Site icon Investigative Report

Iar a învins pandemia: Pentru că lui Iohannis nu-i place masca pe figură, guvernul elimină obligativitatea purtării ei în spații deschise

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de marţi o hotărâre prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menţinerea măsurilor în vigoare, la care se adaugă câteva excepţii.

Măsurile propuse de CNSU:

Comunicatul oficial al CNSU

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 7 decembrie 2021, Hotărârea numărul 112, prin care se propune prelungirea stării de alertă și se propun măsurile necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menținerea măsurilor în vigoare, la care se adaugă următoarele excepții:

– eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;

– creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05.00 -22.00;

– eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;

– eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;

– permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;

– permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;

– permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.

Procedura impune ca propunerea pe care CNSU o face prin hotărârea adoptată marți să treacă prin ședința de guvern. Decizia finală va fi luată astfel în ședinţa de miercuri a executivului.

Exit mobile version