Site icon Investigative Report

Primarul PNL Marin Voicu, acuzat de fraudarea alegerilor din Ciorani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Primarul PNL al comunei Ciorani, Marin Voicu. În medalion, la o sincronizare de foarfecă cu Adrian Năstase și Mircea Cosma, pe vremea în care era PSD-ist

Marin Voicu, primarul PNL al comunei prahovene Ciorani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Prahova, care a admis astfel contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești împotriva deciziei de cercetare în stare de libertate a acestuia, alături de alți 16 inculpați, în dosarul fraudării alegerilor din septembrie 2020, din această localitate.

Instanța inferioară decisese, zilele trecute, că toți cei implicați în fraudarea alegerilor din Ciorani pot fi cercetați în stare de libertate, deși, în februarie a.c. persoane din acest grup infracțional organizat au pus la cale furtul mai multor saci cu voturi, dintr-o clădire anexă a Judecătoriei Mizil, pentru a șterge urmele fraudei de la alegeri.

Primarul Marin Voicu, este acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată (20 acte materiale). Ceilalți 16 inculpați sunt acuzați, cu toții, de săvîrșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată.

Dintre aceștia, doar o singură persoană, Iancu Alina Sanda, a primit pedeapsa arestului la domiciliu, ceilalți fiind arestați preventiv pentru 30 de zile, în perioada 14 iunie – 13 iulie 2021 inclusiv.

Soluția instanței Tribunalului Prahova in Dosarul 11609/281/2021

Miercuri, 9 iunie, procurorii Parchhetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au efectuat 15 percheziții  în locații din comuna Ciorani, inclusiv la sediul primăriei și la domiciliul primarului Marian Voicu, și alte trei percheziții în locații din municipiul Ploiești.

Potrivit anchetatorilor, ”cu ocazia alegerilor locale din data de 27.09.2020, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea Primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi Președintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formațiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formațiuni politice”.

Anterior, pe 1 martie 2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil a transmis un comunicat de presă în care anunța că procurorii fac cercetări într-un dosar privind sustragerea buletinelor de vot de la alegerile locale organizate în septembrie 2020 în comuna prahoveană Ciorani.

Concret, mai mulți saci cu voturi au fost furaţi atunci dintr-o anexă a Judecătoriei Mizil. Documentele erau depozitate acolo tocmai pentru că erau considerate probe în anchetă.

”Pe 23.02.2021, organele de cercetare penală au fost sesizate cu privire la faptul că la data de 08.02.2021, orele 19.40, o persoană necunoscută a pătruns fără drept în arhiva judecătoriei Mizil, ce funcționează într-o clădire proprietate a Primăriei Mizil (…), de unde au fost sustrase mai multe buletine de vot” – au precizat procurorii în comunicat.

Rezultatul presupusei fraude anchetate de procurori, în urma alegerilor din 27 septembrie 2020, a fost victoria  covârșitoare a PNL:  fostul PSD-ist Marin Voicu, candidat din partea PNL a cîștigat fotoliul de primar al comunei Ciorani cu 83,18% din voturi, iar PNL a obținut pentru Consiliul Local 76,12% din voturi.

Primarul Voicu obținuse și în trecut, în izmana PSD, scoruri mari în alegeri. Rămâne în sarcina procurorilor să-i demonstreze vinovăția, dacă s-a cocoțat prin fraudă în tronul de a primărie.

Exit mobile version