Comunitatea internațională trebuie să aibă în vedere să sancționeze Israelul pentru ca acesta să pună capăt războiului din Gaza, a afirmat ministrul de externe spaniol, Jose Manuel Albares, înaintea unei reuniuni a 20 de țări europene și arabe, organizată duminică la Madrid pentru a cere oprirea ofensivei israeliene, transmite AFP.
După recenta extindere a operațiunilor militare israeliene în Fâșia Gaza, mai multe state considerate de Israel ca aliați și-au adăugat vocea la presiunea internațională în creștere pentru a pune capăt războiului în teritoriul palestinian.
O blocadă de două luni impusă de Israel a agravat penuriile de hrană, apă, medicamente și carburanți. Organizațiile umanitare afirmă că puținul ajutor pe care Israelul l-a lăsat să intre în ultimele zile este departe de a răspunde necesităților.
Madridul a găzduit duminică reprezentanți a 20 de state – printre care Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Egipt, Iordania, Arabia Saudită, Turcia, Maroc -, precum și delegați ai Ligii Arabe și Organizației de Cooperare Islamică. Au participat de asemenea Irlanda, Islanda, Norvegia și Slovenia – țări care, la fel ca Spania, au recunoscut existența unui stat palestinian -, dar și Brazilia.
“Pe termen scurt, pentru a opri acest război care nu mai are scop și pentru a face să intre masiv ajutorul umanitar, fără piedici, în mod neutru, pentru ca nu Israelul să fie cel care decide cine poate să mănânce și cine nu poate (…) trebuie să avem în vedere sancțiuni”, a subliniat ministrul Albares, la postul de radio France Info.
“Trebuie să facem totul, să luăm în considerare totul pentru a opri acest război”, a insistat el, după ce Uniunea Europeană a decis în cursul săptămânii să revizuiască acordul său de cooperare cu Israelul.
Reuniunea de la Madrid vizează să oprească războiul “inuman” și “nebunesc” purtat de Israel în Gaza, a mai declarat Albares pentru presă înainte de debutul discuțiilor, ce își propun să promoveze o soluția cu două state la conflictul israeliano-palestinian.
După ce UE s-a pronunțat în această săptămână pentru reexaminarea acordului de asociere cu Israelul, ministrul Albares a subliniat în fața presei că Spania va cere “suspendarea lui imediată”.
Spania le va cere de asemenea partenerilor săi să impună un embargou asupra armelor către Israel și “să nu excludă” nicio sancțiune individuală împotriva acelora “care vor să distrugă pentru totdeauna soluția cu două state”.
