Mai sunt 25 de zile. La 31 august 2026 expiră Planul Național de Redresare și Reziliență, documentul care decide cât va câștiga din 2027 un profesor, un medic sau un polițist, cât de repede pot crește pensiile, cât plătim la energie și cum va fi impozitată casa în care locuim. A fost negociat în primăvara lui 2021, în câteva săptămâni, de un guvern cu mandat până în 2024. Parlamentul l-a văzut cu cinci zile înainte de depunere, fără drept de vot. Publicul l-a putut citi integral abia după ce plecase la Bruxelles.
Cine l-a scris a evaluat atunci de ce este în stare statul român până în 2026 și a transformat acea evaluare în condiție pentru plata banilor europeni. Evaluarea a fost greșită. Cei care au moștenit-o nu au făcut-o mai bună. Iar în ultimele trei luni s-a adăugat un al treilea strat de pagubă: PSD și AUR au doborât guvernul care trebuia să închidă programul, apoi au modificat prin amendamente chiar reformele de care depind ultimele miliarde.
La începutul lui iulie, premierul interimar Ilie Bolojan numea absorbția fondurilor din PNRR „cel mai important proiect” al României pentru lunile iulie și august și recunoștea că unele dintre țintele stabilite în 2021 „s-au dovedit a fi prea optimiste”.
În ultimele zile, mai multe jaloane au fost împinse prin Parlament la limită. Codul urbanismului a fost votat de Camera Deputaților la 29 iulie, adoptat de Senat ca for decizional a doua zi și promulgat la 5 august, după mai mult de trei ani de întârziere. În aceeași zi, Senatul a adoptat definitiv legea integrității, cu amendamente depuse de PSD și AUR care au trimis-o a doua zi la Curtea Constituțională. Legea salarizării nu ajunsese încă în Parlament, iar legea decarbonizării a ieșit din Camera Deputaților într-o formă pe care Guvernul o consideră o breșă de cinci miliarde de euro.
Pentru peste un milion de angajați ai statului, efectul se vede direct în salariu. La 23 iulie, Bolojan avertiza că neadoptarea noii legi poate costa România aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR. Cu numai câteva săptămâni înaintea termenului final, grilele, coeficienții și sporurile erau încă negociate, iar proiectul nu fusese depus.
În energie, presiunea a ajuns până la Palatul Cotroceni. La 5 august, Camera Deputaților, for decizional, a adoptat cu 180 de voturi pentru, 9 împotrivă și 27 de abțineri o lege care condiționează retragerea capacităților pe lignit și huilă de instalarea și punerea în funcțiune a unor capacități alternative. Amendamentul care schimbă regula poartă semnătura PSD și a trecut cu sprijinul AUR. Principiul pare elementar: producția scoasă din sistem trebuie înlocuită. Dar România primise deja bani pentru reforma asumată în 2022, iar MIPE, condus interimar de Dragoș Pîslaru, avertizează că schimbarea poate fi considerată „reversibilitate”, cu o expunere de aproximativ cinci miliarde de euro pe cererile de plată 5 și 6.
A doua zi, Guvernul a cerut oficial președintelui Nicușor Dan să retrimită legea în Parlament. Șeful statului rezumase deja conflictul în două obligații: „securitate energetică” și „respectarea angajamentelor asumate de România”. Un calendar negociat în 2021 a ajuns astfel, în ultima lună a PNRR, să pună în aceeași ecuație siguranța energetică și riscul pierderii banilor europeni.
Planul pe care țara l-a citit după depunere
PNRR a avut responsabilități împărțite, dar negociatorul oficial cu Bruxelles-ul era stabilit prin lege. Prin OUG 24 din 31 martie 2021, Guvernul Florin Cîțu a mandatat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de Cristian Ghinea, să negocieze planul cu Comisia Europeană. Ministerul Finanțelor (Alexandru Nazare) primea mandatul pentru negocierile la nivelul Consiliului UE.
Ministerele de linie își redactau componentele, iar MIPE coordona relația cu Comisia. Chiar ministerul condus de Ghinea descria mecanismul: după observațiile Bruxelles-ului urmau versiuni noi și ședințe tehnice, iar forma finală a componentelor incorpora negocierile dintre Comisie și MIPE asupra aspectelor importante. Ghinea îi indica pe Liana Goran, directoarea sa de cabinet, și pe Septimiu Szabo, consilier detașat temporar de la Comisia Europeană, printre cei care „au dus greul” discuțiilor.
Ghinea și MIPE au avut mandatul de negociere și coordonarea tehnică, Florin Cîțu coordonarea politică, iar miniștrii de linie au formulat și asumat componentele propriilor domenii.
Parlamentul a văzut planul târziu și fără drept de aprobare. La 26 mai 2021, cu cinci zile înaintea depunerii, ordinea de zi a ședinței comune prevedea doar „Prezentarea Planului Național de Redresare și Reziliență”. Guvernul recunoștea că era „situația la zi a negocierilor”, cu noi discuții tehnice programate și bugete încă susceptibile de ajustare.
Ghinea anunța în plen că PNRR va fi depus la 31 mai și publicat integral la 2 iunie. Așadar, documentul complet a devenit accesibil publicului după transmiterea lui oficială, deși cuprindea obligații care urmau să supraviețuiască Guvernului Cîțu: pensii, salarizare, cărbune, fiscalitate, companii de stat, administrație.
Florin Cîțu descria fără echivoc forța politică a mecanismului: PNRR „garantează o guvernare pe principii liberale cel puțin opt ani”. Jaloanele transformau politica publică în condiție de plată: îndeplinirea aduce bani, ratarea reduce plata, iar revenirea asupra unei reforme deja validate poate declanșa problema reversibilității. Tocmai de aceea, calitatea PNRR depindea decisiv de realismul prognozei făcute în 2021.
La 31 mai, după prezentarea din Parlament, Ghinea confirma depunerea: aproximativ 240 de fișiere, aproape 30 de capitole, intrau în sistemul Comisiei, iar evaluarea oficială urma să continue prin observații și ajustări. Documentul integral fusese promis publicului pentru 2 iunie. Societatea a putut, deci, citi în ansamblu după depunere un plan care lega guvernele următoare de reforme și termene negociate în ultimele săptămâni ale mandatului de pregătire.
Plafonul de 9,4%: pensii legate până în 2070
Una dintre cele mai controversate reguli obliga România să mențină cheltuielile publice brute cu toate sistemele de pensii la 9,4% din PIB pe termen lung, pentru perioada 2022-2070. Formula de calcul, indexarea și mecanismele de corecție trebuiau așezate în jurul acestei limite. În primăvara lui 2021, Ministerul Muncii era condus de Raluca Turcan, Ministerul Finanțelor de Alexandru Nazare, MIPE de Cristian Ghinea, iar premier era Florin Cîțu.
După căderea Guvernului Cîțu, disputa asupra autorului plafonului a ieșit la suprafață. Raluca Turcan declara în 2022 că procentul fusese „în mai mare măsură asumat de ministrul Fondurilor Europene” decât de ministrul Muncii și că ministerul său pusese la dispoziție mai multe variante. În 2024, a mers mai departe și a susținut că Ghinea introdusese procentul fără consultarea ei și fără știința aparatului de specialitate al Ministerului Muncii.
Ghinea a respins această versiune. El a susținut că Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor furnizaseră calculele, iar negocierea MIPE cu Comisia ridicase limita până la 9,4%. Originea exactă a cifrei rămâne disputată între doi dintre miniștrii implicați. Cert este că MIPE a negociat plafonul, iar ministrul Muncii de atunci l-a indicat ulterior pe Ghinea în centrul deciziei.
Problema mai grea ține de fundamentare. PNRR prevedea asistență tehnică pentru analiza variantelor, proiecțiile pe termen lung și elaborarea noii legislații. Această expertiză a fost contractată după aprobarea planului, iar în aprilie 2022 Banca Mondială a început cu Ministerul Finanțelor un proiect pentru proiecții și simulări privind sustenabilitatea pensiilor. România își asumase deja un plafon până în 2070, iar o parte din instrumentele menite să-i testeze efectele pe termen lung veneau ulterior.
În 2023, România a renegociat această parte a planului. Plafonul fix de 9,4% a dispărut, fiind înlocuit cu o traiectorie de referință a cheltuielilor și mecanisme de corecție. Reforma pensiilor a rămas necesară; cifra rigidă pentru aproape jumătate de secol s-a dovedit dispensabilă după numai doi ani.
Riscul unui plafon până în 2070 era cu atât mai evident cu cât Ageing Report 2021, publicat chiar înaintea depunerii PNRR, proiecta presiuni demografice pe termen lung asupra finanțelor publice. Îmbătrânirea populației, migrația, raportul dintre salariați și pensionari, salariile și inflația urmau să schimbe sistemul decenii la rând. Transformarea unui procent într-o limită pentru aproape jumătate de secol cerea, tocmai de aceea, o fundamentare tehnică excepțional de solidă.
