AcasăAgenda ZileiAlianța austro-ungarusă: Conservatorii aflaţi la guvernare în Austria critică declaraţia comună a...

Alianța austro-ungarusă: Conservatorii aflaţi la guvernare în Austria critică declaraţia comună a putiniștilor OeVP – Fidesz

Partidul Popular Austriac (OeVP, conservator), aflat la guvernare, l-a acuzat vineri pe liderul Partidului Libertăţii (FPOe, extremă dreapta), Herbert Kickl, că şi-a depăşit autoritatea prin semnarea declaraţiei de „prietenie” cu premierul ungar Viktor Orban, relatează dpa.

Secretarul general al OeVP, Christian Stocker, a calificat comportamentul lui Kickl drept „aroganţă politică”.

Declaraţia semnată joi stipulează că Ungaria şi Austria îşi confirmă prietenia şi buna vecinătate, precum şi unitatea de nezdruncinat.

Textul conţine cele mai importante principii ale FPOe şi ale partidului naţionalist conservator al lui Orban, Fidesz, cu privire la Europa.

Christian Stocker a mai notat în remarcile sale de vineri că FPOe nu face parte din coaliţia guvernamentală din Austria şi nu poate semna declaraţii în numele Austriei.

FPOe a obţinut cele mai multe voturi la alegerile de la sfârşitul lui septembrie – 28,2% din total -, dar celelalte partide austriece refuză să facă parte dintr-o coaliţie împreună cu formaţiunea în cauză.

Negocierile de coaliţie continuă, actuala coaliţie OeVP-Verzi nedispunând de majoritate în noul legislativ.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate