Fugarul Sebastian Ghiță a fost deconspirat, zilele trecute, ca agent rus de influență dirijat de la cel mai înalt nivel, direct din aparatul prezidențial al lui Vladimir Putin, într-o investigație realizată de jurnaliștii platformei FIP.am, care vizează o operațiune majoră de intervenție, destabilizare și sabotaj politic în state europene.
Refugiat în Serbia, dar menținut activ în operațiunile ruse de propagandă antieuropeană și antioccidentală, oligarhul Sebastian Ghiță este menționat de jurnaliștii de investigație ca agent ce urma să fie folosit într-o operațiune împotriva Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova.
Cazul Ghiță continuă direct investigația publicată de noi despre prorusismul cu epoleți. Acolo, trădarea apărea în forma ei militarizată: rezerviști, foști oameni din sistem, uniforme, grade, nostalgii sovietice și narațiuni favorabile Moscovei rostogolite sub aparența patriotismului. În cazul Ghiță, aceeași trădare apare în forma ei oligarhică: televiziune, bani publici, contracte IT, fugă de justiție, refugiu în Serbia, legături cu zona serviciilor și utilitate directă pentru o operațiune rusească împotriva Republicii Moldova proeuropene.
Operațiunea era legată de Social Design Agency, firma folosită de Administrația Prezidențială rusă în campanii de dezinformare, provocări, sabotaj informațional și influență politică în Europa. În documentele publicate de jurnaliștii armeni, numele lui Ghiță apare într-o comunicare din 24 aprilie 2025, în care un agent cu pseudonimul „Edward Bernays” îi transmite Sofiei Zaharova, funcționară din Administrația Prezidențială rusă, „idei pentru lucru cu Sebastian Ghiță”.
Documentul consemnează direct rolul rezervat fugarului român de la Belgrad:
„Sebastian poate să declare despre tentativele administrației Maiei Sandu să cumpere «blocarea» negativului în privința conducătoarei actuale a Moldovei pe resursele sale, inclusiv RomâniaTV. Suma menționată de administrație – 150 mii euro. El a refuzat-o.
Maia Sandu a încercat să cumpere loialitatea RomâniaTV la alegerile prezidențiale din România. Ea a declarat că reprezintă interesele «unui grup de oameni influenți din Europa» și a preîntâmpinat că în pofida tuturor tentativelor de a-l susține pe Călin Georgescu, decizia despre cine va conduce țara «deja a fost aprobată». Drept rezultat alegerile au fost anulate, iar împotriva lui Georgescu a fost pornit un dosar penal.”
Lovitura pregătită la Moscova mergea mai departe, spre România. Ghiță urma să lege compromiterea Maiei Sandu de alegerile prezidențiale românești și de Călin Georgescu, prin teza că președinta Republicii Moldova ar fi acționat în numele unui grup european influent, iar viitorul președinte al României fusese deja decis, indiferent de susținerea pentru Georgescu.
Apariția numelui lui Călin Georgescu în corespondența aparatului rusesc este încă o probă că fostul candidat suveranist era omul Moscovei în operațiunea electorală din România. Documentele publicate de jurnaliștii armeni lovesc direct în teza „afacerii dâmbovițene”, prin care Traian Băsescu a încercat să scoată Rusia din centrul operațiunii Georgescu și să reducă anularea prezidențialelor la o reglare internă de conturi între partide românești.
În realitate, Georgescu apare chiar în scenariul pregătit în aparatul lui Kirienko. Ghiță urma să livreze public o poveste în care Maia Sandu era pusă să vorbească în numele unui grup european influent, iar Georgescu apărea ca politicianul blocat de o decizie luată dinainte. Pentru Kremlin, Georgescu era piesa românească prin care putea fi alimentată furia suveranistă, delegitimată anularea alegerilor și legată Maia Sandu de o conspirație europeană imaginară.
Maia Sandu trebuia lovită printr-o acuzație de corupție fabricată la Moscova. România TV trebuia folosită ca megafon românesc. Ghiță era plasat la intersecția dintre Chișinău și București, ca agent de influență capabil să transporte intoxicația rusească din Republica Moldova în spațiul politic românesc.
Mecanismul era construit pe vulnerabilitățile lui Ghiță: statut de fugar, refugiu în Serbia, televiziune în România, acces la publicul suveranist, dosare penale, bani, relații vechi în stat și un istoric politic legat direct de Republica Moldova. Pentru aparatul Kremlinului, un asemenea personaj are valoare operațională. Poate livra o minciună rusească în limba publicului local, printr-o televiziune locală, cu aparența unei dezvăluiri venite din interiorul puterii românești.
După uniformele care au dat greutate propagandei Moscovei, apare oligarhul fugar care poate da infrastructură, audiență și scandal unei operațiuni rusești împotriva Republicii Moldova. Trădarea capătă aici forma televiziunii, a banilor publici, a contractelor cu statul, a refugiului sârbesc și a colaborării cu aparatul de influență coordonat din vârful Kremlinului.
Republica Moldova, spațiul operațional al lui Ghiță
Republica Moldova apare în biografia lui Sebastian Ghiță ca spațiu de afaceri, influență electorală și intervenție politică înainte ca numele lui să fie prins în documentele aparatului lui Kirienko. Fugarul de la Belgrad avea peste Prut legături care îl făceau folositor pentru o operațiune construită împotriva Maiei Sandu: prezență economică regională, trecut electoral moldovenesc, televiziune în România și conexiuni vechi în zona puterii de la București.
Grupul Teamnet, fondat de Ghiță, figura în 2017 cu birouri în mai multe state, inclusiv în Republica Moldova, la Chișinău. Aceeași rețea economică avea ramificații în Serbia, unde Teamnet apărea cu instituții ale statului sârb printre clienți, inclusiv Ministerul de Interne și Poliția de Frontieră. Chișinău, București și Belgrad intrau astfel în aceeași hartă de afaceri, relații instituționale și influență regională.
Legătura politică a lui Ghiță cu Republica Moldova a devenit publică în dosarul prezidențialelor din 2014. Procurorii anticorupție au susținut că fostul deputat PSD a „conceput, inițiat și coordonat” coruperea alegătorilor români din Republica Moldova, în favoarea lui Victor Ponta, cu 350.000 de euro. Acuzația descria o operațiune electorală transfrontalieră, finanțată prin firme controlate direct sau prin interpuși, documente fictive și bani scoși din circuitul comercial pentru influențarea votului.
Dosarul a mutat numele lui Ghiță din zona contractelor publice în cea a intervențiilor electorale peste Prut. În materialele publicate ulterior apar oameni trimiși să mobilizeze alegători, liste, telefoane, responsabili locali, promisiuni electorale și formula „Câștigăm Moldova”, atribuită lui Ghiță într-o discuție redată din dosar.
Rețeaua Ghiță-Petran a fost descrisă ca mecanism piramidal de mobilizare electorală, cu supervizori, responsabili locali și o bază de date cu aproximativ 20.000 de persoane din diaspora românească de peste Prut, identificate prin localitate, nume și număr de telefon. Mecanismul electoral arată o intervenție organizată, cu oameni, bani, liste și comandă politică.
Această biografie regională explică utilitatea lui Ghiță pentru Moscova fără a muta centrul dezvăluirii de la FIP.am: pe lângă televiziune și refugiu sârbesc, el venea cu urme concrete în spațiul moldovenesc, unde bani, liste și mobilizare electorală fuseseră deja asociate numelui său.
Pentru o campanie anti-Sandu, asemenea antecedente însemnau acces la narațiune și credibilitate în bula care primește acuzațiile anti-Chișinău drept dezvăluiri. Peste această structură se așezau România TV și conexiunile politice românești.
Rizea, infractorul util folosit ca „jurnalist” împotriva Maiei Sandu
Infractorul Cristian Rizea, fost deputat PSD condamnat definitiv pentru corupție, a întrerupt ceremonia din Parlamentul European în care Maia Sandu primea Ordinul European de Merit. Banditul acesta s-a prezentat ca „jurnalist român”, titlu fără acoperire profesională, folosit ca pretext de acces și de scandal, a urlat acuzații împotriva președintei Republicii Moldova și a fost evacuat de agenții de securitate.
Rizea avea o răfuială directă cu Maia Sandu și cu autoritățile de la Chișinău. În aprilie 2023, el a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova pentru 15 ani, îndepărtat sub escortă și predat autorităților române, după condamnarea definitivă la închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor. Extrădarea din Republica Moldova l-a trimis direct în pușcărie, iar atacurile lui ulterioare împotriva Maiei Sandu au rămas legate de acest episod.
Înainte să o atace pe Maia Sandu, Rizea îl atacase public și pe Sebastian Ghiță. Amândoi bandiții vin din PSD, amândoi au fugit din țară după probleme penale, iar Rizea a folosit ani la rând același registru de „dezvăluiri” împotriva fostului său coleg de partid. În 2025, el a vorbit la Realitatea PLUS despre fuga din țară a lui Sebastian Ghiță și despre cei care l-ar fi acoperit. Anterior, Rizea publicase și alte atacuri la adresa lui Ghiță, inclusiv despre legăturile acestuia cu sisteme informatice sensibile. Rivalitatea lor îi așază în același ecosistem: fugari periculoși, foști politicieni PSD, șantaj public, false dezvăluiri și folosirea presei ca paravan.
Rizea mai apăruse anterior ca instrument într-o operațiune de kompromat împotriva Emiliei Șercan, după ce jurnalista a scris despre plagiatul lui Nicolae Ciucă. Pretinzând și atunci că face jurnalism, banditul Rizea a publicat materiale scurse dintr-un dosar penal privind furtul unor fotografii personale ale jurnalistei, apoi s-a lăudat public că l-a „salvat” pe premier și că a „îngropat-o” pe Emilia Șercan.
Apariția interlopului Rizea în Parlamentul European intră în același tipar al atacurilor împotriva Maiei Sandu: infractor condamnat cu pușcărie la activ, falsă calitate jurnalistică, scandal public, acuzații aruncate într-un cadru european și exploatarea momentului pentru propagandă anti-Chișinău. Fără probă directă de coordonare cu Ghiță, episodul completează linia de lucru descrisă de documentele FIP.am: personaje românești compromise, folosite pentru a lovi președinta proeuropeană a Republicii Moldova și pentru a transforma atacul împotriva Chișinăului în scandal politic regional.
Incidentul Rizea funcționează ca simptom al aceluiași ecosistem: foști politicieni condamnați, legitimații de presă folosite abuziv, acuzații strigate în spații europene și atacuri concentrate pe Maia Sandu. Scandalul de la Strasbourg arată cum ostilitatea unui infractor român poate fi convertită într-un episod de propagandă anti-Chișinău.
Ghiță și Șor, fugarii speciali folosiți de aparatul rusesc
Ilan Șor este cazul dur, documentat ca agent FSB cu numele conspirativ „Tânărul”, găzduit și protejat în Rusia, de unde a construit, cu ajutorul FSB, blocul Pobeda, un conglomerat de partide trădătoare creat pentru capturarea puterii politice de la Chișinău, atacarea Maiei Sandu și blocarea direcției proeuropene a Republicii Moldova. Această construcție a fost alimentată cu finanțări ilegale, rețele teritoriale, televiziuni, proteste, corupere electorală și operațiuni de destabilizare coordonate dinspre Moscova.
În cazul Șor, arhitectura a fost expusă direct de autoritățile de la Chișinău: operațiunea de fraudare a proceselor electorale era planificată și coordonată de Serviciul 5 al FSB și condusă de oligarhul fugar de la Moscova. Rețeaua avea centru de comandă în Rusia, oameni în teren, bani, instruiri, propagandă, mobilizare și obiectiv politic clar: subminarea votului proeuropean și lovirea Maiei Sandu.
Sebastian Ghiță apare în aceeași familie operațională, printr-o infrastructură românească. Șor acționează din Rusia prin blocul Pobeda, bani, televiziuni, rețele teritoriale și oameni trimiși în teren. Ghiță apare în documentele aparatului lui Kirienko ca agent de influență utilizabil din Serbia, cu România TV, public suveranist, vechi legături în statul român și un trecut deja legat de Republica Moldova. Șor era brațul rusesc din interiorul politicii moldovenești. Ghiță era vehiculul românesc prin care atacul împotriva Maiei Sandu putea fi trecut prin București.
Victor Ponta intră în această hartă prin vechea operațiune electorală pentru care Ghiță a fost indicat de procurori drept organizator al coruperii alegătorilor români din Republica Moldova. Beneficiarul politic al acelei operațiuni a mers ulterior tot mai vizibil pe o rută balcanică și estică: cetățenie sârbă, relație privilegiată cu Belgradul, rol de consilier onorific pentru Aleksandar Vučić și apariția, în 2015, la Baku, alături de Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko, la un eveniment evitat de liderii europeni.
Ponta leagă vechea intervenție electorală atribuită lui Ghiță în Republica Moldova de rețeaua politică sârbească, de zona Vučić și de o orientare tot mai apropiată de interesele Moscovei. În aceeași logică regională, Ghiță ajunge fugar la Belgrad, iar documentele FIP.am îl arată ca piesă pregătită pentru o operațiune rusă împotriva Maiei Sandu, cu România TV drept canal românesc de amplificare.
Comparația Ghiță-Șor se sprijină pe funcția politică. Șor operează prin structuri de partid și rețele operative în teren; Ghiță prin televiziune, scandal și narațiune mediatică. Ambii sunt fugari protejați în afara țării lor și utili în atacurile Kremlinului împotriva spațiului proeuropean.
Kremlinul transformă fuga în instrument politic. Protecția externă, vulnerabilitățile penale, banii, candidații și televiziunile țin asemenea personaje active după ce au ieșit de sub controlul statelor pe care le-au parazitat.
Belgradul, punctul de întâlnire dintre Ghiță, Georgescu și „prietenii sârbi, ruși”
Belgradul apare ca punct de legătură între fugarul Sebastian Ghiță, Călin Georgescu și spațiul sârbo-rus în care se mișcă personaje utile Moscovei. În 2026, Ghiță a susținut, într-o înregistrare apărută public, că Georgescu venise la el în Serbia, în 2021, pentru sprijin politic și pentru contacte cu „prieteni sârbi, ruși”.
Întâlnirea a fost confirmată chiar de Georgescu. Șarlatanul a susținut însă că ar fi cerut ajutorul lui Ghiță cu un singur scop: „să nu mi-l dea”. Dincolo de această justificare, episodul rămâne relevant: cu trei ani înaintea prezidențialelor anulate din 2024, Georgescu ajunsese la Belgrad, la fugarul Sebastian Ghiță, într-un context în care chiar Ghiță vorbește despre ruși, sârbi, sprijin politic și proiect prezidențial.
După publicarea documentelor FIP.am, întâlnirea de la Belgrad capătă greutate politică suplimentară. În 2021, Georgescu căuta acces la Ghiță și la cercurile sârbo-ruse invocate de acesta. Patru ani mai târziu, același Ghiță era inclus în scenariul lui Kirienko, într-un plan anti-Sandu care folosea tocmai tema Georgescu și anularea alegerilor din România.
Belgradul este important și prin protecția pe care i-a oferit-o lui Ghiță. Fugarul român a rămas în Serbia, departe de justiția română, dar aproape de televiziunea pe care o controlează, de rețelele sale politice și de spațiul în care Rusia păstrează influență istorică. Serbia lui Aleksandar Vučić a continuat să joace dublu între Europa și Moscova, iar Ghiță a folosit acest spațiu ca refugiu, bază politică și zonă de contact.
Oamenii din zona fostei Securități care l-au creat pe Ghiță
Ascensiunea lui Sebastian Ghiță începe în Prahova, în vecinătatea și sub aripa protectoare a unor indivizi proveniți din zona fostei Securități, trecuți apoi în SRI: foști ofițeri, generali retrași în afaceri, intermediari și rețele personale care i-au deschis accesul la contracte, protecție și relații în stat. Ghiță a fost crescut, plasat și protejat cu mult înainte să devină oligarhul cu televiziune, contracte publice și influență politică. Aceste legături vechi cu oameni din zona fostei Securități și apoi a SRI Prahova au creat infrastructura de putere care l-a făcut pe fugarul de azi de la Belgrad valoros pentru operațiunile de influență ale Moscovei.
Primele fire duc spre Prahova, petrol, rafinării, firme-fantomă și oameni din fostele structuri de informații. În dosarul Tracia-Asesoft, descris ca piesă-cheie în transformarea lui Ghiță din tânăr informatician în multimilionar, apar Corneliu Păltânea, fost ofițer de Securitate preluat ulterior în SRI, ajuns șef al SRI Prahova, Daniel Bucur, ofițer din conducerea aceleiași structuri județene, și generalul SRI Dan Constantin Grigoriu, patronul firmei Tracia Internațional. Ghiță avea să recunoască ulterior că îl cunoscuse pe Corneliu Păltânea încă de la 18 ani.
În 2001, anul faptelor din dosarul Tracia-Asesoft, Păltânea a fost demis de la conducerea SRI Prahova, iar ulterior a fost acuzat, alături de Daniel Bucur, că ar fi acordat protecție unor grupări implicate în comerț cu produse petroliere și că ar fi blocat informații strânse de lucrători ai serviciului despre activități de la Rafinăria Astra Română. Dincolo de parcursul penal al dosarului, începutul ascensiunii lui Ghiță se suprapune peste o zonă în care petrolul, Prahova, foștii ofițeri, firmele și protecția informală au funcționat împreună.
Figura lui Dan Constantin Grigoriu duce firul și spre Serbia. Înainte de dosarul Tracia-Asesoft, numele lui fusese legat de Afacerea Jimbolia, una dintre cele mai controversate operațiuni ale anilor ’90: garnituri de carburanți plecate din Prahova și trecute noaptea în Serbia, în perioada embargoului impus Iugoslaviei. Ani mai târziu, Ghiță avea să se refugieze tocmai în Serbia, iar vechea geografie Prahova-Serbia revine ca fundal al unei biografii în care afacerile, rețelele informale și protecția externă se întâlnesc constant.
Grigoriu a reapărut apoi în zona despăgubirilor de la stat. După prescrierea faptelor din dosarul Tracia-Asesoft, statul încerca să recupereze prejudiciul, în timp ce același fost general primea despăgubiri masive prin ANRP, pentru drepturi litigioase cumpărate. Această succesiune arată felul în care personaje venite din proximitatea serviciilor au traversat tranziția prin petrol, bănci, dosare penale, drepturi litigioase, despăgubiri și rețele de influență. Ghiță a crescut în preajma acestor oameni, într-un mediu în care accesul la instituții cântărea mai mult decât competiția economică obișnuită.
A doua linie a ascensiunii lui Ghiță a fost zona contractelor IT. Platforma Asesoft-Teamnet a fost ridicată prin contracte cu statul, firme-satelit, interpuși, offshore-uri și relații politice. Înainte să ajungă deputat, Ghiță era deja fondatorul corporațiilor IT Asesoft și Teamnet International, dezvoltate rapid prin contracte publice. După intrarea în politică, el figura ca membru al comisiei parlamentare pentru controlul SRI, în timp ce controlul asupra platformei de afaceri trecea formal prin rude, apropiați și structuri offshore.
Legătura cu Florian Coldea a dus cazul Ghiță în zona cea mai sensibilă a statului. Fugarul a susținut public că l-a cunoscut pe Coldea în 2008, că au devenit apropiați și că a fost prezent în discuții legate de numirea Laurei Codruța Kovesi la DNA. Ghiță a afirmat, într-una dintre înregistrările sale, că a mers la vila SRI K2, unde se aflau Florian Coldea și Victor Ponta. Afirmațiile lui Ghiță trebuie tratate ca declarații ale unui fugar interesat să-și rescrie propria poveste, dar ele arată nivelul la care el pretindea că avusese acces: vârful serviciilor, vârful politicii și decizii majore din justiție.
Rețelele personale din jurul unor oameni ai serviciilor explică protecția de care Ghiță a părut să beneficieze ani la rând. Indivizii și grupurile de putere din jurul unor ofițeri au creat spațiul în care Ghiță a putut să adune contracte, informații, televiziune, relații și influență politică. Apropierea de oameni cu acces la secrete, contracte, arhive, decidenți și mecanisme de protecție a devenit capital de putere.
Pentru serviciile ruse, un asemenea personaj are valoare prin vulnerabilitățile lui. Ghiță cunoștea oameni, mecanisme, contracte, dependențe și puncte slabe din zone sensibile ale statului român. Avea televiziune, bani, dosare penale, resentimente, refugiu în Serbia și relații vechi cu indivizi din preajma serviciilor. Aparatul lui Kirienko avea nevoie de un agent de influență cu acces, memorie, vulnerabilități și capacitate de amplificare. Ghiță corespundea acestui profil.
Kirienko și mașinăria sancționată a Kremlinului
Serghei Kirienko este omul prin care aparatul prezidențial al lui Vladimir Putin a coborât războiul informațional în Europa. Prim-adjunct al șefului Administrației Prezidențiale ruse, Kirienko apare în documentele FIP.am ca nod de comandă pentru operațiunile externe de influență: bani, agenți, site-uri-clonă, provocări, sabotaj informațional și folosirea unor personaje locale capabile să livreze public narațiunile Moscovei.
În corespondența analizată de jurnaliștii armeni, numele lui apare prin inițialele „SVK”, iar unele chestiuni financiare urmau să fie agreate direct cu el.
Social Design Agency, firma în documentele căreia apare numele lui Ghiță, face parte din acest aparat. În aceeași arhitectură intră comunicarea despre „idei pentru lucru cu Sebastian Ghiță”, transmisă Sofiei Zaharova, funcționară din Administrația Prezidențială rusă, de agentul care folosea pseudonimul „Edward Bernays”. Numele fugarului român apare într-un flux operațional legat de oamenii lui Kirienko, departe de o discuție periferică purtată de propagandiști de mâna a doua.
