AcasăAgenda ZileiMedicina legală: Moartea bărbatului din Pitești a fost violentă, iar cauza imediată...

Medicina legală: Moartea bărbatului din Pitești a fost violentă, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică

Moartea unui bărbat din Pitești, survenită vineri, în timp ce era imobilizat la sol de mai mulți polițiști care încercau să-l încătușeze, a fost una violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată a fost asfixia mecanică – a declarat duminică medicul legist Dan Manu, aflat la o conferință de presă.

„Dorim să prezentăm rezultatele preliminare ale autopsiei. (…) Am constatat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, iar ca mecanism generator a fost comprimarea părţilor moi ale gâtului şi ale toracelui”, a spus șeful serviciului de Medicină Legală din Argeș, Dan Manu, în prezenţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Bărbatul decedat vineri, în urma acțiunii de evacuare în forță a sa, de pe o terasă din Pitești, avea o alcoolemie de 2 la mie.

„Laboratorul de toxicologie medico-legală m-a informat că are o alcoolemie de peste 2 la mie. Infarct nu este, (…) sunt mai multe traumatisme, şi cranio-cerebrale, evident care s-au putut produce prin cădere şi lovire (…) şi aceste leziuni traumatice, care au dus la asfixia mecanică, traumatismul cervical şi traumatismul toracic”, a mai precizat Dan Manu.

Vineri, un bărbat aflat sub influența alcoolului a fost trântit cu putere de asfalt de către un polițist, după o discuție în contradictoriu cu mai mulți agenți de poliție pe o terasă, iar ulterior s-a încercat încătușarea în forță, cu brutalitate, a acestuia de către oamenii legii.

Victima a intrat rapid în stop cardio-respirator, iar încercările de resuscitare a sa au fost inutile.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

About The Author

Articole asemanătoare

Cele mai accesate