Deși Ungaria a semnat şi ratificat Statutul de la Roma care a creat Curtea Penală Internaţională (CPI), șeful de cabinet al lui Viktor Orban declară că Ungaria nu îl va aresta pe Vladimir Putin, pe numele căruia CPI a emis la 17 martie un mandat de arestare prin care îl acuză pe dictatorul rus de crime de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina.
Când a fost întrebat dacă Putin ar fi arestat dacă ar veni în Ungaria, şeful de cabinet al lui Orban, Gergely Gulyas, a declarat într-un briefing de presă că Statutul de la Roma nu a fost integrat în sistemul juridic maghiar. „Trebuie să ne referim la legea ungară şi pe baza acesteia, nu-l putem aresta pe preşedintele rus, deoarece statutul CPI nu a fost promulgat în Ungaria”, a declarat Gulyas, potrivit News.ro
El a mai spus că guvernul de la Budapesta „nu şi-a format o poziţie” cu privire la mandatul de arestare emis împotriva lui Putin.
„Aceste decizii nu sunt cele mai fericite, deoarece duc lucrurile spre o escaladare şi mai mare şi nu spre pace, aceasta este opinia mea personală, subiectivă”, a adăugat Gulyas.
Este puţin probabil ca Putin, doar al treilea preşedinte în funcţie pe numele căruia s-a emis un mandat de arestare de către CPI, să ajungă prea curând în faţa instanţei. Însă mandatul înseamnă că el ar putea fi arestat şi trimis la Haga dacă va călători în oricare dintre statele membre ale CPI.
Rusia nu a ascuns programul prin care a dus mii de copii ucraineni în Rusia, dar l-a prezentat ca pe o campanie umanitară pentru a proteja orfanii şi copiii abandonaţi în zona de conflict.
Rusia, care nu este parte la CPI, a declarat că demersul instanţei este lipsit de sens. Moscova a negat în mod repetat acuzaţiile potrivit cărora forţele sale au comis atrocităţi în timpul invaziei din Ucraina.
Premierul Ungariei Viktor Orban este perceput drept liderul din UE cel mai apropiat de Vladimir Putin şi a îngreunat de mai multe ori adoptarea sancţiunilor europene împotriva Rusiei, în condiţiile în care ţara sa este încă puternic dependentă de Moscova în materie de energie.