Răspunderea pentru această alegere aparține celor care au transformat în 2021 o prognoză pe aproape jumătate de secol într-o condiție financiară asumată de România: Guvernului Cîțu, MIPE (Cristian Ghinea), Ministerului Muncii (Raluca Turcan) și Ministerului Finanțelor (Alexandru Nazare). Doi ani mai târziu, plafonul a fost eliminat și înlocuit cu o formulă mai flexibilă.
Pentru milioane de pensionari, schimbarea din 2023 are un înțeles foarte concret. Ea definește spațiul în care statul poate majora sau recalibra pensiile în deceniile următoare și arată cât de departe a mers în 2021 o decizie luată de un guvern cu mandat de câțiva ani.
Cărbunele închis pe hârtie, înlocuitorii rămași în urmă
În energie, distanța dintre calendar și realitate se măsoară în megawați. PNRR prevedea scoaterea din funcțiune, până la 31 decembrie 2025, a 3.780 MW de producție pe cărbune și lignit și, până la 30 iunie 2026, conectarea a cel puțin 3.000 MW de capacități regenerabile suplimentare. Componenta era responsabilitatea Ministerului Energiei (Virgil Popescu), negocierea cu Comisia aparținea MIPE (Cristian Ghinea), iar coordonarea politică premierului Florin Cîțu.
Miza se vede cel mai clar la Complexul Energetic Oltenia. Grupurile pe lignit urmau să fie înlocuite prin gaze și regenerabile. În ianuarie 2022, Comisia a aprobat un ajutor de restructurare de până la 2,66 miliarde de euro și preciza că producția pe lignit va fi înlocuită cu gaze naturale și surse regenerabile. Planul prevedea opt parcuri fotovoltaice până în 2024, două centrale pe gaze până la jumătatea lui 2026 și modernizarea unei microhidrocentrale, în total aproximativ 2.060 MW noi.
În 2026, calendarul exista numai parțial în teren. România ceruse încă din decembrie 2025 prelungirea restructurării CE Oltenia până la sfârșitul lui 2029. Argumentul transmis Comisiei era simplu: închiderea grupurilor pe lignit trebuie sincronizată cu întârzierea noilor capacități, pentru a acoperi consumul și a evita deficitul de electricitate.
Există explicații obiective: pandemia, invazia Rusiei în Ucraina, criza energetică, scumpirea echipamentelor, probleme de finanțare, licitații contestate și proceduri administrative. România le-a invocat oficial. Dar Comisia a deschis în februarie 2026 o investigație aprofundată tocmai pentru a verifica în ce măsură întârzierile erau cu adevărat în afara controlului beneficiarului și al statului.
Eroarea de proiectare rămâne vizibilă chiar în soluția pe care România o cere acum: producția veche trebuie scoasă după intrarea efectivă în funcțiune a producției care o înlocuiește. Calendarul negociat în 2021 fixa termene pentru ambele procese, fără o condiționare automată a închiderii de existența capacității de substituție.
În martie 2026, Guvernul condus de Ilie Bolojan, prin Ministerul Energiei (Bogdan Ivan) și MIPE (Dragoș Pîslaru), a adoptat OUG 20/2026, după negocieri cu Comisia. Noul calendar a mutat termene și a invocat expres siguranța Sistemului electroenergetic național și continuitatea furnizării energiei termice. Ordonanța arată cât de mult fusese deja împins calendarul: legislația anterioară prevedea retragerea a 1.755 MW până la sfârșitul lui 2025, iar după renegociere obligația a coborât la 1.045 MW până la acea dată, restul de 710 MW fiind amânat până la 31 august 2026. Unele grupuri pot continua până în 2030. Statul a ajuns astfel să corecteze prin ordonanță ritmul unei tranziții pe care în 2021 îl acceptase ca jalon european.
Disputa a reizbucnit în august, de data aceasta în Parlament. Amendamentul PSD, votat cu sprijinul AUR, a introdus condiția ca lignitul și huila să fie retrase după instalarea și punerea în funcțiune a alternativelor. MIPE avertizează că modificarea reformei validate prin jalonul 114 produce „reversibilitate”: poate redeschide problema plății deja efectuate și bloca cererile 5 și 6. Pîslaru a cifrat expunerea: aproximativ cinci miliarde de euro în granturi pe cererile 5 și 6, plus o corecție financiară de circa 600 de milioane pe jalonul 114, bani deja încasați. Premierul interimar a vorbit despre corecții care pot depăși un miliard de euro. La 6 august, Guvernul a cerut formal reexaminarea legii, iar președintele Nicușor Dan a rămas ultima instanță care poate opri efectul.
