Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei din Republica Belarus a acuzat marţi Polonia de agravarea crizei în curs la frontiera între cele două ţări, unde au loc ciocniri între forţele poloneze şi migranţi care vor să ajungă în Uniunea Europeană (UE). Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, califică drept ”inacceptabilă” recurgerea la forță de către Polonia împotriva migranților care-i forțează frontiera.
„Obiectivul părţii poloneze este foarte clar: ea are nevoie să agraveze şi mai mult situaţia şi să înăbuşe orice progres spre o reglementare”, a afirmat Anatoli Glaz, potrivit unui comunicat publicat de ministerul său. „Vedem astăzi provocări din partea Poloniei şi un tratament inuman faţă de aceşti defavorizaţi”, a continuat el.
Televiziunea de stat BelTA din Belarus a vorbit despre o ”agravare” a situației la graniță, marți, pe măsură ce migranții vor să intre ”cu orice preț” în Polonia, iar autoritățile poloneze răspund cu gaze lacrimogene, grenade ”flashbang” și tunuri de apă care cade peste oamenii și așa înghețați de frig.
”Oamenii spun că s-au săturat să aștepte și sunt gata să intre cu forța”, informează BeITA.
Forţele de securitate poloneze au făcut uz, marţi, de gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, pentru a respinge migranţi ce aruncau cu pietre, în încercarea de a traversa frontiera.
Potrivit grănicerilor polonezi, tensiunile au început să crească în momentul în care migranții din taberele de lângă granița Kuźnica-Bruzgi au început să se comporte agresiv, aruncând pietre și alte obiecte către forțele de ordine poloneze.
”Pentru a preveni trecerea ilegală a graniței, s-au folosit tunuri de apă împotriva străinilor agresivi”, a afirmat agenția de securitate poloneză pe Twitter.
Purtătorul de cuvânt al serviciilor poloneze de securitate, Stanisław Żaryn, a scris marți pe Twitter despre confruntări, spunând că migranții iau cu asalt granița.
De asemenea, un poliţist polonez a fost grav rănit, suferind probabil o fractură de craniu.
Pe de altă parte, Rusia consideră ”inacceptabilă” recurgerea la forță de către Polonia, împotriva migranților care forțează granița.
„Comportamentul părţii poloneze este absolut inacceptabil”, a estimat în faţa presei ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.
Evocând „tirurile cu gaze lacrimogene şi ale tunurilor cu apă pe deasupra capetelor migranţilor în direcţia unui stat, Belarus”, Lavrov a estimat că forţele poloneze „încalcă toate normele juridice”.
Preşedintele Aleksandr Lukaşenko, care denunţă comportamentul european şi neagă orice responsabilitate în criză, a dat asigurări că face eforturi pentru repatrierea migranţilor, în majoritate veniţi din Irak.
