AcasăAgenda ZileiExtremistul prorus George Simion îl felicită pe Nicușor Dan pentru victorie: A...

Extremistul prorus George Simion îl felicită pe Nicușor Dan pentru victorie: A fost voința poporului român

Extremistul prorus George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, l-a felicitat, în noaptea de duminică spre luni, pe contracandidatul său, independentul Nicușor Dan, pentru câștigarea celui de-al doilea tur de scrutin, subliniind că aceasta “a fost voința poporului român”.

“Aș vrea să îl felicit pe contracandidatul meu, Nicușor Dan, a câștigat alegerile, a fost voința poporului român. Vreau să mulțumesc celor peste 5 milioane de români care și-au pus încrederea în mine. Nu îi voi dezamăgi, nu există un lucru mai de preț pentru mine decât încrederea lor. Am fost singuri împotriva unui întreg sistem, singuri împotriva tuturor, sunt mândru de voi și sper că v-am reprezentat cu cinste”, a transmis George Simion, într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook.

După centralizarea a 20.052 de procese verbale din totalul celor 20.085 și numărarea a 11.395.079 de voturi dintr-un total de 11.641.866, Nicușor Dan a obținut 6.127.271 de voturi (53,77%), iar George Simion – 5.267.808 (46,23%).

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Cele mai accesate