Riscul financiar este proporțional cu întârzierea. Cererea de plată 5 valorează 2,66 miliarde de euro brut, din care 1,92 miliarde granturi și 744 de milioane împrumuturi, cu o încasare estimată la aproximativ 2 miliarde după evaluarea Comisiei, pe 75 de jaloane și ținte. Cererea finală adaugă încă aproximativ trei miliarde. Închiderea sau păstrarea temporară a unor grupuri pe cărbune a devenit, în ultima lună a programului, o decizie cu impact simultan asupra securității energetice și asupra accesului la circa cinci miliarde de euro.
Responsabilitatea are aici trei etaje. Virgil Popescu, Cristian Ghinea și Guvernul Cîțu au acceptat în 2021 calendarul și dependențele lui. Guvernele, miniștrii Energiei și conducerile companiilor din 2022-2026 au avut în mâini licitațiile și investițiile care trebuiau să aducă noile capacități. Iar în august 2026, PSD și AUR au ales să repare o eroare de proiectare veche de cinci ani printr-un amendament care riscă să coste mai mult decât eroarea însăși.
Legea salarizării, promisă înainte ca formula să fie gata
În salarizarea bugetarilor, implicarea lui Cristian Ghinea apare chiar în declarațiile sale. La 9 aprilie 2021, ministrul MIPE spunea că avizase memorandumul Ministerului Muncii (Raluca Turcan) și că negociase personal cu Turcan detalii care urmau să intre în PNRR: „Susțin complet reforma salarizării unitare. Ba chiar am negociat personal cu doamna Turcan detalii și le includem în partea de reforme din PNRR”.
Reforma era încă în faza principiilor. Turcan vorbea despre sporuri, reașezarea veniturilor și performanță și estima că o nouă lege ar putea fi gata într-un an. În octombrie 2021, după ce reforma intrase deja în PNRR, Ministerul Muncii a lansat o procedură de aproape 5 milioane de euro pentru consultanță privind pensiile și salarizarea. Licitația a fost anulată în decembrie.
România transformase astfel rezultatul unei reforme pentru întregul sector public într-un angajament financiar european înainte ca instrumentele tehnice să fie definitiv construite. În anii următori, proiectul a trecut prin mandatele lui Marius Budăi, Simona Bucura-Oprescu și Florin Manole. În 2026, Ministerul Muncii a ajuns interimar la Dragoș Pîslaru, iar legea tot nu era în vigoare.
În mai 2026, Președinția a mediat acordul PSD, PNL, USR și UDMR: niciun angajat public nu urma să piardă din venitul total, iar creșterea cheltuielilor salariale în 2027 urma să fie limitată. În iulie, după 14 sesiuni de consultări cu Banca Mondială, Pîslaru a pus pe hârtie cifrele: sindicatele și sistemul cereau peste 20 de miliarde de lei în plus, iar statul putea susține 12,1 miliarde de lei, adică o anvelopă maximală de 7,3% din PIB. Proiectul prevedea o valoare de referință de 4.100 de lei pentru 2027, 12 grade salariale, un raport de 1 la 8 între cel mai mic și cel mai mare salariu de bază, salarii peste grilă înghețate până la echilibrare și sporuri reașezate. Guvernul estima că aproximativ două treimi dintre salarii vor crește, iar o treime vor stagna.
La 21 iulie, Curtea de Apel București a suspendat procedura proiectului publicat de Ministerul Muncii. Ministerul a recunoscut că Guvernul interimar nu poate iniția formal legea și că soluția urmărită este asumarea proiectului de către parlamentari, în urma medierii de la Cotroceni.
La 23 iulie, Bolojan recunoștea că proiectul încă nu era finalizat și avertiza asupra celor 770 de milioane de euro aflate în joc. A doua zi a fost mai direct: legea nu va fi gata până la 1 august și este nevoie de încă o sesiune extraordinară a Parlamentului. La 6 august, cu 25 de zile înainte de termenul european, proiectul tot nu fusese depus. PSD își condiționa public votul de acceptarea amendamentelor cerute de sindicate în sănătate, educație și apărare.
Jalonul cere între timp un sistem unic de calcul, grilă comună, ierarhizarea funcțiilor, salarizare legată de performanță și limitarea sporurilor la 20% din salariul de bază. Forma renegociată a jalonului 420 pune împreună reforma grilei și disciplina bugetară, cu responsabilitate comună a Ministerului Muncii și a Ministerului Finanțelor pentru politica salarială. Reforma concepută pentru a elimina inechitățile a ajuns astfel să decidă simultan salarii individuale și plafonul fiscal pe care statul și-l permite.
Presiunea termenului l-a făcut pe Bolojan să ceară adoptarea reformei chiar „cu toate neajunsurile, cu toate nemulțumirile”. Este imaginea unei reforme care, după cinci ani, se închide sub cronometru.
