AcasăAgenda ZileiTrădarea e de aur: Prigojin, șeful mercenarilor lui Putin, îi mulțumește senatoarei...

Trădarea e de aur: Prigojin, șeful mercenarilor lui Putin, îi mulțumește senatoarei Șoșoacă pentru că sprijină Rusia Teroristă

Liderul grupului rus de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, spune că Moscova păstrează legătura cu mulţi politicieni europeni, inclusiv din Parlamentul European, şi le mulţumeşte pentru susţinere, însă este nemulţumit de nivelul propagandei ruse din societăţile occidentale. Comentariile sale vin după demersul senatoarei rusofile Diana Şoşoacă de a propune un proiect de lege prin care cere să fie anexate unele teritorii ucrainene, relatează News.ro.

Contul de Telegram „Kepka Prigojina” (Şapca lui Prigojin) publică de obicei răspunsuri ale liderului Wagner la întrebări puse de reprezentanţi ai presei.

Într-o postare din 24 martie, întrebarea este pusă din partea redacţiei portalului rus „Observatorul militar” şi porneşte de la demersul senatoarei Diana Şoşoacă: „Recent, în Parlamentul României a fost înregistrat un proiect de lege care prevede anexarea unei părţi din teritoriul Ucrainei. Autorul iniţiativei este fondatorul partidului de extremă dreapta S.O.S., senatorul Diana Şoşoacă, care a criticat în repetate rânduri autorităţile ucrainene, NATO, America şi susţine deschis Rusia. De asemenea, nu este un secret că Rusia este susţinută şi de alţi politicieni de extremă dreapta din UE, inclusiv din Franţa şi Germania (de exemplu, 36 de parlamentari au votat împotriva rezoluţiei privind Ucraina la 02.02.23). În acelaşi timp, UE a reuşit să impună sancţiuni împotriva companiei Wagner. De ce credeţi că vocea Rusiei este încă slabă în UE? Păstraţi legături cu parlamentarii pro-ruşi din UE?

„Desigur, suntem în contact cu mulţi politicieni europeni, inclusiv cu membri ai Parlamentului European. Le mulţumesc pentru că sprijină Rusia atât cât pot”, este răspunsul publicat ca fiind din partea lui Evgheni Prigojin.

În continuare, referindu-se întrebarea referitoare la vocea Rusiei, care ar fi încă slabă în UE, liderul Wagner dă un răspuns în care pare să critice elitele de la Kremlin şi lipsa unei strategii propagandistice pregnante: „În ceea ce priveşte vocea Rusiei, pentru a nu jigni pe nimeni, voi spune următorul lucru: Pentru ca vocea ta să fie auzită, trebuie să vorbeşti tare, dar dacă vorbeşti încet şi îţi petreci tot timpul cu propria bunăstare, atunci nimeni nu îţi va auzi vocea” – este comentariul cu care este citat Prigojin.

Diana Şoşoacă a propus, într-un proiect de modificare a Legii de ratificare a Tratatului de bună vecinătate şi cooperarea între România şi Ucraina, semnat în iunie 1997, denunţarea tratatului de către partea română în 2027. ”România anexează teritoriile istorice care i-au aparţinut, respectiv Nordul Bucovinei, Herţa, Bugeacul (Cahul Bolgrad, Ismail), Maramureşul istoric şi Insula Şerpilor”, se arată în proiectul Dianei Şoşoacă. Ca reacţie, Ministerul de Externe ucrainean a iniţiat impunerea de sancţiuni împotriva extremistei Diana Şoşoacă, mai scrie News.ro.

About The Author

Articole asemanătoare

Cele mai accesate