Site icon Investigative Report

Iohannis vrea acord național pentru o Românie europeană

Iohannis face numiri „cu cântec” iohannis dezbatere electorală singur Mesajul lui Klaus Iohannis guvern de tranziție Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) iohannis atacă plumb iohannis refuză remanierea Guvernul PSD ar fi trebuit să plece demult că nu a luat măsurile necesare astfel încât cazuri precum cel de la Caracal Aderarea la Schengen descurajarea actelor ostile Statul român trebuie resetat Validarea referendumului dosare legislative, iohannis palatul cotroceni

Președintele Klaus Iohannis vrea acord național pentru o Românie europeană și a invitat toate partidele să semneze un astfel de pact politic.

„Marea majoritate a partidelor au fost de acord că rezultatele acestui referendum trebuie implementate aşa cum a votat poporul, sunt de acord partidele că trebuie consolidat parcursul european al României. În consecinţă, pentru a valorifica cum se cuvine acest vot şi consultările, am decis să invit partidele politice parlamentare să semnăm un acord naţional pentru consolidarea parcursului european al României sau un pact politic pentru România europeană”, a afirmat președintele într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni.

Potrivit lui, acest acord politic naţional pentru consolidarea parcursului european al României conţine:

Acesta a propus ca cei care vor semna pactul să se angajeze să transpună în legislaţie în cel mai scurt timp măsurile necesare asigurării atât în ţară, cât şi în străinătate a exercitării depline şi efective a dreptului de vot de către cetăţenii români.

Iohannis a mai spus că rezultatele referendumului arată că aproape 8 milioane de români s-au prezentat la urne, din care aproximativ 6.500.000 au răspuns cu „Da” la ambele întrebări din domeniul justiţiei. 

„Această prezenţă masivă la referendum şi votul covârşitor dat pentru ‘Da’ arată că românii nu au votat strict numai pentru aceste întrebări. Aceste răspunsuri ferme trebuie transformate în legislaţie. Românii au votat, politicienii acum trebuie să implementeze rezultatul votului şi este clar că rezultatele referendumului trebuie transformate în legislaţie. Trebuie creată legislaţia care efectiv interzice amnistia şi graţierea pentru corupţi, cum trebuie dată legislaţie pentru interzicerea ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei şi a politicii penale, precum şi extinderea dreptului de a contesta constituţionalitatea unor ordonanţe de urgenţă. Asta pare că este rezultatul referendumului. Acesta este rezultatul de bază şi trebuie să mergem mai departe şi să înţelegem importanţa politică a acestui vot din partea românilor. Românii au votat clar şi ferm împotriva abordării antieuropene promovată în campanie de PSD şi ALDE, două partide care au fost sancţionate drastic de electorat. Aşadar, românii au arătat clar că România este o ţară proeuropeană, românii sunt o naţiune proeuropeană. Acest lucru este foarte important. Trebuie ţinut cont de acest lucru şi politicienii trebuie să tragă concluzii. Noi nu am ajuns întâmplător sau din greşeală în UE. Noi, românii, am dorit să fim în UE. Asta nu reduce cu nimic suveranitatea noastră, dar şi această decizie este una suverană. Noi vrem să facem parte din acest spaţiu european care se bazează pe principii şi valori”, a spus șeful statului. 

 

Exit mobile version