Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a urcat vineri la tribuna Adunării Generale a ONU într-un moment în care Israelul se află din ce în ce mai izolat pe scena internațională. Zeci de delegați au părăsit sala înainte ca acesta să înceapă să vorbească, un gest simbolic care a anticipat tonul sfidător și defensiv al liderului israelian.
Într-un discurs de aproape o oră, Netanyahu a respins toate apelurile la încetarea focului în Fâșia Gaza, insistând că Israelul „trebuie să ducă treaba până la capăt” și că operațiunile militare împotriva Hamas nu se vor opri până la distrugerea completă a grupării.
Contextul în care acest discurs a avut loc este unul de criză prelungită: aproape doi ani de război, declanșat după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, cu un bilanț care, potrivit autorităților palestiniene, a depășit 65.000 de morți în Gaza, majoritatea copii, femei și bătrâni nevinovați. Comunitatea internațională vorbește deja despre una dintre cele mai grave catastrofe umanitare din ultimele decenii, cu orașe devastate, spitale nefuncționale și sute de mii de civili lipsiți de hrană și medicamente. În aceste condiții, vocea Israelului a răsunat în sala ONU mai degrabă ca o provocare decât ca o pledoarie.
Netanyahu nu s-a limitat la a justifica acțiunile armate, ci și-a îndreptat tirul diplomatic împotriva statelor care au început, în ultimele luni, să recunoască oficial Palestina. El a numit deciziile Marii Britanii, Australiei, Canadei și altor guverne occidentale „un premiu oferit terorismului” și a acuzat liderii respectivi că au cedat „presiunii străzii și antisemitismului”.
Această retorică a venit la doar câteva săptămâni după ce Adunarea Generală a ONU a adoptat cu o majoritate covârșitoare o rezoluție în favoarea soluției celor două state, document respins imediat de Israel. În replică, statele arabe și africane au cerut accelerarea recunoașterii Palestinei, ceea ce a amplificat tensiunile diplomatice.
Pe lângă mesajul rostit la New York, Netanyahu a coordonat și o acțiune cu puternice conotații propagandistice: discursul său a fost difuzat prin difuzoare instalate la frontiera cu Gaza, iar autoritățile israeliene susțin că au preluat inclusiv rețele de telefonie mobilă pentru a-l transmite direct populației palestiniene.
Mișcarea a fost criticată de experți internaționali care o consideră o formă de presiune psihologică asupra unor civili deja traumatizați de război, mai degrabă decât o strategie eficientă de comunicare.
Toate acestea se petrec pe fundalul unui dosar juridic care îl vizează direct pe Netanyahu. În noiembrie 2024, Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele său, acuzându-l de crime de război și crime împotriva umanității, inclusiv de utilizarea deliberată a foametei ca armă de război. Mandatul îl expune teoretic arestării în cele 125 de state membre ale CPI, dar realitatea geopolitică îl lasă încă liber de mișcare, cel puțin în zona aliată. Totuși, existența acestui mandat adaugă greutate criticilor venite dinspre capitalele occidentale și subminează imaginea internațională a Israelului.
Discursul său la ONU a fost conceput evident mai mult pentru publicul intern decât pentru diplomații prezenți în sală. În Israel, unde societatea este împărțită între teama de insecuritate și costurile unui război interminabil, Netanyahu are nevoie să arate fermitate și să își asigure populația că guvernul nu va ceda. În același timp însă, imaginea unui lider care respinge orice compromis și se confruntă cu o sală pe jumătate goală riscă să devină simbolul izolării Israelului la nivel global.
Reacțiile internaționale au fost dure. Mai multe state arabe au denunțat lipsa de respect față de dreptul internațional, în timp ce diplomați europeni au atras atenția că, în lipsa unui orizont politic, conflictul riscă să devină permanent. În capitalele occidentale, opinia publică presează guvernele să ia măsuri mai ferme, iar recunoașterea Palestinei de către țări considerate anterior apropiate de Israel arată că schimbarea este deja în curs.
Dincolo de scena de la New York, întrebarea esențială este cât de sustenabilă este strategia lui Netanyahu. Pe termen scurt, retorica dură și difuzarea propagandistică a discursului pot aduce sprijin intern și pot întări imaginea de lider intransigent. Pe termen lung însă, Israelul riscă să rămână tot mai singur, confruntat nu doar cu condamnarea morală a comunității internaționale, ci și cu sancțiuni diplomatice sau economice și cu perspectiva de a pierde sprijinul unor aliați esențiali.
Astfel, momentul de la ONU a fost mai mult decât un discurs: a fost radiografia unei politici care alege confruntarea în locul compromisului și sfidarea în locul diplomației. În timp ce Netanyahu vorbea despre „terminarea trebii”, în jurul său se contura imaginea unui stat care, pentru prima dată în ultimele decenii, riscă să piardă nu doar prietenii, ci și legitimitatea internațională.