Autoritățile americane au arătat că Social Design Agency, Structura și ANO Dialog operau sub conducerea și controlul Administrației Prezidențiale ruse, în special al lui Kirienko, pentru a răspândi pe ascuns propagandă rusească, a reduce sprijinul pentru Ucraina, a consolida interesele proruse și a influența alegători în Statele Unite și în alte țări. În același dosar, au fost confiscate 32 de domenii folosite în operațiunea Doppelgänger, prin site-uri care imitau instituții media occidentale, conținut generat cu inteligență artificială, false personaje cu influență online și conturi false.
Trezoreria americană a sancționat Social Design Agency și Structura pentru rolul lor în campanii de influență malignă externă desfășurate la direcția Administrației Prezidențiale ruse. Documentul american descrie o rețea de site-uri care imitau instituții media legitime, materiale video fabricate și conturi false folosite pentru a răspândi mesaje favorabile Kremlinului în Europa și în Statele Unite.
Regatul Unit a lovit aceeași rețea. Social Design Agency a fost sancționată pentru campanii de interferență concepute să submineze democrația și să slăbească sprijinul internațional pentru Ucraina. Londra a descris SDA ca organizație finanțată și însărcinată direct de statul rus, asociată rețelei Doppelgänger, cu site-uri-clonă, materiale fabricate și comportament online coordonat. În mai 2026, autoritățile britanice au sancționat încă 56 de actori ai interferenței rusești, inclusiv 49 de angajați ai SDA.
Documentele britanice merg și mai departe: ANO Dialog, altă piesă din aceeași arhitectură, a lucrat alături de serviciile ruse de informații în campanii ostile de influență și în planuri de interferență privind politica internă a Armeniei. Natura aparatului în care apare cazul Ghiță devine clară: firme aparent civile, contractori de propagandă, funcționari ai Administrației Prezidențiale ruse, servicii de informații și agenți de influență locali, toate legate într-o mașinărie folosită împotriva statelor proeuropene.
Aceeași arhitectură a fost documentată de noi în Operațiunea Doppelgänger: site-uri care imitau presa occidentală, identități false, materiale fabricate, reclame plătite, conturi false, conținut generat cu inteligență artificială și operațiuni de interferență electorală. Cazul Ghiță aduce același aparat în spațiul România-Republica Moldova. Aici ținta era Maia Sandu, iar canalul românesc pregătit pentru intoxicare era România TV.
Europa, teren de sabotaj pentru aparatul lui Kirienko
Documentele publicate de FIP.am arată dimensiunea reală a aparatului în care apare și numele lui Sebastian Ghiță. Social Design Agency lucra simultan pe mai multe fronturi europene, cu operațiuni adaptate fiecărei țări: în Armenia, compromiterea guvernării prooccidentale; în Franța, provocări stradale și tensiuni religioase; în Ucraina, demoralizare și falsuri despre conducerea statului; în Germania, infrastructură digitală pentru influențarea spațiului preelectoral; în Republica Moldova, atacuri împotriva Maiei Sandu.
În Armenia, mașinăria lui Kirienko a lucrat la compromiterea premierului Nikol Pașinian printr-o poveste falsă despre o vilă de lux în Marsilia. Documentele interne indicau o operațiune cu distribuire coordonată, milioane de vizualizări pentru fals și o audiență mult mai mică pentru dezmințire. Rețeta era simplă și eficientă: acuzație spectaculoasă, răspândire masivă, corecție tardivă și pierdere de încredere în liderul prooccidental.
Pentru Armenia, Social Design Agency a pregătit și un proiect digital mult mai amplu: zeci de mii de site-uri-clonă de tip enciclopedic, construite pentru a influența rezultatele motoarelor de căutare și răspunsurile generate de sistemele de inteligență artificială. Propaganda rusă trecea astfel din zona știrilor false în zona infrastructurii de cunoaștere. Kremlinul încerca să fabrice mediul digital din care publicul și algoritmii extrag informația.
În Franța, operațiunile au coborât din spațiul digital în stradă. Documentele descriu acțiuni cu capete de porc lăsate lângă moschei, vopsea verde aruncată pe sinagogi și restaurante evreiești, mașini scumpe cu numere ucrainene și provocări menite să aprindă conflicte între comunități. Mecanismul urmărea crearea unor incidente cu autor fals, emoție reală și efect politic imediat: frică, furie, ostilitate față de migranți, evrei, musulmani, ucraineni sau armeni.