Vina de proiectare aparține celor care au introdus reforma în PNRR înainte ca formula ei să fie matură: Cristian Ghinea, Raluca Turcan și Guvernul Cîțu. Vina pentru cei trei ani de întârziere de după termenul inițial aparține guvernelor și miniștrilor care au moștenit proiectul și l-au împins până la limita programului. Pentru angajați, rezultatul se vede în fluturașul de salariu: decide cine primește majorare, cine rămâne înghețat și ce sporuri supraviețuiesc.
Companiile de stat, reforma care a doborât un guvern
Reforma guvernanței companiilor de stat a intrat într-una dintre cele mai politizate zone ale administrației. PNRR a legat banii europeni de profesionalizarea conducerilor, reducerea provizoratelor, selecții mai stricte și o structură centrală de supraveghere. În 2021, responsabilitatea era împărțită între Secretariatul General al Guvernului (Tiberiu Horațiu Gorun), ministerele-acționar, MIPE (Cristian Ghinea) și premierul Florin Cîțu.
Dimensiunea sistemului explică rezistența. Investigative Report a documentat în mai 2026 existența a 1.421 de companii publice active, cu peste 14 miliarde de lei primite în 2024 sub formă de subvenții și transferuri. La 31 martie 2026, numai întreprinderile publice locale aveau 508 administratori provizorii.
AMEPIP, instituția creată pentru supravegherea reformei, a devenit ea însăși un jalon ratat. În 2025, aproximativ 330 de milioane de euro fuseseră suspendate din cauza problemelor privind operaționalizarea și conducerea agenției. La evaluarea finală a Cererii de plată 3, România a recuperat 132 de milioane de euro pe dosarul AMEPIP, însă pierderea totală confirmată pentru Cererea 3, din mai multe reforme neîndeplinite sau îndeplinite incomplet, a rămas la 458,7 milioane de euro.
Când reforma a ajuns la listări și reorganizări concrete, conflictul politic s-a ascuțit. Proiectul L287/2026 a interzis temporar înstrăinarea acțiunilor statului până la sfârșitul lui 2027. În Senat a primit 70 de voturi pentru, dintre care 32 de la PSD și 26 de la AUR, iar Camera Deputaților l-a adoptat cu 178 de voturi. Președintele Nicușor Dan a atacat legea la CCR, deoarece interdicția elimina listarea dintre variantele admise pentru ținta 443. Președinția avertiza că blocarea opțiunii putea afecta îndeplinirea termenului de 31 august 2026 și accesul la fondurile europene.
În programul-pilot AMEPIP, companiile nu mai erau formule abstracte. Printre cele analizate prioritar se aflau CFR SA, ELCEN și Romaero, iar soluțiile mergeau de la restructurare și fuziune până la pre-listare. Exact aici s-a produs ruptura politică majoră a anului: la 5 mai 2026, PSD, AUR și PACE au depus și au trecut moțiunea de cenzură care a doborât Guvernul Bolojan, cu 281 de voturi pentru, patru împotrivă și trei anulate. Motivul din spatele textului era tăierea risipei și controlul asupra companiilor de stat, adică fix reforma pe care PNRR o cerea.
Diferența față de pensii, energie sau salarizare este esențială. PNRR nu a inventat problema companiilor de stat; a pus un termen și un preț unei probleme vechi. Faptul că reforma a provocat rezistență politică până la CCR și până la răsturnarea unui guvern arată cine a refuzat s-o execute, fără să pună sub semnul întrebării obiectivul din 2021.
Taxe, integritate și un Cod al urbanismului întârziat trei ani
PNRR a intrat și în politica fiscală. Reforma din 2021 prevedea revizuirea impozitului pe venit, contribuțiilor, impozitului pe profit, facilităților, taxelor verzi și impozitării proprietății. Pentru microîntreprinderi, România s-a angajat la restrângerea treptată a regimului fiscal special, iar pentru proprietăți la apropierea bazei de impozitare de valoarea de piață. Ministerul Finanțelor (Alexandru Nazare), MIPE (Cristian Ghinea) și Guvernul Cîțu au pus astfel în PNRR reforme cu efect direct asupra contribuabilului.
Codul urbanismului trebuia să intre în vigoare până la 31 martie 2023. După mai mult de trei ani de întârziere, Camera Deputaților l-a adoptat la 29 iulie 2026, Senatul l-a votat ca for decizional a doua zi, iar președintele Nicușor Dan l-a promulgat la 5 august. Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a estimat la 972 de milioane de euro finanțarea nerambursabilă protejată prin îndeplinirea jalonului, în timp ce premierul interimar evalua public miza la 790 de milioane. O reformă scadentă în 2023 a fost închisă legislativ cu 26 de zile înaintea termenului final al PNRR.
