Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune Realitatea Plus cu 100.000 lei pentru încălcarea unui articol din Legea audiovizualului potrivit căruia toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de CNA, instituţia a analizat sesizările primite pentru emisiunea „Culisele statului paralel – ediţie specială”, difuzată pe 7 decembrie, în direct, de postul de televiziune amintit.
În emisiunea respectivă a fost prezent, prin telefon, Călin Georgescu, fost candidat la Preşedinţia României.
„Constatând încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”, precum şi prevederile art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi ale art. 67 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, Consiliul a decis să sancţioneze postul Realitatea Plus cu amendă de 100.000 de lei”, se mai arată în comunicat.
CNA dă ca exemplu o serie de titluri afişate pe ecran în emisiunea menţionată, precum şi o serie de declaraţii făcute în acel cadru de Călin Georgescu.
Printre titlurile afișate pe ecran s-au regăsit :
- „Georgescu : CCR a devenit singura putere în stat” ;
- „Georgescu : Este categoric o lovitură de stat, CCR a decis în timpul votului” ;
- „Georgescu : Obiectivul SUA, stare de urgență și să nu mai vină Trump” ;
- „Georgescu : Primul tur de la noi a încurcat treburile americanilor” ;
- „Georgescu : Se face război pentru a spăla urmele la tot ce s-a furat” ;
- „Georgescu : Administrația Biden vrea implicarea României în război”.
Printre afirmaţiile din emisiune:
- Călin Georgescu : „Da, pentru că declanșarea acestui război se poate face strict prin România. Ori România, odată ce intră în acest război, ca țară membră NATO, automat America, ca țară membră NATO, se oprește practic numirea președintelui Trump, întrucât până în momentul acesta președintele pe funcție este Biden. Ori, odată declarată starea de necesitate datorită războiului, președintele Trump nu mai poate să fie numit. Iar România, prin ceea ce am făcut noi o dată cu primul tur, le-a încurcat rău lucrurile” ;
- Jackson Hinkle (titrare în limba română afișată pe ecran) : „George Soroș tocmai a lansat o lovitură de stat majoră asupra României” ;
- Călin Georgescu : „Curtea Constituțională deja a devenit nu doar prima putere, ci singura putere în stat. Deci acest act abuziv și ilegal transformă cei nouă judecători în dreptul suprem peste cei 19 milioane de cetățeni României. Și subliniez că este o acțiune deja fără control. Este o lovitură de stat, categoric, pentru că sunt două motive… În primul rând, că ei aveau datele reale din teren și vă amintesc că decizia Curții a venit pe fondul în care deja secțiile de votare erau deschise” ;
- Călin Georgescu : „Voi fi în studio la dumneavoastră cât de curând, evident. Eu nu doresc altceva decât să apăr poporul de un război care nu este al nostru, subliniez încă o dată. Nu avem nimic de-a face cu așa ceva, dar prin care politicienii se agață de putere, ca și în America, în situația lui Biden, evident… despre asta vorbim. Pentru ei războiul este unica șansă de a se menține la putere. Vă rog să vedeți declarația lui Klaus Iohannis de ieri, pentru că este corupția ce trebuie mascată. Asta este ideea. Corupția trebuie mascată și nu mai pot face decât prin această impunere până la capăt a intrării României în război”.