În Ucraina, aceeași rețea a produs falsuri despre Volodimir Zelenski și proprietăți de lux în Dubai, apoi a lucrat la canale Telegram aparent proucrainene, construite pentru a introduce treptat ideea înfrângerii inevitabile. Ținta era moralul public, încrederea în conducerea militară și rezistența societății ucrainene. Sub aparența unor canale patriotice, mesajul rusesc intra în spațiul informațional ucrainean ca oboseală, fatalism și neîncredere.
În Germania, operațiunea a vizat perioada preelectorală. Documentele vorbesc despre proiecte digitale cu sute de mii de pagini, articole lunare și distribuție pe VK, Telegram, Facebook și X. Social Design Agency urmărea să introducă narațiunile proruse în căutările online, în rețele sociale și în ecosistemul liderilor locali de opinie. Acolo unde propaganda clasică avea vizibilitate redusă, aparatul lui Kirienko crea trasee digitale, site-uri, conturi și conținut care imitau dezbaterea publică autentică.
Republica Moldova intră în această hartă ca țintă proeuropeană directă. Maia Sandu trebuia compromisă prin acuzații fabricate, iar atacul trebuia transferat în România printr-un personaj local cu televiziune și acces la publicul suveranist. În aceeași logică în care Franța era lovită prin provocări stradale, Ucraina prin demoralizare, Germania prin infrastructură digitală, iar Armenia prin falsuri despre liderul prooccidental, Republica Moldova era atacată prin combinația Maia Sandu – România TV – Călin Georgescu – Sebastian Ghiță.
Reacția lui Ghiță: reflexul agentului de influență prins în lumină
Reacția lui Sebastian Ghiță la dezvăluirea FIP.am îl trădează înainte să-l apere. După ani de tăcere pe Facebook, fugarul de la Belgrad a revenit cu o postare în care evită întrebarea centrală: ce caută numele lui într-o comunicare despre „idei pentru lucru cu Sebastian Ghiță”, transmisă în zona aparatului lui Kirienko, într-un scenariu de compromitere a Maiei Sandu.
Ghiță se apără ca un carcalac respingător surprins pe podea după ce ai aprins lumina: fuge spre crăpătura din care a ieșit. În cazul lui, crăpătura se numește propaganda conspiraționistă: „Soros”, ONG-uri, Kovesi, Coldea, Trump, Basarabia și Rusia puse toate în aceeași zeamă toxică. În fața unei acuzații care îl leagă de documentele aparatului lui Kirienko, fugarul își cheamă publicul înapoi în subsolul politic în care a fost crescut: dușmani inventați, conspirații, servicii, ONG-uri, justiție, americani salvatori și Republica Moldova folosită ca muniție împotriva Maiei Sandu.
Primul reflex este demonizarea sursei. Ghiță invocă „agenții soroșiști”, deși documentele discutate de jurnaliștii armeni duc spre Social Design Agency, Sofia Zaharova, agentul „Edward Bernays” și aparatul lui Kirienko. Cuvântul „Soros” funcționează ca parolă pentru publicul lui, menită să blocheze orice întrebare despre document, dată, nume, canal de comunicare și rolul România TV.
Apoi intră în scenă temele de acoperire. Nicușor Dan este transformat în simbol național, Basarabia este folosită ca emoție patriotică, Kovesi și Coldea sunt scoși din vechiul depozit al războaielor personale, ONG-urile sunt puse sub suspiciune, iar Trump este invocat ca scut american peste o problemă cu urme rusești. Ultimul punct, despre „armatele AI”, adaugă stratul tehnologic peste aceeași compoziție: geopolitică, justiție, servicii, Republica Moldova și conspirații turnate în același recipient propagandistic.
Postarea lui Ghiță lasă în afara cadrului tocmai întrebările care îl privesc direct: cine l-a contactat, prin cine, ce i s-a propus, ce a refuzat, de ce apare România TV în scenariu, de ce era Maia Sandu ținta și de ce era Călin Georgescu integrat în povestea pregătită pentru publicul românesc. În locul răspunsurilor, fugarul activează vocabularul pentru care devenise util: scandal, suspiciune, dușmani interni și o temă rusească îmbrăcată în „dezvăluire” patriotică.
