AcasăAgenda ZileiUSR anunță că va depune o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale...

USR anunță că va depune o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor fostei Securităţi care au făcut poliție politică

Uniunea Salvaţi România va depune un proiect pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor fostei Securităţi ”care au făcut poliție politică, încălcând astfel drepturile omului”, a anunţat marţi, preşedintele partidului, Cătălin Drulă.

El a lansat un apel la adresa majorităţii parlamentare „să nu mai protejeze torţionarii Securităţii” şi să voteze proiectul USR.

„Este absolut revoltător ca securiştii care au exercitat teroare în numele unui regim totalitar să primească astăzi pensii speciale din partea statului român. Sunt oameni care au adus teroarea, frica, au frânt destine şi care astăzi primesc în mod sfidător pensii speciale din partea statului român democratic. Ei continuă să fie şi după 1989 specialii acestui stat.

USR va depune luna aceasta o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor Securităţii care au făcut poliţie politică, încălcând astfel drepturile omului. E vorba de 1.300 de foşti ofiţeri de Securitate şi de Miliţie, mulţi dintre ei încă în viaţă, care au primit din partea instanţelor hotărâre judecătorească definitivă că au fost lucrători ai Securităţii şi au desfăşurat activităţi prin care au suprimat sau au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii comuniste”, a arătat Drulă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul USR, potrivit Agerpres.

El a subliniat că în PNRR sunt prevăzute încă 25 de zile pentru desfiinţarea pensiilor speciale, motiv pentru care USR dedică luna decembrie eliminării acestor tipuri de pensii. Potrivit acestuia, pensiile speciale reprezintă 1% din PIB, fiind astfel o sumă mai mare decât bugetul dedicat cercetării (0,16% din PIB). De asemenea, pensia specială este în medie de opt ori mai mare decât pensia contributivă.

Liderul USR a pledat şi pentru abrogarea pensiilor speciale ale aleşilor locali, care ar avea un impact de un miliard de lei asupra bugetului din 2023, în cazul în care nu vor fi eliminate sau amânate.

About The Author

Articole asemanătoare

Cele mai accesate