Legislația de integritate a ajuns în aceeași cursă de final, dar a ieșit din ea deteriorată. PNRR cerea revizuirea regulilor privind conflictele de interese, incompatibilitățile și integritatea funcției publice. Camera Deputaților a adoptat proiectul la 29 iulie, iar Senatul l-a votat ca for decizional la 5 august, cu 104 voturi pentru, 8 împotrivă și 7 abțineri.
În forma finală au rămas două amendamente contestate. Primul, depus de PSD și numit deja după primarul Timișoarei, mută încetarea mandatului la momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești, cu efect direct asupra unei incompatibilități deja constatate definitiv în cazul lui Dominic Fritz. Al doilea, inițiat de AUR, obligă soții și partenerii în relații „similare căsătoriei” ai președintelui, parlamentarilor și membrilor Guvernului să depună declarații de avere și de interese, o prevedere care îl vizează personal pe Nicușor Dan. USR a evaluat public riscul la aproximativ 800 de milioane de euro din PNRR.
La 6 august, USR și PNL au depus sesizarea la Curtea Constituțională, invocând efectul retroactiv al amendamentului privind incompatibilitățile. Curtea a fixat termen la 12 august, cu judecători chemați din vacanță, pentru ca decizia să vină înainte de 31 august. Un jalon european a ajuns astfel să depindă de o hotărâre a CCR luată în ultimele nouăsprezece zile ale programului.
În fiscalitate, consecința pentru cetățean este mai puțin spectaculoasă decât o centrală închisă, dar la fel de concretă: regimul microîntreprinderilor, facilitățile și baza de impozitare a proprietății au fost transformate în obiective de reformă. PNRR urmărea explicit și creșterea veniturilor statului prin eliminarea unor scutiri și tratamente preferențiale. Deciziile din 2021 au intrat astfel direct în impozite și în costul fiscal suportat ulterior de contribuabili.
Premierul interimar a rezumat problema mai bine decât orice raport: unele ținte din 2021 „s-au dovedit a fi prea optimiste”.
Ultimele săptămâni, gestionate de un guvern care nu mai există
Reformele scadente la 31 august 2026 sunt închise de un Executiv demis. Moțiunea de cenzură a trecut la 5 mai 2026, depusă de PSD, AUR și PACE, pe tema tăierii risipei bugetare și a controlului asupra companiilor de stat. De atunci, Guvernul Bolojan funcționează în interimat.
La 4 august se împlineau 92 de zile de la demitere, un record post-decembrist. Constituția, la articolul 107 alineatul 4, limitează interimatul unui ministru la 45 de zile. Șapte miniștri depășiseră termenul cu peste cincizeci de zile, iar actele semnate după 9 iunie pot fi contestate în instanță. Curtea de Apel București suspendase deja, la 21 iulie, procedura proiectului legii salarizării.
Consecința practică se vede în felul în care se scriu legile PNRR. Un guvern interimar nu poate iniția proiecte legislative și nu poate emite ordonanțe în domenii noi. Reformele care valorează miliarde de euro au trebuit preluate de parlamentari, în sesiune extraordinară, prin proiecte asumate individual. Acesta este mecanismul care a permis intrarea amendamentului PSD în legea decarbonizării și a amendamentelor PSD și AUR în legea integrității. Partidele care au doborât guvernul au ajuns să scrie chiar textele de care depind banii pe care guvernul nu îi mai poate cere singur.
Bolojan estima că granturile obtenabile în ultimele trei luni ale programului însumează 4,6 miliarde de euro, legate de șase capitole legislative: salarizarea bugetarilor, cariera funcționarului public, stimulentele de performanță pentru ANAF și Autoritatea Vamală, Codul urbanismului, pachetul de decarbonizare și regulile de integritate. Patru dintre ele au ajuns să se decidă în ultimele zece zile ale programului.
PNRR-ul din 2021, rescris din mers
Amploarea revizuirilor oferă testul cel mai simplu al realismului inițial. România a pornit în 2021 cu aproximativ 29,2 miliarde de euro, 14,2 miliarde granturi și 14,9 miliarde împrumuturi. În 2023, sub Guvernul Marcel Ciolacu și MIPE (Adrian Câciu), planul a coborât la 28,5 miliarde și a fost completat cu REPowerEU. Forma revizuită cuprindea 66 de reforme și 111 investiții.
