Fostul preşedinte american Barack Obama şi soţia sa, Michelle, şi-au anunţat susţinerea pentru candidatura Kamalei Harris la preşedinţie, într-un videoclip de circa un minut care a surprins convorbirea telefonică privată purtată de aceştia cu actuala vicepreşedintă, transmite Reuters.
Videoclipul postat pe platforma X arată cum familia Obama o sună pe Kamala Harris pentru a o informa cu privire la sprijinul lor.
Earlier this week, Michelle and I called our friend @KamalaHarris. We told her we think she’ll make a fantastic President of the United States, and that she has our full support. At this critical moment for our country, we’re going to do everything we can to make sure she wins in… pic.twitter.com/0UIS0doIbA
— Barack Obama (@BarackObama) July 26, 2024
”Am sunat pentru a vă spune că Michelle şi cu mine nu putem fi decât mândri să vă susţinem şi să facem tot ce putem pentru a vă ajuta să treceţi de aceste alegeri şi să ajungeţi în Biroul Oval”, i-a transmis Obama lui Harris.
Michelle Obama adaugă: „Nu pot avea acest apel telefonic fără să-i spun Kamalei: Sunt mândră de tine. Acest lucru va fi istoric”.
În convorbirea telefonică, schiţând câteva zâmbete, Kamala Harris şi-a exprimat recunoştinţa pentru susţinere şi îndelungata lor prietenie.
”Vă mulţumesc amândurora. Înseamnă atât de mult pentru mine. Şi o să ne şi distrăm bine”, a mai spus ea.
Echipa sa de campanie a precizat că videoclipul a arătat convorbirea propriu-zisă, nu o reconstituire.
Candidatura surpriză a lui Harris împotriva rivalului republican Donald Trump continuă să câştige elan de la susţinători, donatori şi politicieni la mai puţin de o săptămână după ce preşedintele Joe Biden s-a retras din cursă pe fondul scăderii în sondaje.
Obama, primul preşedinte afro-american al SUA, rămâne una dintre figurile cele mai populare ale Partidului Democrat chiar şi după mai mult de un deceniu de când a fost ales ultima oară.
El îi oferise sprijinul său lui Biden în câteva reuniuni de strângeri de fonduri, care au fost unele din cele mai de succes şi mediatizate evenimente ale campaniei preşedintelui actual.
Sprijinul anunţat acum de Obama ar putea ajuta la energizarea campaniei şi strângerii de fonduri pentru Harris şi semnalează că fostul preşedinte ar putea merge în campanie pentru ea după ce nominalizarea va fi confirmată oficial.
Obama a păstrat iniţial o rezervă chiar şi după ce Biden, fostul său vicepreşedinte, a anunţat că o lasă pe Harris ca prezumtivă moştenitoare.
Potrivit unor surse, Obama nu a vrut să influenţeze procesul prin care Partidul Democrat îşi desemnează candidatul la preşedinţie.
Rezerva exprimată inițial de soții Obama a fost interpretată rapid de mitomanul Trump ca fiind un vot de blam împotriva lui Joe Biden, babalâcul blond cu șapcă roșie criticându-i chiar, pe democrați, că i-au forțat mâna lui Biden să renunțe la candidatura din noiembrie.
Desigur, a mai spus mitomanul, operațiunea democraților este ”o încercare de lovitură de stat”.
