- Dintr-un dosar al DNA Iași despre corupție în industria avicolă, rețele de influență și contracte fictive, presa politizată a fabricat o conspirație. În locul unui caz de mită, a apărut o lovitură mediatică: omul cu ouăle cu atâtea gălbenușuri câte vrea el a devenit armă împotriva premierului.
- Ceea ce trebuia să fie o anchetă despre trafic de influență și cumpărare de influență s-a transformat rapid într-o campanie de compromitere a celui care încearcă să curețe administrația de clientelă politică și să blocheze irosirea banilor publici prin sistemul de favoruri moștenit de la PSD.
- În centrul dosarului se află Fănel Bogos, proprietarul lanțului de ferme Vanbet, acuzat că a plătit sume uriașe unor intermediari pentru a obține despăgubiri de peste 13 milioane de lei, respinse de Direcția Sanitar-Veterinară Vaslui după un focar de salmoneloză descoperit în 2024, conform comunicatului DNA din 6 noiembrie 2025.
Procurorii descriu o rețea de trafic de influență, cumpărare de influență, instigare la șantaj și contracte fictive — un mecanism prin care Bogos ar fi căutat sprijin politic și instituțional pentru a forța plata despăgubirilor.
Ancheta aduce în prim-plan nume care depășesc granițele județului: Mihai Barbu, liderul liberal din Vaslui, care ar fi intermediat contactele, dar și foști ofițeri și procurori militari, deveniți „consultanți”, care își folosesc trecutul în instituțiile de forță ca monedă de schimb, potrivit relatărilor din Vremea Nouă.
Modelul e cunoscut: foști oameni ai sistemului transformați în intermediari ai influenței, politicieni locali dispuși să plătească pentru „acces”, iar o parte din presă gata să întoarcă scandalul împotriva celor care refuză jocul.
Explozia mediatică a izbucnit după o frază din stenogramele aparute, ca la ordin, în presa arondată PSD: „S-a făcut joncțiunea personal direct cu Bolojan! Perfect! Minunat!”. Citatul, scos din context, a fost preluat de site-urile apropiate PSD și transformat într-o narațiune falsă despre o „întâlnire de patru ore” în biroul premierului, după cum a publicat Gândul. În realitate, „joncțiunea” a fost o audiență protocolară de 15 minute la Palatul Victoria, solicitată oficial de Mihai Barbu. Nici premierul, nici vreun membru al Guvernului nu apar în dosar.
Folosirea numelui Ilie Bolojan ca detonator mediatic arată mecanismul clasic al manipulării: o anchetă reală este deturnată pentru a lovi în reformatorul care nu mai hrănește sistemul birocratic și clientelar al PSD. În timp ce procurorii documentează o rețea de rezerviști, afaceriști și intermediari, mașinăria mediatică apropiată PSD mută reflectorul pe Guvern, încercând să rescrie realitatea.
Ancheta DNA de la Iași nu este doar despre bani, ci despre o rețea hibridă de influență care își apără propriile conexiuni sub acoperirea scandalului politic. Este începutul unei povești în care corupția locală, foștii oameni ai sistemului și campaniile de presă se amestecă într-un joc vechi: salvarea vechii ordini prin compromiterea celor care o amenință.
Ce arată documentele DNA
Totul pornește din toamna anului 2024, când Direcția Sanitar-Veterinară (DSVSA) Vaslui a descoperit focare repetate de salmonella în fermele companiei Vanbet, deținute de omul de afaceri Fănel Bogos. Directorul instituției, Mihai Ponea, a refuzat să aprobe despăgubirile solicitate — 13 milioane de lei — motivând că societatea nu respectase normele de biosecuritate și populase fermele cu păsări fără trasabilitate. În acel moment, potrivit DNA, Bogos a declanșat o campanie de presiune asupra conducerii DSVSA Vaslui: plângeri, denunțuri fabricate și intervenții prin intermediul unor rețele de influență care mergeau până în zona serviciilor secrete și a conducerii politice.
Comunicatul DNA din 6 noiembrie 2025 descrie schema financiară în termeni clari. Bogos, administratorul în fapt al Vanbet, ar fi plătit succesiv sume către mai multe persoane pentru „determinarea conducerii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor să promoveze ilegal interesele societății”. 200.000 de lei ar fi fost disimulați printr-un contract de consultanță cu un intermediar, care i-ar fi promis sprijin în „relația cu conducerea ANSVSA”. Alte 200.000 de euro au fost transferați printr-un contract de management către două persoane fără calitate specială, acuzate acum de trafic de influență, iar din septembrie 2025 în joc au intrat sume de ordinul sutelor de mii de euro, oferite unui alt intermediar, Mihail Aniței, care pretindea că are acces la „înalt funcționari ai statului și lideri politici”. Potrivit ordonanțelor de urmărire penală, aceeași rețea ar fi recurs și la șantajarea directorului DSVSA Vaslui pentru a-l forța să semneze despăgubirile respinse.
În stenogramele publicate de Gândul, reiese că în centrul acestei rețele apare Mihai Barbu, lider al PNL Vaslui și trezorier al partidului la nivel național. Bogos i-ar fi cerut ajutorul pentru a „ajunge la premier”, iar Barbu ar fi intermediat o audiență oficială. Pe 23 septembrie 2025, potrivit registrului de la Palatul Victoria, Fănel Bogos și Mihai Barbu au fost primiți de premierul Ilie Bolojan într-o întâlnire de 15 minute, programată la solicitarea organizației PNL Vaslui. Guvernul a confirmat întâlnirea și durata ei, dar a precizat că „subiectele au fost de natură politică, fără legătură cu interesele comerciale ale lui Bogos” și că „nu s-a discutat nicio chestiune privind ANSVSA”. În dosar, însă, intermediarii prezentau audiența drept o „joncțiune personală direct cu Bolojan”. Într-o interceptare redată de Gândul, unul dintre ei exclamă: „S-a făcut joncțiunea personal direct cu BOLOJAN! Perfect! Minunat!”, iar altul comentează ironic: „Degeaba s-a dus la BOLOJAN. Răspunsul lui a fost: prea multe bube în cap, nu mă bag”.
Tot în stenograme apar detalii despre banii vehiculați. Bogos ar fi plătit 1,5 milioane de euro pentru a ajunge „față în față cu premierul”, sumă atribuită de martori aceluiași Mihai Barbu, considerat intermediarul principal. Într-o convorbire din 23 septembrie, interceptată de procurori, Fănel Bogos îi cere angajatei sale să pregătească un „pachet consistent” pentru „domnul Barbu”: ”80 de pulpe de pui, 20 de cartoane de ouă cu două gălbenușuri, brânză maturată vreo 3-4 kile, brânză de burduf 10 kile… și 100 de iaurt, sana sau kefir ce are de capră…!”. În fundal, se aude o voce care spune „nu trebuie” — pe care anchetatorii o atribuie chiar lui Barbu. Convorbirea e relevantă mai puțin prin conținut, cât prin context: un limbaj familiar, tranzacțional, în care influența politică devine o marfă, iar accesul la putere se negociază ca o livrare de produse.
Dincolo de ironia unui „portbagaj cu ouă și brânză”, ancheta DNA conturează un mecanism real de corupție sistemică: cumpărarea de influență, folosirea funcțiilor politice pentru presiuni administrative și rețele paralele de „rezerviști” care promiteau acces la instituții.
Procurorii vorbesc despre un cerc format din Mihail Aniței — care se prezenta drept „om din servicii” și oferea „umbrela Cotroceniului” —, Laura Mirela Iusein, fost candidat la primăria Brăila, care ar fi primit sume importante pentru a interveni la Ministerul Agriculturii, și fostul procuror militar DNA, generalul Vasile Doană, suspectat că ar fi redactat plângeri menite să-l compromită pe directorul DSVSA Vaslui. În același dosar apar menționați și rezerviști ai SIE și SRI, printre care generalul Nicolae Iană, despre care un martor afirmă că i-ar fi cerut eurodeputatului Rareș Bogdan să se intereseze de cazul Vanbet. Rareș Bogdan a confirmat întâlnirea cu Mihai Ponea, dar a declarat că „nu a făcut presiuni și nu îl cunoaște pe Fănel Bogos”.
Reacția oficială a Guvernului, transmisă prin purtătoarea de cuvânt Ioana Dogioiu, clarifică dimensiunea reală a întâlnirii: „Domnul Barbu, președintele PNL Vaslui, a solicitat o audiență la prim-ministru, la Palatul Victoria, nu în Modrogan. A venit însoțit de domnul Bogos. Discuția a durat 15 minute, nu patru ore, și a vizat chestiuni politice. Premierul nu are cunoștință de nicio sumă vehiculată în numele său”. Bolojan însuși a avertizat public că „orice încercare de a obține sau intermedia audiențe prin asemenea metode atrage răspunderea celor implicați”. Cu toate acestea, în spațiul mediatic, fragmentele scoase din stenograme au fost suficiente pentru a răsturna percepția: în doar câteva ore, scandalul Vanbet s-a transformat dintr-o anchetă de corupție într-o insinuare politică.
Profilul lui Fănel Bogos explică însă resorturile din spatele presiunilor. Veterinar de profesie, proprietar al companiei Vanbet, el a construit în două decenii un imperiu regional: peste 20 de ferme în Vaslui, Iași și Galați, o fabrică de preparate din carne și o cifră de afaceri de peste 400 de milioane de lei în 2024. În același timp, DSVSA Vaslui a documentat între 2023 și 2025 peste o sută de controale, șapte ordonanțe de suspendare a activității și amenzi care depășesc 800.000 de lei. În septembrie 2024, inspectorii au descoperit un focar de salmonella cauzat de încălcarea condițiilor de biosecuritate, iar ulterior au respins cererea de despăgubire, constatând lipsa trasabilității păsărilor. În 2022, același Bogos fusese deja condamnat la doi ani cu suspendare pentru mită oferită șefei DSVSA Bacău, într-un caz similar.
Ancheta de la Iași arată că tiparul s-a repetat, dar la o scară mai mare, cu intermediari din politică, foști ofițeri și bani care au circulat sub pretextul „consultării” sau „lobby-ului”. În centrul ei nu se află o decizie de la Palatul Victoria, ci o rețea de conexiuni care a încercat să cumpere influență până la nivelul Guvernului. Într-un stat în care o audiență devine marfă, iar stenogramele devin titluri de presă, adevărata corupție nu mai e doar financiară — e o corupție a percepției.
Consiglieratul rezerviștilor — umbrela de influență
În jurul afacerii Vanbet se conturează o structură de putere paralelă, formată din foști ofițeri de informații, procurori militari retrași și politicieni locali care se legitimează reciproc. Pe hârtie, sunt „consultanți”. În realitate, sunt brokeri de influență. Se laudă că pot suna la generali activi, că pot opri anchete, că pot „aranja” o decizie ministerială. În stenogramele din dosar, vocea unuia dintre ei răsună sigură: „Am conexiune sus, pe linie de servicii. Cu mine se vorbește altfel.”
Generalul în retragere Nicolae Iană (75 de ani), fost SIE, este numele care revine obsesiv. E un vechi dalmațian bine ancorat în lumea fetidă a afacerilor dubioase din România, așa cum îi stă bine unui șmecher galonat din SIE. Să primești pensie specială pentru munca pe care se presupune că ai prestat-o în slujba țării tale, și apoi să te muți pe centura afacerilor penalilor din prima ligă a mafiei românești, cu vipușca transformată în portjartier, cum le stă bine fetelor de pe centură, asta înseamnă să fii șmecher galonat al SIE. În perioada 2006-2007, la câțiva ani după ce devenit un tânăr general în rezervă, tovarășul Iana a fost administrator și președinte al Consiliului de administrație ale firmei PSV Trust Security SA, fiind apoi, în aprilie 2007, numit reprezentant/director al firmei PETROMSERVICE SA, controlată de Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca. În această calitate a supervizat foarte multe din afacerile derulate și controlate prin intermediu Petromservice SA. Acum reapare în discuțiile despre Vanbet — nu ca executant, ci ca „om de legătură”. Ca balama. Pentru unii, experiența lui e garanția că poate ajunge la decidenți; pentru anchetatori, e dovada că în România s-a perpetuat o specie rară de afaceriști cu epoleți, care se mișcă la fel de natural printre contracte ca printre interceptări.
Lângă el, generalul (r) Vasile Doană, fost șef al Parchetului Militar, completează tabloul. Un nume respectat în uniformă, dar pomenit acum în același context al traficului de influență. Nu ca inculpat — încă — ci ca punct de sprijin într-o rețea care amestecă disciplina de cazarmă cu logica comisionului. Mai jos, Aniței Mihail, apare în stenograme ca intermediar: omul care „vorbește altfel”, care știe cui să dea un telefon, care cere bani și promite „rezolvare”, potrivit publicațiilor Vremea Nouă și Gândul.
Sunt oameni care, într-o țară normală, ar trebui să reprezinte coloana vertebrală a loialității statului. Aici, însă, par să fi devenit arhitecții propriei subminări. Pentru un comision, trecutul lor devine garanție. „Să nu te sperii, șefule”, îi spune un interlocutor lui Bogos într-un alt fragment din interceptări, „ăștia nu sunt oricine. Au mâncat pâine albă de la stat, știu cum merge.”
Așa se vede astăzi partea murdară a ceea ce, în acte, se numește „consultanță”. Firmele intermediare pe care DNA le urmărește — create de oameni cu trecut militar sau informativ — semnează contracte fictive, oferind „expertiză strategică” pentru care încasează sume între 50.000 și 300.000 de euro. Nicio lucrare, niciun raport, nicio pagină livrată. Singurul produs: iluzia puterii.
Pentru Fănel Bogos, acești oameni au devenit un fel de „consiglierat total”: foști ofițeri care știu cu cine să vorbească, politicieni locali care știu cui să ducă o găină, rezerviști care știu exact cât costă o semnătură. În acest ecosistem, mita nu se mai dă — se facturează.
Ceea ce transformă acest caz într-o situație explozivă nu e suma banilor, ci calitatea oamenilor implicați. Nu e o rețea de aventurieri, ci o extensie a statului însuși. O rețea care trăiește din ce a fost odată statul, din credibilitatea uniformei, din respectul pentru funcție. Iar aici stă pericolul cel mai mare: când autoritatea e folosită ca acoperire pentru infracțiune, dispare orice distincție între legal și ilegal.
În dosar, rezerviștii par să fi jucat două roluri. Primul — acela de intermediari simbolici, care conferă greutate și încredere negocierilor. Al doilea — rolul de paravan: în caz de eșec, vina se rupe pe „ăia din servicii” care n-au mai livrat. Nimeni nu mai știe exact dacă acei „generali” au făcut ceva sau doar și-au vândut aura. Dar simplul fapt că aceste nume pot fi folosite ca garanție într-o tranzacție de corupție spune totul despre cum s-a devalorizat ideea de serviciu public.
Cei care au fost formați să apere statul par acum să-i fi devenit parteneri de afaceri, în cel mai prost sens al cuvântului. Nu toți, desigur — dar destui încât să compromită respectul pentru uniformă.
Când un general în rezervă sau un fost ofițer se așază la aceeași masă cu un inculpat, în timp ce acesta discută despre „mită” și „comisioane”, nu mai e vorba doar de o anchetă, ci de o fractură morală.
Conexiunea cu Călin Georgescu — aceeași rețea, altă misiune
În noiembrie 2025, Digi24 a publicat două articole care au readus în atenție numele generalului (r) Nicolae Iană, deja menționat în dosarul Vanbet. Potrivit relatărilor, acesta ar fi fost invocat în contextul unei „rețele de influență” formate din foști ofițeri, rezerviști și oameni de afaceri, care se prezentau drept anturaj al lui Călin Georgescu, fost candidat politic promovat de curentele suveraniste și de canalele pro-ruse. Rețeaua, descrisă de presă ca „un grup informal de consultanți și intermediari”, s-ar fi lăudat că încearcă „să-l scoată din țară” pe Georgescu, pregătindu-i un loc de muncă fictiv într-o companie din Austria.
Scopul operațiunii, potrivit materialului Digi24, era să-i ofere lui Georgescu un statut aparent legal peste graniță. O angajare fictivă ar fi creat pretextul administrativ pentru părăsirea țării, într-o perioadă în care imaginea sa devenise controversată, iar conexiunile sale publice cu figuri radicale stârniseră reacții negative în presă și în instituții.
În aceeași serie de articole, generalul (r) Nicolae Iană apare nominalizat printre persoanele care ar fi „coordonat” grupul, alături de doi oameni de afaceri — Dănuț Hanț Constantin și Silviu Pîrvu-Ularu — descriși drept „membri ai anturajului” ce vehiculau ideea unei „protecții instituționale”. Nu există, până în prezent, probe judiciare care să confirme acuzațiile sau să ateste desfășurarea efectivă a acțiunii. Deși e complet lipsit de credibilitate, Călin Georgescu a negat public orice implicare: „Nu le cunosc și nu am fost implicat în niciuna dintre situațiile vehiculate.”
Știm deja ca foarte mulți rezerviști au lucrat la campania prezidențială a marionetei Kremlinului, Georgescu. După sfârșitul, trist pentru ei, al campaniei lui Georgescu, au dispărut temporar din spațiul public. Alții, precum Iană și cercul său apropiat, au continuat să graviteze în jurul mediului economic, oferindu-se drept „combinatori-rezolvitori” pentru companii sau persoane care aveau litigii sau blocaje în relația cu instituțiile statului. Așa ajung, în 2025, în proximitatea lui Fănel Bogos — nu ca ideologi, ci ca negustori de acces.
Tiparul e același și el n-a fost inventat de cuplul de mare succes Coldea-Dumbravă pentru că pare să fie de pe vremea dacilor liberi: apare un om de afaceri nemulțumit de deciziile autorităților iar rețeaua îi oferă o soluție „prin conexiuni”. Se cere o sumă, se invocă „niveluri înalte”, se promit intervenții. Discursul e identic: „Noi nu ne băgăm politic, doar ajutăm”. În spatele acestei „asistențe” se ascunde însă exact ceea ce serviciile de contrainformații definesc drept „capturarea deciziei publice” — mecanismul prin care o decizie de stat este deturnată în folosul unei rețele private.
În dosarul Vanbet, capturarea începe la nivel local — DSVSA Vaslui — și urcă spre vârful instituțiilor, până la ANSVSA. În jurul lui Călin Georgescu, modelul relatat de Digi24 pare invers: rețeaua pornește de sus, de la persoane care își revendică trecutul în SIE sau SRI, și coboară spre influențarea opiniei publice, a presei și a finanțatorilor. Două direcții, aceeași arhitectură: accesul la putere transformat în marfă.
Faptul că aceleași nume și aceleași tehnici reapar în ambele contexte arată un fenomen de durată: un nucleu de rezerviști și intermediari care funcționează ca un corp paralel al statului, capabil să se infiltreze acolo unde există bani, influență sau vulnerabilitate. Odată cu dosarul Vanbet, acest corp iese din nou la suprafață — nu din greșeală, ci din obișnuință.
Manipularea mediatică — un caz de corupție transformat în armă politică
Când DNA a anunțat reținerea lui Fănel Bogos, comunicatul oficial nu menționa niciun nume de demnitar. Documentul vorbea despre sume, fapte și persoane identificate prin inițiale. Dar, în câteva ore, povestea fusese deja rescrisă. Site-uri apropiate PSD, în frunte cu Gândul și G4Media, au publicat fragmente din stenograme scoase din context și le-au transformat într-o explozie politică. Titlurile nu mai vorbeau despre despăgubiri ilegale și contracte fictive, ci despre „omul de afaceri care a stat patru ore în biroul premierului”. În realitate, audiența consemnată oficial la Palatul Victoria a durat 15 minute.
Totul a pornit de la o propoziție ruptă dintr-o discuție interceptată: „S-a făcut joncțiunea personal direct cu BOLOJAN! Perfect! Minunat!” Acel „s-a făcut joncțiunea” nu era un raport de misiune, ci limbajul de mahala al unui intermediar care încerca să-și justifice comisionul. Dar pentru redacțiile politizate era fraza perfectă: scurtă, explozivă, ușor de viralizat.
În câteva ore, fraza a fost preluată pe toate platformele care trăiesc din emoție și conflict: „Premierul, implicat într-o rețea de corupție”, „Afaceristul Vanbet, primit la Guvern”, „Patru ore în biroul lui Ilie Bolojan”. Niciunul dintre aceste articole nu menționa că, în registrul oficial de audiențe, figura o întâlnire scurtă, aprobată de consilierii de la cabinet, la solicitarea liderului PNL Vaslui, Mihai Barbu. Niciunul nu nota că premierul nu e parte în dosar, nu e suspect și nu apare în niciun act de urmărire penală.
Mecanismul e vechi, dar eficient: când vrei să muți atenția de la corupția dovedită spre o țintă simbolică, creezi zgomot. Așa, ancheta care trebuia să expună rețeaua de rezerviști a devenit, peste noapte, o campanie împotriva lui Ilie Bolojan.
Publicațiile care au rostogolit povestea au același tipar de ani buni: redacții conduse de mercenari sau oameni apropiați PSD-ului, interesați să erodeze imaginea unui premier care, prin reformele administrative și desființarea funcțiilor sinecură, a atins exact nervul rețelei — aceleași rețele care acum, prin interpuși, se regăsesc în jurul cazului Vanbet.
Într-un stat în care percepția publică valorează mai mult decât proba penală, o simplă frază dintr-o stenogramă poate fi detonatorul unei campanii de destabilizare. Așa s-a întâmplat și aici: în loc să se vorbească despre rețele de influență, despre contracte fictive și despre rezerviști care vând acces, spațiul public s-a umplut de speculații despre „cine a stat la masă cu premierul”.
Realitatea e verificabilă: audiența a existat, dar a fost una protocolară, la cererea unui lider politic local, fără nicio legătură cu dosarul de corupție. După întâlnire, niciun document nu a fost semnat, nicio decizie nu a fost luată. Premierul nu a cerut, nu a aprobat și nu a semnat nimic în legătură cu Vanbet, conform Registrului de audiențe al Guvernului.
În schimb, campania mediatică a produs exact ce trebuia: a diluat subiectul real. În doar două zile, publicul aproape că a uitat cine e Fănel Bogos, cât a cerut Vanbet, cine sunt intermediarii și ce rezerviști au fost implicați. A rămas doar ecoul: „Dosar DNA cu Bolojan”. Aceasta e performanța rețelelor de manipulare – pot transforma un scandal de corupție într-un atac politic controlat.
O parte din presă a mers și mai departe. Gândul a publicat, sufuros, un serial de trei episoade despre „rețeaua formată din generali, rezerviști și lideri PNL”, în care a fost amestecat deliberat totul: dosarul Vanbet, audiența de la Guvern, rolul liderului liberal Mihai Barbu și nume din alte contexte, precum Călin Georgescu sau Laura Codruța Kövesi. Niciuna dintre aceste conexiuni nu apărea în comunicatul DNA.
De fiecare dată când o rețea coruptă ajunge în atenția publică, cineva încearcă să schimbe ținta. În acest caz, ținta nu a mai fost Fănel Bogos, ci premierul care a refuzat să intervină. În logica propagandei, refuzul devine dovadă: dacă nu „rezolvi” cererea, înseamnă că ascunzi ceva. În logica justiției, refuzul e normalitate. Dar rețelele știu că, în România, nu adevărul are impact, ci imaginea.
De aceea, manipularea s-a făcut în două etape: mai întâi deturnarea subiectului, apoi amplificarea lui pe canale „prietenoase”. În aceleași 24 de ore, aceleași titluri au apărut pe portaluri obscure și pe pagini de social media coordonate de foști angajați ai site-urilor apropiate PSD. În aceeași cheie, televiziunea de scandal Digi24 a difuzat în seara de 6 noiembrie, în buclă, un reportaj despre caz, în care o voce masculină — neasumată — l-a întrebat pe Fănel Bogos, din stradă, dacă i-a dat „șpagă premierului Bolojan”. Faptul că această întrebare strigată a fost lăsată intenționat în montaj arată direcția clară a campaniei: nu informarea, ci compromiterea.
Cazul Vanbet arată astfel o altă formă de corupție: cea mediatică. O presă care acoperă o rețea reală de influență și rezerviști, pentru a o transforma într-un instrument de atac politic.
Scandalul real și războiul mediatic
În logica unui stat democratic, o anchetă de corupție ar trebui să limpezească lucrurile, nu să fie transformată într-o bâtă mediatică. Cazul Vanbet ar fi trebuit să fie exact asta: o anchetă despre bani, influență și rețele de putere. În schimb, a devenit muniție politică.
La câteva ore după anunțul DNA, publicații abonate la contracte de publicitate guvernamentală sau locală, controlate de PSD, au schimbat centrul de greutate al poveștii. Numele premierului Ilie Bolojan, care nu apare în nicio piesă din dosar, a fost rostogolit obsesiv în titluri, insinuând o legătură care nu există.
Fragmente de stenograme scoase din context — expresii folosite de intermediari pentru a-și umfla rolul — au fost prezentate ca „probe”, iar o audiență de 15 minute la Palatul Victoria a fost transformată, în articolele respective, într-o „întâlnire de patru ore în biroul premierului”.
Aceasta nu mai este presă, ci operaționalizare mediatică: o tehnică prin care investigațiile anticorupție sunt deturnate în campanii de discreditare. Scopul nu este informarea publicului, ci confuzia deliberată dintre acuzați și instituțiile care refuză să le satisfacă cererile.
Premierul Ilie Bolojan a devenit astfel ținta unei strategii clasice de inversiune: cei investigați își fabrică aura de „victime politice”, iar cei care nu cedează presiunilor devin „suspecți morali”. E mecanismul perfect al dezinformării interne — acela în care realul se răsucește până devine util.
În acest joc, o parte din presă nu mai acționează ca mediator între fapte și cetățeni, ci ca dispozitiv de reglaj politic. Redacțiile care trăiesc din banii de publicitate ai PSD-ului și din subvențiile instituțiilor locale se sincronizează reflex atunci când trebuie construit un scandal paralel. Nici nu contează că probele lipsesc — important e să se audă zgomotul.
Dosarul Vanbet rămâne un caz grav de corupție economică, cu rețele de rezerviști și intermediari care s-au substituit statului. Dar scandalul mediatic construit peste el e un atac direct la integritatea guvernării și la încrederea publică în actul de justiție. Pentru rețelele care trăiesc din haos, e o dublă victorie: își camuflează faptele și subminează autoritatea celor care ar trebui să le oprească. Pentru România, e un semnal de alarmă: corupția nu mai vine doar din birouri obscure, ci și din redacții care și-au vândut liniștea editorială la licitație.
About The Author