Rescrierea masivă a venit în 2025. Guvernul Bolojan, cu MIPE condus de Dragoș Pîslaru, a cerut modificarea a 147 de reforme și investiții. Pentru 62, România a invocat întârzieri, probleme ale contractorilor, obstacole de implementare și inclusiv cerere mai mică decât estimase. În unele cazuri, Comisia consemnează că acestea au făcut „planificarea inițială” nefezabilă. Alte măsuri au fost schimbate din cauza aprovizionării și prețurilor, iar România a cerut eliminarea completă a 15 măsuri.
Nici atât nu a fost suficient. La 24 iunie 2026, Guvernul interimar a transmis o nouă cerere de modificare. Propunerea prezentată de Comisie în iulie afectează peste 90 de măsuri, cu aceleași simptome: întârzieri, contractori retrași, cerere insuficientă și calendare imposibil de respectat. Procedura europeană era încă în curs la 6 august.
Forma PNRR aprobată în noiembrie 2025 valorează 21,41 miliarde de euro. După Cererea de plată 4, România încasase aproximativ 12,97 miliarde de euro, adică 60,6% din această alocare. În iulie 2026, Guvernul a anunțat o nouă revizuire care ar reduce planul la 20,1 miliarde de euro, 13,56 miliarde granturi și 6,54 miliarde împrumuturi. La 6 august, această ultimă modificare nu era încă definitivă la nivel european: procedura de aprobare în Consiliul UE era în curs.
La fel și obligațiile: după REPowerEU, PNRR ajunsese la 518 jaloane și ținte; după revizuiri, numărul lor a coborât la 390.
Războiul din Ucraina, criza energetică, inflația și perturbarea lanțurilor de aprovizionare explică o parte din corecții. Ele nu explică însă capacitatea administrativă supraestimată, reformele introduse înainte de maturizarea soluției tehnice, termenele care ignorau durata reală a achizițiilor sau dependența unor închideri energetice de investiții care trebuiau mai întâi construite.
Reducerea succesivă a planului nu poate fi contabilizată integral drept bani „pierduți”: granturile au fost recalculate, REPowerEU a modificat structura, iar România a redus componenta de împrumuturi. Dar există și pierderi ori retrageri măsurabile. În 2025, MIPE constata că proiecte de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai puteau fi finalizate până în august 2026, în principal pe componenta de împrumuturi. Iar la Cererea de plată 3, 458,7 milioane de euro au fost pierdute definitiv din cauza reformelor întârziate, incomplete sau executate defectuos.
Se vede astfel diferența dintre șoc și eroare. Războiul sau criza energetică nu puteau fi programate în Excel în 2021. Durata achizițiilor publice din România, lipsa de capacitate administrativă, rezistența politică la reforme și faptul că unele proiecte nu aveau încă soluția tehnică matură erau însă realități cunoscute. Un plan de reziliență trebuia să le includă în propriile marje de siguranță.
Guvernul Florin Cîțu, MIPE condus de Cristian Ghinea și miniștrii de linie au evaluat în 2021 ce poate face România până în 2026 și au transformat acea evaluare în obligații financiare europene. Guvernele care au urmat au adăugat propria vină prin întârzieri, proceduri prost conduse și reforme împinse de la un cabinet la altul. Cele două vinovății se adună, iar din mai 2026 li se adaugă a treia.
Jaloanele celor care au fixat jaloanele
Cine a proiectat PNRR-ul din 2021 și ce a greșit
| Responsabil | Rol în PNRR-ul din 2021 | Ce a greșit |
|---|---|---|
| Cristian Ghinea | Ministru MIPE; negociatorul oficial cu Comisia și coordonator tehnic al planului. | A negociat și susținut arhitectura generală, termenele și condiționalitățile. S-a implicat personal în salarizare, iar Raluca Turcan l-a indicat în centrul deciziei privind plafonul de 9,4%. Planul a supraestimat în mai multe domenii viteza de execuție a statului. |
| Florin Cîțu | Prim-ministru; coordonarea politică și asumarea PNRR în numele Guvernului. | A girat transformarea unor reforme încă insuficient maturizate în obligații europene cu termene și consecințe financiare și a girat evaluarea generală a capacității României de a le executa. |
| Raluca Turcan | Ministrul Muncii; pensii și salarizare. | A participat la construcția reformelor și la negocierea salarizării. Ministerul său a introdus în plan reforme ale căror instrumente tehnice continuau să fie construite după depunerea PNRR. |
| Virgil Popescu | Ministrul Energiei; componenta energetică și decarbonizarea. | A acceptat calendarul de retragere a cărbunelui înainte ca înlocuitorii energetici să fie asigurați efectiv. În 2026, statul a cerut prelungiri invocând siguranța sistemului. |
