Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni că nu va aproba aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, informează Reuters şi AFP.
El a adăugat că nu este cazul ca delegaţii ale celor două ţări să vină în Turcia pentru a-l convinge.
Liderul de la Ankara a reluat într-o conferinţă de presă afirmaţia că Suedia este un „incubator” de organizaţii teroriste şi a adăugat că există terorişti chiar în parlamentul de la Stockholm.
Ankara susţine că Suedia şi Finlanda adăpostesc persoane legate de grupuri considerate teroriste, cum ar fi Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), şi discipoli ai clericului musulman Fethullah Gulen, acuzat de Turcia că a coordonat puciul nereuşit din 2016.
„Cum putem avea încredere în ei? (…) Nu vom ceda în privinţa aderării la NATO a celor care aplică sancţiuni împotriva Turciei”, a mai spus Erdogan.
Pe de altă parte, duminică, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg s-a declarat „încrezător” în posibilitatea de a găsi un compromis în acest sens şi că Turcia nu intenţionează să blocheze aderarea celor două ţări.
„Sunt încrezător că vom reuşi să răspundem preocupărilor exprimate de Turcia astfel încât procesul de aderare să nu întârzie”, a afirmat el.
La rândul său, secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat după reuniunea de duminică de la Berlin că a discutat cu omologul său turc despre preocupările Turciei şi şi-a exprimat încrederea că se va ajunge la consens.
„Nu vreau să caracterizez conversaţiile purtate cu ministrul de externe sau în cadrul sesiunilor NATO, dar pot să vă spun că aproape peste tot am constatat un sprijin foarte puternic pentru aderarea Suediei şi Finlandei la Alianţă”, a spus Blinken.
