Guvernul israelian pregătește, printr-un artificiu administrativ, o extindere a „Ierusalimului” în interiorul Cisiordaniei pentru prima dată de la 1967: un nou proiect imobiliar de amploare, comercializat ca „extindere” a coloniei Adam, dar lipit în realitate de țesutul colonizării din Ierusalimul de Est, în zona dintre localitățile palestiniene Hizma și al-Ram, potrivit The Times of Israel. Planul vizează aproximativ 2.780 de unități locative și presupune investiții publice pentru infrastructură, spații publice și instituții comunitare. În teren, proiectul se află dincolo de „linia verde” și, în logica de facto a controlului israelian, funcționează ca un nou cartier-satelit care mută frontiera colonizării mai adânc în teritoriul ocupat.
În această ecuație, palestinienii rămân ceea ce au fost prea des în ultimii ani: o populație căreia i se ia pământul prin hârtii, comisii, „planificări” și drumuri, până când harta devine o cușcă. Iar când harta s-a închis, urmează „normalizarea” morală a faptului împlinit: realitatea creată de colonizare e prezentată ca inevitabilă, iar drepturile celor deposedați ca o paranteză.
„Cartier” pe hârtie, anexare în teren
Conform relatărilor, noua dezvoltare ar fi tehnic o extindere a coloniei Adam, însă terenul este separat fizic de aceasta (inclusiv de o arteră majoră și de bariera de separare), având o contiguitate mai mare cu Neve Yaakov, colonizarea israeliană din Ierusalimul de Est, aflată în limitele municipale israeliene ale orașului. Aici e șmecheria: dacă nu pot lipi teritoriul pe hartă, îl lipesc prin acte; iar când anexarea pe față ar provoca scandal diplomatic, o fac pe sub masă, sub acoperirea birocrației.
Organizația israeliană Peace Now a descris inițiativa drept prima extindere a Ierusalimului în Cisiordania din 1967 și a acuzat guvernul de anexare de facto mascată printr-un pretext urbanistic. Mai multe voci politice din Israel au avertizat că măsura riscă să provoace o escaladare în Cisiordania.
Mesajul colonizatorilor israelieni e, însă, triumfalist: liderul Consiliului Regional Mateh Binyamin a lăudat proiectul ca „realizare a viziunii” colonizării și a sugerat explicit că vor urma „schimbări dramatice pe teren”. Cu alte cuvinte, nu e un proiect izolat de urbanism, e o decizie de stat, asumată și urmărită pas cu pas.
Ce înseamnă pentru palestinieni: teritoriu fragmentat, comunități încercuite, viață administrată de ocupant
Pentru palestinieni, miza depășește cifrele de locuințe. O astfel de dezvoltare în zona Hizma–al-Ram înseamnă strangularea suplimentară a Ierusalimului de Est palestinian și consolidarea unui arc de colonizări care taie continuitatea geografică a comunităților palestiniene. În practică, fiecare „cartier” nou aduce cu sine drumuri dedicate, zone de securitate, restricții de circulație, extinderi de perimetre controlate și, inevitabil, presiune pe pământul rămas pentru palestinieni.
Se repetă același tipar: acolo unde palestinienilor li se invocă lipsa de autorizații pentru a li se demola casele, colonizările israeliene primesc infrastructură publică, conectare și protecție militară. În 2026, OCHA notează deja un ritm constant de demolări și deplasări forțate în Cisiordania, pe fundalul regimului de permise și al controlului israelian asupra construcțiilor.
Acest proiect are și o încărcătură simbolică majoră: „extinderea Ierusalimului” în Cisiordania nu e un simplu demers urbanistic, e o revendicare politică. E o afirmație de suveranitate în teritoriu ocupat, făcută pas cu pas, până când orice negociere devine decor, iar orice „soluție cu două state” devine un slogan repetat la conferințe, în timp ce harta e schimbată în teren, prin șantiere și beton.
ONU consideră ilegale coloniile israeliene din teritoriile ocupate
În dreptul internațional, majoritatea comunității internaționale tratează coloniile israeliene din teritoriile ocupate în 1967, inclusiv Ierusalimul de Est, ca ilegale. Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, prin Rezoluția 2334 (2016), a reafirmat că activitatea de colonizare „nu are valabilitate legală” și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional, cerând încetarea ei.
În 2024, Curtea Internațională de Justiție a publicat un aviz consultativ privind consecințele juridice ale politicilor și practicilor Israelului în teritoriul palestinian ocupat, abordând explicit impactul coloniilor și al măsurilor de consolidare a controlului asupra dreptului la autodeterminare al palestinienilor.
În acest context, „extinderea Ierusalimului” în Cisiordania se înscrie în aceeași succesiune de măsuri care consolidează controlul israelian și micșorează spațiul de viață al palestinienilor. Când astfel de pași vin la pachet cu investiții publice și cu discurs politic despre „schimbări dramatice pe teren”, devine imposibil de prezentat proiectul drept o simplă „dezvoltare”: e colonizare, adică ocupare prin beton, acte și infrastructură.
Bombardamente în Gaza, colonii în Cisiordania
În timp ce Cisiordania este „înghițită” pe bucăți prin colonizări, ordine și planuri, Gaza a fost supusă unei campanii militare care a pulverizat infrastructura civilă și a împins populația într-o catastrofă umanitară prelungită. În februarie 2026, chiar și în condițiile unui armistițiu intrat în vigoare în octombrie 2025, rapoartele arată că bombardamentele continuă și victimele se înmulțesc, iar criza sistemului medical și a accesului umanitar rămâne acută.
OCHA consemnează, de asemenea, un cost uriaș pentru lucrătorii umanitari în Gaza de la începutul războiului, inclusiv sute de morți în rândul personalului ONU și al ONG-urilor, ceea ce spune ceva esențial despre nivelul de pericol și despre degradarea protecției civile. În paralel, UNRWA raportează blocaje și restricții care afectează capacitatea agenției de a introduce personal și ajutor în Gaza, adâncind colapsul umanitar.
Legătura politică dintre cele două teatre de operațiuni israeliene e aceeași: pentru palestinieni, spațiul se restrânge simultan. În Gaza, prin distrugerea infrastructurii și prin sufocarea logistică, iar în Cisiordania și Ierusalimul de Est, prin colonizare, fragmentare și anexare metru cu metru. Rezultatul e un popor prins între ruină și enclavizare, cu drepturi transformate în excepții administrate de ocupant.
Asta face proiectul de lângă Hizma și al-Ram mai mult decât o știre imobiliară: e o declarație de forță. Israelul își tratează expansiunea teritorială ca pe o banalitate birocratică, iar palestinienilor li se cere să accepte pierderea ca pe o normalitate. Într-o lume în care dreptul internațional e invocat selectiv, colonizarea funcționează ca un imperialism de stat cu acte în regulă: avansează lent, dar constant, devine fapt împlinit în teren, apoi e justificată post-factum ca „realitate”.
Pentru palestinieni, fiecare astfel de „extindere” înseamnă același lucru: încă puțin pământ pierdut, încă o comunitate strânsă în chingi și încă un pas spre dispariția oricărei perspective reale de libertate și stat.
About The Author
