Site icon Investigative Report

Primul tun al noii Coaliții Roșii nășite de Iohannis: Mega-afacerea Romexpo a fost adoptată de Senat cu mici corecții

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu amendamente, prin reexaminarea solicitată de preşedintele Klaus Iohannis, propunerea legislativă care vizează transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ a 46 de hectare de teren în cea mai scumpă zonă din București, pentru realizarea, în termen de 40 de ani, de proiecte de dezvoltare urbană durabilă. Despre miza și culisele mega-afacerii, am scris AICI.

Cu doar o zi în urmă, proiectul primise raport favorabil de la Comisia economică, cu voturile PSD și PNL. Proiectul merge acum la Camera Deputaților, ultimul hop înainte de promulgare.

Au fost înregistrate 81 de voturi „pentru”, 38 „contra” şi 2 abţineri. Au votat ”pentru” aproape toți senatorii PSD+PNL+UDMR, excepțiile fiind doi senatori care s-au abținut, Alina Gorghiu (PNL) și Ionel Dănuț Cristescu (PSD) și unul care nu a votat, Gabriela Crețu (PSD).

Aici este prezentat modul în care s-a votat afacerea sulfuroasă a clicii de la vârful noii coaliții.

Pe teren urmează să fie construit un megaproiect imobiliar dezvoltat cu grupul Iulius. În acest moment, terenul aparține statului (prin Regia Autonomă a Patrimoniului de Stat) și e concesionat Camerei de Comerț.

Senatorii USR au votat împotriva adoptării acestei legi, actul normativ fiind susţinut de PNL, PSD şi UDMR. Senatorii AUR, deşi nu s-au pronunţat în timpul dezbaterilor în plen, au votat împotrivă.

”În mod normal, Senatul nu are ședințe de plen miercurea. Celelalte proiecte de azi nu erau urgențe, singura urgență pentru PSD și PNL a fost proiectul Romexpo. Aici e vorba de cum avem grijă de activele statului, nu ne putem bate joc de ele. Ar fi trebuit să fie o licitație transparentă cu terenurile de la Romexpo, din care statul putea obține jumătate de miliard de euro cu care putea implementa programul masa caldă sau să construiască spitale. Președintele Iohannis a cerut garanții suplimentare atunci când a trimis legea la reexaminare, dar ele nu au fost introduse nici acum în proiect”, a declarat Anca Dragu, președintele Senatului (USR).

Pe 31 martie, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii care vizează transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ a terenurilor proprietate privată a statului aflate, până la data intrării în vigoare a actului normativ, în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate.

Actul normativ modifică şi completează Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, fiind vizată pentru transfer o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.

Proiectul imobiliar a fost depus la Primăria Capitalei pentru obținerea Planului Urbanistic Zonal (PUZ), potrivit HotNews.ro. Camera de Comerț și Grupul Iulius vor un complex gigantic, cu 14 clădiri noi având destinații diverse: birouri, locuințe, hoteluri, spații comerciale și muzee, plus 12.000 locuri de parcare. Proiectul promite și un Muzeu de Artă dedicat exclusiv sculptorului Constantin Brâncuşi, un muzeu de Istorie Monetară şi un oceanariu (parc acvatic).

Investiţia este estimată la o valoare totală de peste 2,87 miliarde de euro şi va fi realizată etapizat, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț.

Schema este destul de simplă, scrie deputatul USR, Mihai Polițeanu, pe pagina sa de Facebook, susținând că că aici este vorba despre ”un tun imobiliar de 500 de milioane de euro al PSD-PNL,(…) cât plătesc într-un an 212.000 de români care au salariul minim pe taxe și impozite”:

Exit mobile version