| Alexandru Nazare | Ministrul Finanțelor; fiscalitate și evaluarea impactului financiar. | A participat la asumarea parametrilor fiscali și bugetari, inclusiv la reforma pensiilor și la schimbările fiscale care urmau să producă efecte mult după mandatul Guvernului Cîțu. |
| Cseke Attila | Ministrul Dezvoltării; urbanism și autorizare. | A acceptat calendarul care cerea intrarea în vigoare a Codului urbanismului până în martie 2023. Codul a fost adoptat de Parlament abia la sfârșitul lui iulie 2026 și promulgat la 5 august, cu mai mult de trei ani întârziere și cu aproape un miliard de euro legat de jalon. |
| Stelian Ion | Ministrul Justiției; reformele de integritate. | A participat la asumarea calendarului pentru revizuirea legislației de integritate. Reforma a ajuns la vot final abia la 5 august 2026, sub guvernele următoare, iar amendamentele PSD și AUR au dus-o imediat la Curtea Constituțională. |
| Tiberiu Horațiu Gorun | Secretar general al Guvernului; guvernanța întreprinderilor publice. | A participat instituțional la asumarea reformei companiilor de stat. Vina majoră pentru blocajele ulterioare aparține însă guvernelor și partidelor care au păstrat provizoratele și au întârziat selecțiile. |
PNRR a avut autori identificabili. Cristian Ghinea și Florin Cîțu au avut rolul central în construcția și asumarea planului, iar miniștrii de linie au acceptat jaloanele propriilor domenii. La pensii, energie și salarizare, deciziile din 2021 pot fi urmărite până la corecțiile și blocajele din 2023-2026.
Ultima turnantă are însă alți protagoniști. PSD și AUR au doborât guvernul în mai, pe reforma companiilor de stat. PSD a scris amendamentul care pune sub semnul întrebării cinci miliarde de euro la decarbonizare. PSD și AUR au introdus în legea integrității amendamentele care au trimis-o la CCR, cu 800 de milioane în balanță. PSD condiționează votul pe legea salarizării, de care depind alte 770 de milioane. Trei jaloane, aceleași două partide.
La scadență
România a intrat în PNRR cu o promisiune despre ea însăși: că poate construi, legifera și reforma în cinci ani cât nu a reușit în cincisprezece. Promisiunea a fost făcută de Guvernul Florin Cîțu, negociată de Cristian Ghinea și semnată de miniștrii care au acceptat jaloanele propriilor domenii. S-a dovedit falsă din primul an.
Guvernele care au urmat au avut totuși timpul necesar. L-au consumat pe licitații anulate, proiecte blocate, selecții amânate și reforme pasate de la un cabinet la altul, până când Codul urbanismului, restant din martie 2023, a ajuns să fie promulgat la 5 august 2026, cu 26 de zile înainte de scadență.
Al treilea etaj s-a construit în ultimele trei luni. Guvernul care trebuie să închidă programul a fost demis la 5 mai de PSD, AUR și PACE, tocmai pe reforma companiilor de stat, care este ea însăși jalon european. De atunci funcționează în interimat, cu șapte miniștri peste limita constituțională de 45 de zile și fără dreptul de a iniția legi. Golul l-au umplut parlamentarii. În august, PSD a introdus în legea decarbonizării un amendament care pune sub semnul întrebării cinci miliarde de euro, iar PSD și AUR au modificat legea integrității până când PNL și USR au dus-o la Curtea Constituțională, cu încă opt sute de milioane în balanță. Legea salarizării, promisă din 2021, nu era depusă în Parlament nici la 6 august, cu 770 de milioane legate de ea.
Din forma de 21,41 miliarde aprobată în 2025, România încasase până după Cererea 4 aproximativ 12,97 miliarde. Dacă ultima revizuire, de 20,1 miliarde, va fi aprobată în forma propusă, rămân aproximativ 7,13 miliarde de euro neîncasate. Pentru a le putea cere, jaloanele și țintele restante trebuie îndeplinite până la 31 august 2026, iar ultima cerere de plată trebuie transmisă până la 30 septembrie.
Banii pe care România riscă să nu-i mai primească nu se pierd la Bruxelles. Se pierd acasă, în spitale nemodernizate, în școli nereabilitate, în drumuri nefăcute și în taxe pe care cineva tot va trebui să le plătească în locul lor. La 31 august 2026 se închide un capitol care a durat cinci ani. Se închide fără ca vreunul dintre cei care l-au deschis să răspundă pentru ce a scris în el și fără ca vreunul dintre cei care l-au sabotat pe final să plătească pentru ce a tăiat din el.
About The Author
