Curtea Constituţională a decis, miercuri, că modificarea Codului de procedură penală este parţial neconstituţională şi anume prevederea care se referă la posibilitatea folosirii înregistrărilor serviciilor, ca mijloace de probă în procesul penal, relatează News.ro.
„Legiuitorul nu a reglementat un control efectiv al elementelor ce ţin de legalitatea înregistrărilor – mijloc de probă în procesul penal – rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului”, arată Curtea, în comunicatul de presă.
De asemenea, CCR a precizat că este necesar ca Parlamentul să reglementeze, în Codul de procedură penală o formă de control a posteriori în cazul înregistrărilor care rezultă din activităţile specifice culegerii de informaţii, care sunt comunicate ulterior organelor de urmărire penală şi care dobândesc calitatea de mijloace de probă în dosarul penal în care nu a fost dispusă trimiterea în judecată.
Curtea Constituţională a avut pe ordinea de zi mai multe sesizări pe care le-a conexat formulate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Avocatul Poporului şi de un număr de 33 de deputaţi aparţinând AUR, PSD, şi Partidului Umanist Social Liberal (P.U.S.L.) şi 23 deputaţi neafiliaţi.
Prin urmare, CCR a admis obiecţile de neconstituţionalitate formulate cu privire la introducerea unui articol în Codul de procedură penală şi anume articolul 139¹ care prevede că „înregistrările rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) şi au fost respectate prevederile legale care reglementează obţinerea acestor înregistrări”.
Iată comunicatul integral al CCR cu privire la aceste sesizări:
”Cu unanimitate de voturi, după conexarea celor trei sesizări formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Avocatul Poporului și de un număr de 33 de deputați aparținând Alianței pentru Unirea Românilor (A.U.R.), Partidului Social Democrat (P.S.D.) și Partidului Umanist Social Liberal (P.U.S.L.) și 23 deputați neafiliați,
- A admis obiecțiile de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.I pct.17 [cu referire la art.139 ind.1 alin.(2)] și ale art.I pct.62 [cu referire la art.595 alin.(1) ind.1 lit.b)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative.
- A respins, ca neîntemeiate, obiecțiile de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, în ansamblu, precum şi dispoziţiile art.I pct.1 [cu referire la art.9 alin.(5)], art.I pct.17 [cu referire la art.139 ind.1 alin.(1)], ale art.I pct.19 [cu referire la art.145 ind.1 alin.(3)], ale art.I pct.34 [cu referire la art.281 alin.(4)], ale art.I pct.38 [cu referire la art.345 alin.(1) ind.1 și (1) ind.2], ale art.I pct.43 [cu referire la art.374 alin.(11) și (12)], ale art.I pct.44 [cu referire la art.375 alin.(3)], ale art.I pct.45 [cu referire la art.377 alin.(5)], ale art.I pct.48 [cu referire la art.421 alin.(1) pct.2 lit.a)] și ale art.II alin.(2) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
În esență, în ceea ce privește soluția de admitere a obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I pct.17 [cu referire la art.139 ind.1 alin.(2)] din legea criticată, Curtea a reținut că legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația constituțională, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate neconstituționale prin Decizia nr.55 din 4 februarie 2020, cu dispozițiile Constituției, ceea ce este contrar prevederilor art.147 din Legea fundamentală. În acest sens, Curtea a constatat că, potrivit normelor criticate, organul competent să verifice legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, a mandatului emis cu această ocazie, a mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care acestea au fost obținute este judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia îi revine, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așadar o instanță judecătorească ierarhic inferioară celei care a autorizat activitățile respective. Din această perspectivă, Curtea a constatat că legiuitorul nu a reglementat un control efectiv al elementelor ce țin de legalitatea înregistrărilor – mijloc de probă în procesul penal – rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991, cu consecinţe în planul respectării accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.
Totodată, Curtea a constat că este necesar ca legiuitorul să reglementeze, în Codul de procedură penală, o formă de control a posteriori în cazul înregistrărilor ce rezultă din activităţile specifice culegerii de informaţii, care sunt comunicate organelor de urmărire penală și care dobândesc calitatea de mijloace de probă în dosarul penal în care nu s-a dispus trimiterea în judecată, pentru ca persoana vizată de aceste activități, care nu a dobândit în acea cauză calitatea de parte, precum și inculpatul față de care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală sau clasarea să poată contesta legalitatea acestor înregistrări, precum și elementele ce țin de legalitatea mijlocului de probă. De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorul are obligația de a reglementa și procedura aplicabilă conservării și/sau distrugerii acestor înregistrări.
Cât privește soluția de admitere a obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I pct.62 [cu referire la art.595 alin.(1) ind.1 lit.b)] din legea criticată, Curtea a constatat că legiuitorul nu poate asimila în niciun caz decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluționarea unui recurs în interesul legii cu o lege și, astfel, să îi atașeze efectele pe care le presupune o lege de dezincriminare. Curtea a reținut că o astfel de decizie nu provine de la o autoritate publică ce acționează în sfera generării normelor juridice sau eliminării acestora și nu aduce niciun aport normativ propriu. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile art.I pct.62 [cu referire la art.595 alin.(1) ind.1 lit.b) din Codul de procedură penală] din legea criticată sunt neconstituționale, fiind contrare prevederilor art.1 alin.(4), ale art.61 alin.(1) și ale art.126 alin.(3) din Constituție”.
Pe 5 aprilie, Codul de procedură penală a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în forma Guvernului, care prevede posibilitatea folosirii înregistrărilor serviciilor, ca mijloace de probă în procesul penal. Propunerea legislativă adoptată prevede că înregistrările rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii privitoare la pregătirea ori săvârşirea mai multor infracţiuni şi au fost respectate prevederile legale care reglementează obţinerea acestor înregistrări”.
Este vorba de infracţiunile contra securităţii naţionale, cele de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălarea banilor, falsificare de monede ori alte valori, falsificarea de instrumente de plată electronică, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, infracţiunilor de corupţie, împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică.
About The Author
