Uniunea Salvaţi România va folosi toate resursele juridice pentru recuperarea sumelor cheltuite de Primăria Capitalei prin companiile municipale înfiinţate ilegal, a declarat Dan Barna, președintele partidului.
Acesta spune că, în urma motivării Curţii de Apel Bucureşti în acest caz, niciun primar nu va mai putea să înfiinţeze astfel de structuri.
„Motivarea Curţii de Apel la decizia privind înfiinţarea în afara legii a companiilor municipale este una devastatoare pentru Gabriela Firea. Sunt două încălcări ale legii: această motivare este mai devastatoare pentru Gabriela Firea decât decizia în sine şi spun asta pentru că instanţa a constatat pe de o parte ilegalitatea modului în care s-a votat înfiinţarea acestor companii. S-a folosit sistemul de vot de jumătate plus unu, iar instanţa a constatat că, fiind decizii legate de patrimoniul municipalităţii, trebuiau luate cu majoritate calificată. Instanţa a mai constatat că asocierea dintre municipalitate şi SC Service Ciclop era una artificială, falsă. Adică, Service Ciclop aparţine tot municipalităţii. Practic, municipalitatea şi-a semnat singură o asociere”, a mai spus Barna.
Potrivit lui, aceste companii înfiinţate ilegal de Gabriela Firea au tocat peste jumătate de miliard de euro din banii municipiului Bucureşti.
„USR va folosi toate resursele juridice pentru a întreprinde acţiunile necesare pentru ca aceste sume să fie recuperate de la cei responsabili. Prin decizia şi motivarea Curţii de Apel Bucureşti, niciun primar din România nu va mai putea să înfiinţeze companii prin care să sifoneze banii municipalităţii. Niciun primar nu va mai putea să înfiinţeze companii prin care să aloce sinecuri şi posturi de director şi alţi angajaţi la stat unor persoane din cercul propriu înfiinţând companii ale primăriei. Mă bucur că această decizie vine la finalul unui proces iniţiat de colegii mei din USR şi este o reuşită”, a adăugat Barna.
Pe de altă parte, consilierul municipal Ana Ciceală este de părere că primarul general a avut ocazia de a rezolva problema companiilor imediat după pronunţarea sentinţei.
„Consilierii USR i-am oferit o şansă prin proiectul de hotărâre pe care l-am depus la Consiliu. Gabriela Firea a preferat să ignore problema, dând dovadă nu doar de incompetenţă, ci şi de rea-voinţă. Din păcate, atitudinea primarului Capitalei înseamnă noi sume de bani cheltuite din buzunarul cetăţenilor. Vom solicita încă o dată Curţii de Conturi să verifice modul în care au fost risipiţi banii bucureştenilor de către aceste companii”, a menţionat Ana Ciceală.
Din acest motiv, Gabriela Firea trebuie să-şi asume responsabilitatea acestei situaţii catastrofale pe care a generat-o în Bucureşti. USR-iștii afirmă că primarului general i s-a spus de la bun început că aceste companii vor fi un eşec managerial şi financiar pentru Capitală, însă a preferat să meargă mai departe.
CAB: Companiile sunt înființate ilegal
Curtea de Apel Bucureşti a motivat că hotărârile CGMB de înfiinţare a celor 22 de companii municipale sunt nelegale, deoarece trebuiau aprobate cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie şi nu cu majoritate simplă.
CAB a publicat marţi motivarea prin care s-a dispus anularea hotărârilor luate de CGMB prin care au fost înfiinţate companiile municipale, procesul fiind deschis de Roxana Wring, consilier municipal USR.
Completul care a luat această decizie a fost format din judecătoarele Amelia Raluca Onişor, Alina Ghica şi Nicoleta Nolden.
Instanţa susţine că societăţile înfiinţate prin hotărârile CGMB au obiecte de activitate variate:
- producerea, furnizarea energiei electrice şi termice;
- servicii energetice şi de mentenanţă;
- realizarea activităţilor necesare asigurării serviciului de iluminat public;
- administrarea şi dezvoltarea infrastructurii unităţilor sanitare ale municipalităţii;
- protecţia civilă şi activităţile de voluntariat;
- servicii în tehnologia informaţiilor;
- construirea, dezvoltarea şi administrarea de baze sportive şi terenuri de sport;
- punerea în valoare şi exploatarea obiectivelor turistice;
- administrarea parcurilor, grădinilor publice şi ştrandurilor;
- serviciul de administrare a reţelei de agrement;
- administrarea spaţiilor publicitare;
- întreţinerea materialului lemnos situat pe spaţiile verzi;
- asigurarea protecţiei şi siguranţei obiectivelor de interes public şi privat;
- consolidarea clădirilor cu risc seismic;
- servicii de coordonare/consultanţă pentru proiectele de infrastructură mare;
- gestionarea unitară a fondului imobiliar;
- administrarea drumurilor şi parcărilor publice;
- organizarea activităţii de transport local de persoane.