Site icon Investigative Report

După ce rușii le-au făcut șvaițer BND-ul, germanii se plâng că nu mai pot recruta noi agenți, pe motiv ca tinerii vor să facă spionaj doar din sufragerie

Bruno Kahl (primul din stânga), șeful BND

Serviciile de informații întâmpină dificultăți în recrutarea de personal de când cu pandemia, deoarece potențialii spioni doresc să lucreze de acasă și preferă să nu se despartă de telefoanele mobile personale, a declarat luni șeful serviciului german de informații externe BND, citat de Reuters.

„Nu putem oferi anumite condiții care sunt considerate de la sine imposibile”, a declarat Bruno Kahl, care a descris găsirea unui număr suficient de personal și a personalului potrivit ca fiind o mare provocare, în condițiile în care generația baby boomers se îndreaptă spre pensionare.

„Munca de la distanță nu este posibilă la BND din motive de securitate, iar faptul că nu poți să îți iei telefonul mobil la serviciu îi deranjează mult pe tinerii care își caută un loc de muncă”, a adăugat el.

Aproximativ 6.500 de persoane lucrează pentru BND, potrivit paginii de internet a instituției.

BND făcut șvaițer de spionii GRU/FSB/SVR

Războiul declarat Ucrainei și Occidentului de către Rusia putinistă a prins pe picior greșit Germania, care a fost cel mai apropiat aliat și sprijin al lui Putin din Europa.

Potrivit unei ample investigații publicată recent de Der Spiegel și realizată împreună cu platformele de investigații Billingcat și The Insider, alături de cotidianul italian La Repubblica, vigilența contraspionajului german vizavi de Rusia lui Putin a fost, practic, anulată în ultimele două decenii de amor la scenă deschisă cu dictatorul rus.

De ce a devenit contraspionajul german un șvaițer informativ, cum operează nestingheriți, prin Europa, spionii Rusiei, ce acoperiri au ales ei, ce victime au făcut și pe unde și-a plantat ploșnițele informative, active sau adormite, iată doar cîteva dintre întrebările la care au răspuns jurnaliștii de investigații implicați în elaborarea materialului investigativ reprodus integral de Investigative Report.

Materialul, publicat în Der Spiegel, este și unul dintre cele mai ample investigații despre ”târfele” operative ale lui Putin – hackeri, spioni, sau asasini cu contract – trimise la produs prin Europa.

Exit mobile version