Site icon Investigative Report

Avem cel mai dur raport MCV de până acum. Politicienii puterii se victimizează

Avem cel mai dur raport MCV de până acum pe motiv că politicienii români și-au bătut joc de justiție prin dorința de a scăpa de pușcărie anumiți penali și condamnați. Cu toate acestea, politicienii puterii se victimizează și spun că „oamenii răi” de la nivel european ne urăsc pe noi. 

Astfel că, premierul demis Viorica Dăncilă a declarat că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) arată discriminare pentru România şi Bulgaria faţă de celelalte state membre.

„În momentul în care eşti membru al UE şi ştiţi că sunt un pro-european convins, ai şi obligaţii, ai şi oportunităţi pe care trebuie să le respecţi. MCV este aplicat doar României şi Bulgariei, iar celelalte state membre nu au acest mecanism. Ori se ia o decizie prin care se implementează acest mecanism la nivelul tuturor statelor membre, şi speram ca preşedintele României să ceară un tratament egal pentru toate statele membre, ori, dacă nu, se desfiinţează şi la nivelul Bulgariei şi României şi se aplică un altfel de monitorizare”, a declarat premierul demis. 

Viorica Dăncilă a subliniat că Guvernul pe care îl conduce nu a intervenit în justiţie şi şi-a manifestat convingerea că în viitorul raport MCV preşedintele Klaus Iohannis este cel care va fi sancţionat.

„După câte ştiu eu, activitatea Guvernului a fost una una bună. Noi nu am interferat în justiţie, nu am luat nicio măsură pe justiţie şi de fiecare data am solicitat ca politicul să nu intervină în justiţie. Nu am dat nicio ordonanţă de urgenţă pe justiţie şi aţi văzut că chiar am sancţionat atunci când cineva a intervenit în justiţie. Eu cred că dincolo de acest aspect am văzut declaraţia preşedintelui Iohannis din 9 mai, de la Summitul de la Sibiu, în care va spunea că va face toate demersurile pentru ridicarea MCV şi pentru Schengen. Am văzut că a rămas doar o simplă promisiune. Mai mult, consider că din statutul domniei sale de participant la Consiliul European putea să vorbească cu celelalte ţări pentru Schengen, avea această oportunitate, iar pe MCV vedem că preşedintele Iohannis care a cerut, adică a solicitat şi a spus că va face toate eforturile pentru ridicarea MCV, un mecanism care cred eu că arată discriminare pentru România şi Bulgaria faţă de celelalte state membre, nu a făcut nimic în acest sens”, a mai spus Dăncilă.

Potrivit ei, în următorul MCV preşedintele Iohannis va fi cel care va fi sancţionat, având în vedere că a solicitat demisia şefului DIICOT, desfiinţarea Secţiei speciale.

„Eu nu spun că aceste lucruri sunt bune sau nu sunt bune, dar eu cred că aceste lucruri trebuie realizate de cei care activează în justiţie, de magistraţi şi nu trebuie nici preşedintele României, nici premierul, nici altcineva să intervină în justiţie”, a mai spus premierul.

Tăriceanu critică cel mai dur raport MCV 

Pe de altă parte, Călin Popescu-Tăriceanu spunecă raportul MCV care va fi prezentat de Comisia Europeană trebuie analizat de factorii responsabili – Ministerul Justiţiei, Consiliul Suprem al Magistraturii – în ceea ce priveşte criticile, în vederea găsirii unor soluţii de colaborare cu CE pentru a reclădi o relaţie de încredere şi a evita pe viitor un alt raport cu referiri negative.

„Sigur că şi în trecut Mecanismul de Cooperare şi Verificare care a funcţionat între România şi Comisia Europeană în numeroase rânduri a cuprins erori, erori de necunoaştere, erori de apreciere şi aşa mai departe şi cred că cei de la Comisie trebuie să respecte tot ceea ce înseamnă legislaţie românească, prevederi care sunt adoptate în baza legislaţiei şi a Constituţiei României. Acum, în ceea ce priveşte raportul, pe care nu l-am văzut, dar am aflat că acest proiect de raport conţine o serie de critici, cred că e necesar ca el să fie analizat de instituţiile de resort de la noi, adică Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi cine mai are un rol de jucat în această privinţă şi trebuie găsită o cale, o soluţie de colaborare cu Comisia Europeană pentru a reclădi relaţia de încredere care trebuie să funcţioneze şi care este esenţială ca viitorul raport să nu mai aibă referirile negative şi probabil că anumite modificări, adică ţinând cont de recomandările din raport, vor trebui adoptate. Bănuiesc, nu am văzut raportul, vă spun numai de principiu”, a declarat Tăriceanu. 

Cele 8 recomandări suplimentare pentru România formulate în ultimul raport MCV

Pentru Legile justiției:

Pentru numirile/revocările în cadrul sistemului judiciar:

Pentru Codul penal și Codul de procedură penală:

Exit mobile version