Liderul sindicatului Metrorex, Ion Rădoi, fost parlamentar PSD, a fost inculpat de procurorii anticorupție și pus sub control judiciar pentru 60 de zile fiind acuzat de șantajarea ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă și a directorului Metrorex, Ștefan Paraschiv, și de infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, în formă continuată.
Măsura a fost luată în urma perchezițiilor declanșate, miercuri dimineață, la mai multe locații controlate de Rădoi în București, Ilfov și Prahova.
Alături de Rădoi, mai este cercetată penal o persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, acuzată de complicitate la folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, în formă continuată.
Dosarul în care este cercetat penal Ion Rădoi are ca obiect investigarea modalității în care au fost exploatate și administrate spațiile comerciale din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, în perioada septembrie 2018 – iulie 2021.
Liderul sindicatului de la metrou, Ion Rădoi, a controlat și exploatat începând din 2003, prin intermediul firmei sindicatului Unitatea – Sindicatul Liber de la Metrou (U.S.L.M), SC Sindomet Servcom SRL, printr-un contract de asociere în participațiune cu Metrorex SA, toate spațiile suprafețelor din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, care se pretau la organizarea de activități comerciale în scopul obținerii de profit.
Contractul era unul de fațadă, afacerea fiind în realitate controlată direct de Rădoi, prin firma sindicatului.
”În realitate, SC Sindomet Servcom SRL a controlat și gestionat singură administrarea spațiilor comerciale de la Metrou, având control total asupra modului de atribuire a contractelor de închiriere a spațiilor comerciale, a modului de înființare de noi spații comerciale și a modul de stabilire a chiriei pentru spațiul comercial închiriat. Cu titlu de exemplu, precizăm că unele dintre contractele de închiriere ar fi fost încheiate de societatea respectivă pe o perioadă cu mult mai mare decât durata contractului de asociere în participațiune, care a încetat în luna septembrie 2018” – susțin procurorii DNA.
Deși contractele au încetat, mafia sindicală a lui Rădoi a continuat să exploateze ilegal spațiile Metrorex.
În aceste condiții, invocând existența unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL a refuzat să procedeze la predarea spațiilor comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora și obținerea de venituri care se ridică la peste 10.000.000 lei.
În acest context, susțin procurorii, în perioada septembrie 2018 – iulie 2021, inculpatul Rădoi Ion, în calitățile menționate mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, s-ar fi folosit de influența și autoritatea funcției sale de conducere în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul (SC Sindomet Servcom SRL și comercianți din spațiile de la Metrou) de bani sau foloase necuvenite rezultate din exploatarea spațiilor comerciale ce funcționau ilegal din luna septembrie 2018.
Concret, pentru a-i determina pe reprezentanții decizionali, Ministrul Transporturilor (care avea dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanților statului în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) pentru prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spațiile comerciale respective de către SC Sindomet Servcom SRL) și pe Directorul General al Metrorex (ca și reprezentant decizional în cadrul Consiliului de Administrație al Metrorex), să ajungă la o soluție favorabilă intereselor sale, inculpatul, printre altele:
- ar fi organizat și demarat acțiunea de protest din 25/26 martie 2021, care a avut ca și consecință blocarea circulației trenurilor din subteran pe durata aproape a întregii zile de 26 martie 2021, fapt ce a generat dificultăți în realizarea transportului suprateran, în condițiile stării de alertă,
- ar fi coordonat angajații Metrorex și membri ai U.S.L.M., unii cu funcții de conducere, prezenți la protestul ilegal, păstrând legătura cu aceștia pe toată durata desfășurării lui,
- ar fi cooptat la protestul suprateran de la Metrou comercianți, beneficiari ai spațiilor în litigiu, aflați sub coordonarea celuilalt inculpat,
- ar fi determinat angajații de la Metrorex prezenți la locul de muncă, să-și întrerupă programul, pentru a participa la acțiunile de împiedicare a demolării spațiilor comerciale și implicit pentru a nu respecta ordinele date de Directorul General al Metrorex,
- ar fi determinat pe ceilalți lideri de sindicat să mobilizeze salariați aflați la serviciu care să participe la acțiunile de împiedicare a demolării spațiilor comerciale,
- ar fi făcut demersuri în vederea identificării unor persoane cu funcții de decizie la nivel politic, guvernamental și local, pentru a interveni în sprijinul său, în favoarea susținerii propriilor interese, cu scopul de a-i determina pe Ministrul Transporturilor și pe Directorul General al Metrorex să renunțe la acțiunile de desființare a spațiilor comerciale de la metrou și, ulterior, de a se bloca demararea procedurii de desființare a spațiilor respective.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
- să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului (pentru ambii inculpați),
- să nu se deplaseze la sediul U.S.L.M și la sediul SC Sindomet Servcom SRL (pentru ambii inculpați),
- să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar (pentru ambii inculpați),
- să nu desfășoare activitatea de președinte de lider de sindicat al USLM, în exercitarea căreia a săvârșit faptele reținute în sarcina sa (doar pentru inculpatul Rădoi Ion),
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme (pentru ambii inculpați).

