Site icon Investigative Report

Stoltenberg: Personal diplomatic rus, suspectat de spionaj, a fost expulzat din sediul NATO

Lt.col GRU Alexander Smușko (al doilea din dreapta, încercuit), împreună cu șeful forțelor armate ale Federației Ruse, Valeri Gherasimov (al treilea din dreapta) (sursa Foto: mil.ru)

Mai mulţi membri ai personalului diplomatic rus au fost expulzaţi din sediul NATO fiind suspectaţi de activităţi de spionaj, a anunţat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, într-un interviu publicat vineri de tabloidul german Bild, informează Reuters.

”Ne-am dat seama că ei realizau activităţi care nu erau de fapt muncă diplomatică, ci muncă de intelligence”, a declarat Stoltenberg.

Iniţial, Bild relatase că expulzările au avut loc în ultimele luni, dar ulterior această referinţă temporală a fost retrasă de publicaţia germană.

În ultimii ani, mai ales după începerea agresiunii nejustificate şi neprovocate a Rusiei contra Ucrainei în februarie 2022, numeroase ţări europene au expulzat diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj.

Moscova a răspuns cu măsuri simetrice.

În octombrie 2021, ca răspuns la acțiunile agresive ale Rusiei, NATO a retras acreditarea a opt ofițeri de informații nedeclarați, cu acoperire diplomatică, din cadrul misiunii Rusiei la Alianța Nord-Atlantică și a redus la jumătate dimensiunea acesteia. La foarte puțin timp, lăsată fără spionii de bază, Rusia a anunțat că-și suspendă pe termen nedefinit misiunea sa la Bruxelles de pe lângă NATO, precum și misiunea alianței găzduită la ambasada Belgiei la Moscova.

În primăvara lui 2022, state membre ale Uniunii Europene au expulzat diplomaţi ruşi ca o reacţie concertată după descoperirea cadavrelor unor victime civile ucrainene în Bucea, o suburbie a Kievului, scena unui masacru atribuit armatei ruse.

Ulterior, agenții ruși cu fes diplomatic au început să fie expulzați, individual sau în grup, din majoritatea statelor europene.

Exit mobile version