pe caldarâm și au fugit.
Din spusele rudelor tânărului bătut, acesta ar fi fost snopit în bătaie de trei persoane, nu de una singură. Tânărul ar fi fost și tâlhărit, conform acelorași rude, victimei furându-i-se banii pe care îi avea asupra sa, dar și telefonul mobil- scrie AradOnline.
Rudele povestesc că tânărul se îndrepta spre casă, iar agresorii săi se deplasau în direcția opusă. Aceștia l-ar fi întrebat dacă deranjează, tânărul răspunzând negativ.
„A fost bătut de trei persoane, noi așa știm, și a fost lăsat acolo dezbrăcat, gol. A ajuns inconștient la spital. S-a furat tot de la el: telefon, bani. Ei l-au întrebat dacă îl deranjează, el a spus că nu și atunci i-au zis <<Hai să-l deranjăm>>. El venea spre casă, ei se îndreptau în direcția cealaltă. I-au luat hainele, să-și ascundă urmele și să-l și batjocorească”, au povestit rudele victimei, potrivit sursei citate.
Victima a fost dusă la spitalul din Unitatea de Primire Urgențe Arad în stare de inconștiență cu traumatism cranian, fracturi multiple la oasele de la nivelul feței și plăgi multiple, dar din cauza complexității rănilor și a intervențiilor chirurgicale necesare a fost transferat la Timișoara.
”Este internat la spital la Timișoara, la maxilo-facial. A fost operat, dar iar îl operează. Doctorul a spus că va dura foarte mult să-și revină. Mănâncă doar cu paiul și doar supe, ceaiuri, tot ce e lichid”, au mai spus rudele tânărului, citate de aradon.ro.
Ce spune Poliția Arad
Potrivit timoraților de la IPJ Arad, care au ascuns până acum opiniei publice, vreme de mai bine de o săptămână, acest caz grav de tâlhărie și, posibil, tentativă de omor, agresorii au fost identificați, însă doar unul dintre cei trei ar fi lovit victima. De ce nu e acesta reținut? Pentru că victima, aflată în comă, n-a depus plîngere. Or, fără plângere, nu există cătușe. Dealtfel, maimuța agresoare este cercetată nu pentru tentativă de omor și tâlhărie, ci pentru loviri și alte violențe.
„În noaptea de 16 spre 17 august am fost sesizați prin apel SNUAU 112, de către o femeie, despre faptul că în fața imobilului său se află un bărbat întins pe trotuar care este dezbrăcat complet și prezintă leziuni la nivelul feței. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și un echipaj al ambulanței. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că un arădean de 29 de ani ar fi fost agresat de un alt arădean de 22 de ani în urma unui conflict spontan. Bărbatul de 29 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta”.
Ulterior, uniformele de la IPJ Arad, au revenit asupra declarației și au informat, potrivit AradOnline, că agresorul și alte două persoane care au asistat la bătaie au fost identificate la două ore de la comiterea faptei; doar unul dintre cei trei i-a aplicat lovituri victimei – este vorba despre un tânăr de 21 de ani, din Arad, fără loc de muncă – în timp ce ceilalți doi, în vârstă de 19, respectiv 23 de ani, tot din Arad și tot fără ocupație, doar au asistat la întreaga scenă.
Potrivit siteului arădean, ”pe tricourile și pe pantofii celor despre care se susține că au asistat la bătaie, au fost găsite urme de sânge provenit de la victimă și se pare că cei trei se aflau sub influența băuturilor alcoolice și a altor substanțe în momentul producerii incidentului”.
Legat de victimă, reprezentanții IPJ Arad au mai specificat că aceasta nu a depus plângere până în acest moment. ”Oamenii legii” ar mai fi precizat că ”tânărul bătut nu vrea să dea nicio declarație despre cele întâmplate”.
De cealaltă parte însă, rudele victimei spun că aceasta a fost externată pentru o zi, tocmai pentru a se putea deplasa vineri la Poliție în vederea depunerii plângerii. Plângerea penală în cauză este necesară deoarece fără ea nu nu se poate pune în mișcare acțiunea penală.
Așadar, în Arad, dacă ești bătut și călcat în picioare, la propriu, de niște maimuțe cu buletin, tâlhărit de tot ce ai la tine și pe tine și lăsat gol și inconștient într-o baltă de sânge pe caldarâm, poliția nu-i poate reține pe tâlhari pentru că n-ai depus plângere împotriva lor. Și n-ai depus-o pentru că erai în comă, sau poate pt că te-ai temut să nu mai treci o dată prin același coșmar știind, de-acum, că poliția acționează ca un complice al celor care atentează la viața ta.