Trădarea în forma oligarhică
Cazul Ghiță mută prorusismul românesc din zona uniformei în zona banilor, televiziunii și fugii protejate. După rezerviștii și foștii reprezentanți ai sistemului care au dat propagandei Moscovei greutatea gradului, apare oligarhul construit lângă stat, crescut prin contracte publice, conectat la persoane din zone sensibile și refugiat într-un spațiu politic favorabil Rusiei.
Nivelul crește față de simpla rostogolire de mesaje. Agentul de influență aduce infrastructură: televiziune, audiență, relații, acces, vulnerabilități și o biografie care îi permite să dea unei minciuni aparența unei dezvăluiri venite din interiorul puterii. Sebastian Ghiță avea toate aceste piese la dispoziție..
După fuga în Serbia, schimbarea lui de tabără a devenit publică și violentă. Până atunci, fugarul de la Belgrad fusese apropiat de Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI, avusese relații cu oameni din jurul serviciului, beneficiase de contracte publice și ajunsese membru al comisiei parlamentare care controla SRI. După refugierea la curtea regimului condus de Aleksandar Vučić, liderul sârb care a păstrat ani la rând relația privilegiată cu Moscova, Ghiță a început seria atacurilor împotriva oamenilor care îl protejaseră sau îl toleraseră.
Înregistrările sale au produs un cutremur instituțional. Florian Coldea a fost pus la dispoziția directorului SRI după dezvăluirile fugarului, iar ulterior a cerut trecerea în rezervă. Presa a consemnat atunci seria de înregistrări prin care Ghiță a expus relația cu Coldea, vacanțele de familie, întâlnirile de la vilele serviciului și accesul său la zone în care un simplu patron media nu avea ce căuta.
După dezvăluirea FIP.am, schimbarea totală de atitudine a oligarhului fugar față de serviciile române de informații capătă o altă semnificație. Un fost membru al comisiei de control asupra SRI, cunoscător direct al unor mecanisme, oameni, vulnerabilități și relații din zona serviciului român de securitate națională, apare apoi ca agent de influență utilizabil într-o operațiune împotriva Maiei Sandu. Explicația depășește simpla „chirie” politică plătită la Belgrad pentru protecție și intră în zona trădării naționale.
Ipoteza folosirii lui Ghiță în orb de oamenii lui Kirienko stă greu în picioare. Vorbim despre un fost deputat, fost membru al comisiei SRI, patron de televiziune, om conectat la contracte publice și la rețele din jurul unor oameni ai serviciilor, refugiat într-un stat apropiat de Moscova. Într-o operațiune de compromitere a Maiei Sandu, țintă strategică pentru serviciile ruse, Ghiță avea exact valoarea pe care o caută aparatul Kremlinului: acces la informații, memorie instituțională, resentiment, vulnerabilități, infrastructură media și disponibilitate de a lovi statele proeuropene din regiune.
Atacurile lansate de Ghiță împotriva SRI capătă sens în traseul care îl duce din zona protecțiilor interne la refugiul sârbesc și la utilitatea pentru aparatul rusesc. Responsabilitatea politică rămâne la indivizii și rețelele personale care l-au crescut, l-au tolerat, l-au apropiat de zone sensibile și apoi au pierdut controlul asupra lui. Când un asemenea individ ajunge în Serbia și apare ulterior într-o operațiune rusească împotriva Republicii Moldova, scandalul intern devine problemă de securitate națională.
În Republica Moldova, Rusia l-a folosit pe Ilan Șor ca agent FSB: de la Moscova, oligarhul fugar și-a pus banii, rețelele teritoriale și blocul Pobeda, conglomeratul de partide trădătoare construit cu ajutorul FSB, în serviciul capturării politice a Chișinăului și al lovirii Maiei Sandu. În România, cazul Ghiță arată versiunea locală a aceluiași mecanism aplicat unui personaj crescut de sistem: contracte publice, relații la vârful aparatului de stat, refugiu sârbesc și capacitatea de a transforma o intoxicare anti-Sandu în scandal politic la București.
Aceasta este forma oligarhică a trădării: fugar îmbogățit pe seama contractelor cu statul, produs al rețelelor care l-au crescut și l-au protejat, scăpat de sub controlul lor, retras în afara țării și folosit de aparatul Kremlinului împotriva președintei proeuropene de la Chișinău. În războiul hibrid, efectele sunt concrete: procese electorale viciate, lideri prooccidentali discreditați, instituții erodate, conspirații alimentate și infractori transformați în arme politice.
Prin Ghiță, prorusismul românesc trece din zona uniformei cu epoleți în zona oligarhiei media, a banilor publici, a protecției externe și a trădării.
About The Author
