AcasăAgenda ZileiGuvernul extremist pro-israelian de la Washington vrea să obțină de la Universitatea...

Guvernul extremist pro-israelian de la Washington vrea să obțină de la Universitatea Harvard documente interne despre studenții săi pro-palestinieni

Guvernul extremist american a recurs miercuri la o ordonanță pentru a încerca să obțină documente interne de la Universitatea Harvard cu privire la studenții străini suspectați că au participat la manifestații pro-palestiniene.

După revenirea sa la putere, Donald Trump a declanșat ofensivă contra unor universități pe care el le acuză de antisemitism, pentru că nu au protejat studenții evrei sau israelieni în timpul unor manifestații pro-palestiniene sau în favoarea unui armistițiu în Fâșia Gaza, informează AFP.

La sfârșitul lui mai, secretarul pentru securitate internă al SUA, Kristi Neom, a revocat certificarea Universității Harvard din programul Sevis (Student and Exchange Visitor), principalul sistem prin care studenții străini sunt autorizați să studieze în SUA. Conducerea Universității Harvard a contestat această decizie în justiție și a obținut o suspendare.

Miercuri însă administrația Trump a revenit la acuzații, anunțând o ordonanță contra Harvard pentru a forța universitatea să predea Poliției pentru Imigrație (ICE) “documentele pertinente” din ultimii cinci ani cu privire la studenții săi străini.

“La fel ca alte universități, Harvard a permis studenților străini să abuzeze de privilegii legate de viza lor și să susțină violența și terorismul în campus. Dacă Harvard nu apără interesele studenților săi, o vom face noi”, a declarat într-un comunicat Tricia McLaughlin, o purtătoare de cuvânt al Departamentului de Securitate Internă.

“Noi optaserăm pentru o abordare suplă cu Harvard. Acum, pentru că universitatea refuză să coopereze, noi vom face lucrurile în mod mai dur”, a adăugat ea.

Conducerea Harvard a calificat drept “injustă” cererea guvernului Trump și a denunțat o campanie de “represalii” contra unei universități care “apără” atât studenții, cât și principiile fundamentale.

Recent, administrația Trump a amenințat Harvard că îi va retrage acreditarea, o măsură ce ar avea drept efect privarea celei mai vechi universități americane, și de asemenea celei mai prestigioase, de orice subvenție federală.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate