Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, pentru luare de mită în formă continuată a inculpatului Baba Păun, la data faptei primar al comunei cărăşene Şopotu Nou.
Baba Păun se afla la al cincilea mandat de primar din partea PSD, când, în urma unui denunț și a unui flagrant, a fost reținut și i s-a ridicat, pentru o vreme, ”dreptul” de a mai cere și primi șpaga cu care se obișnuise în calitate de primar.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, că în perioada 2011 – iunie 2021, inculpatul Baba Păun, în calitate de primar, şi o altă persoană, diriginte de şantier, ar fi pretins de la reprezentantul unei firme de construcţii (martor în cauză), un procentaj de 5% din valoarea fiecărei facturi emise în cadrul unui contract finanţat din fonduri nerambursabile ce avea ca obiect „înfiinţare sistem de alimentare cu apă potabilă în comuna Şopotu Nou, reţea de canalizare şi staţie de epurare în comuna Şopotu Nou, modernizare străzi şi drumuri comunale în comuna Şopotu Nou, modernizare cămin cultural Stancilova, judeţul Caraş – Severin”, încheiat în anul 2011 de Primărie cu societatea omului de afaceri, se arată într-un comunicat al DNA.
Concret, cele două persoane ar fi primit, în mai multe tranșe, sume de bani și foloase necuvenite. Astfel, primarul Păun ar fi primit 15.500 de euro și 25.000 de lei, iar dirigintele de șantier suma totală de 98.000 lei și materiale de construcții și obiecte sanitare în valoare totală de 59.864 lei.
Foloasele respective ar fi fost pretinse și primite de primar și de cealaltă persoană în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu, respectiv acceptarea la plată a documentelor emise de societatea martorului (situații de lucrări), recepția, plata lucrărilor executate, etc.
În același context, la data de 11 iunie 2021, dirigintele de șantier ar fi primit de la omul de afaceri suma de 38.000 de lei (reprezentând o tranşă din cei 98.000 lei menţionaţi mai sus), moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Flagrantul a fost organizat pe 11 iunie a.c., în parcarea sediului Finanțelor Publice din Timișoara, dirigintele de șantier, Constantin Radu, fiind ridicat de procurori DNA și ofițeri din cadrul DGA pentru luare de mită. La scurt timp după flagrant a fost reținut și primarul Baba Păun, care acționa de mai mulți ani în tandem cu inginerul prins în flagrant.
În timpul flagrantului, când au percheziționat mașina, anchetatorii au găsit în portbagaj o mapă în care într-o broșură era un plic cu 38.000 lei. ”Nu știu ce-i cu banii”, a fost replica lui Constantin Radu, dirigintele de șantier. ”Cred că a fost o înscenare. Mi-a pus cineva niște bani nu în portbagaj, mai jos de portbagaj la roata de rezervă” – a zis complicele primarului.
Ulterior, el a recunoscut fapta.
Conform comunicatului DNA, în iulie 2021, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu dirigintele de şantier pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată. În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv, trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de trei ani şi interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a unor drepturi cetăţeneşti
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului faţă de două bunuri imobile ce aparţin inculpatului Baba Păun.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiş cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
