Site icon Investigative Report

Suceava intră iar în colaps. A doua zi în care nu mai are paturi libere la ATI

paturi din secțiile de terapie Numărul de paturi din secţiile de terapie intensivă din Bucureşti a fost suplimentat, a declarat șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgentă, Raed Arafat. „În privinţa paturilor pe secţiile de terapie intensivă, s-a lucrat intens împreună cu Ministerul Sănătăţii în acest sens. Pot să vă spun că la Bucureşti s-au suplimentat paturile, tirul de terapie intensivă care va fi alipit Spitalului 'Sfântul Ioan' a rămas doar stocatorul de oxigen să vină şi astăzi facem tot posibilul să vină în weekend, deci rezolvăm şi partea de transport. La 'Malaxa' s-a suplimentat cu cinci paturi care au primit autorizaţia”, a precizat Raed Arafat. Anunțul a fost făcut după o şedinţă care a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, pe tema paturilor de la ATI, la care au participat şi premierul Florin Cîţu, vicepremierul Dan Barna şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. De asemenea, Arafat a adăugat că la Spitalul „Matei Balş” de la 20 de paturi de terapie intensivă a crescut capacitatea la 40 de paturi prin detaşare de personal. „Mai avem la Spitalul 'Sfântul Pantelimon' capacitatea de a creşte la 40 de paturi cu oxigenare, cu posibilitate de upgradare a lor în cursul acestui weekend. Se lucrează şi în restul ţării, au fost videoconferinţe permanente între Ministerul Sănătăţii şi colegii din ţară pentru creşterea capacităţii. La momentul în care s-a făcut ultima analiză, acum 10 zile, erau 1.408 paturi. Acum acest mumăr creşte şi vom veni cu o actualizare după ce ştim că au fost operaţionalizate”, a afirmat acesta. paturi libere la ATI Până astăzi, 16.057 de români au murit din cauza COVID-19, astfel că, în intervalul 03.01.2021 (10:00) – 04.01.2021 (10:00) decese din cauza COVID-19 paturi de terapie intensivă

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava nu are paturi libere la ATI, pentru a doua zi consecutiv. În aceste condiții, numărul cazurilor severe şi grave este în creştere, ajungând la 75.

Din totalul celor 569 de pacienţi internaţi în SJU, 193 sunt diagnosticaţi cu COVID-19, alţi 64 de pacienţi sunt în zona tampon şi 312 pacienţi sunt cu afecţiuni non-COVID, potrivit Prefecturii Suceava.

Dintre pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, 17 prezintă forme uşoare, 101 au forme medii ale bolii, 55 prezintă forme severe, iar 20 cu forme grave sunt internaţi în secţia ATI, patru fiind ventilaţi non – invaziv şi şase ventilaţi invaziv.

SJU Suceava dispune, la această dată, de 314 paturi libere, dintre care 46 pentru pacienţi cu COVID-19, alte 177 în sectorul non-COVID şi 91 pentru zona tampon.

La unitatea ATI nu sunt disponibile paturi pentru pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, sunt 21 de ventilatoare libere, dintre care zece pentru pacienţi cu această patologie.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 116.591, în ultimele 24 de ore fiind testate 1.141 de persoane. În judeţul Suceava sunt 1.486 cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în evoluţie.

Exit mobile version