AcasăAgenda ZileiExterneZelenski: Rusia a uitat tot ce era important pentru învingătorii celui de-Al...

Zelenski: Rusia a uitat tot ce era important pentru învingătorii celui de-Al Doilea Război Mondial

„Rusia a uitat tot ce era important pentru învingătorii celui de-Al Doilea Război Mondial”, a acuzat duminică preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în ajunul comemorărilor din Rusia, de la 9 mai, care sărbătoresc victoria asupra Germaniei naziste, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Volodimir Zelenski a criticat vehement într-un mesaj video duminică seară „bombardamentele violente” din mai multe regiuni ucrainene, dintre care unul s-a soldat cu moartea a 60 de persoane într-o şcoală din est, „de parcă nu ar fi astăzi 8 mai astăzi, ca şi cum mâine nu ar fi 9, într-un moment în care cuvântul cheie ar trebui să fie pacea pentru toţi oamenii normali”.

„Ucraina şi lumea liberă îşi vor aduce aminte despre asta”, a afirmat el.

Potrivit lui Zelenski, Ucraina „a arătat că face parte din lumea liberă şi dintr-o Europă unită” în faţa „independenţei Moscovei în rău şi ură, pe care toată lumea o va vedea mâine”.

Luni, tradiţionala paradă militară de 9 mai va avea loc la Moscova în Piaţa Roşie, o ocazie pentru Rusia de a face o demonstraţie de forţă în plină invazie a Ucrainei.

„Armata rusă nu ar fi ea însăşi dacă nu ar ucide”, a acuzat din nou Zelenski în mesajul său video, referindu-se la cele „60 de persoane ucise” într-un bombardament, sâmbătă, asupra unei şcoli din estul Ucrainei unde se refugiaseră mai mulţi civili.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate