Președintele rus Vladimir Putin a anunțat luni un armistițiu de trei zile în conflictul din Ucraina, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la victoria aliată împotriva Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, transmit luni agențiile internaționale de presă.
Încetarea focului va intra în vigoare la miezul nopții de miercuri, 7 mai (joi 8 mai, ora 0.00) și va dura 72 de ore, până la miezul nopții de sâmbătă (10 mai, ora 24.00), precizează un comunicat al Kremlinului.
Președinția de la Moscova a avertizat că dacă partea ucraineană nu respectă armistițiul, forțele ruse vor răspunde „adecvat și eficient”.
