luni, octombrie 18, 2021
AcasăAgenda ZileiBăsescu: Nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea cu...

Băsescu: Nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea cu Republica Moldova

Nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea cu Republica Moldova, astfel ţara noastră ar deveni o adevărată putere agricolă şi îi va creşte puterea de vot în UE, este de părere fostul preşedinte Traian Băsescu.

„Foarte mulţi vorbesc degeaba despre Moldova pentru că nu înţeleg nimic şi lucrul acesta puteţi să-l vedeţi în abordarea politică din România. Lipsa de înţelegere a ce înseamnă România ciuntită este atât de mare, încât subiectul reunificării ţării este un subiect care mai mult plictiseşte dacă îl aducem în discuţie. Dincolo de asta, avem un act politic extrem de important, rezoluţia Parlamentului European cu privire la Pactul Ribbentrop – Molotov şi pe care eu am considerat că trebuie tratată ca o continuare a declaraţiei Parlamentului României că este gata pentru unirea cu Republica Moldova. Unirea trebuie să rămână obiectivul nostru fundamental: reîntregirea ţării. Dacă privim la realităţile noi, după cel de-al Doilea Război Mondial trebuie să recunoaştem că singura ţară care nu a lichidat efectiv efectele Pactului Ribbentrop – Molotov suntem noi”, a afirmat Băsescu la Convenţia Românilor de Pretutindeni.

Nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea cu Republica Moldova

Potrivit lui, Republica Moldova nu este o afacere, este o nevoie de restabilire a demnităţii unui popor.

„Reunirea nu este posibilă să se întâmple atât timp cât nu există cifra magică a democraţiei: 50 la sută plus un dintre cetăţenii Republicii Moldova trebuie să voteze la un referendum sau în Parlament. Aşa cum s-a făcut România Mare, ea se poate reface prin vot şi democratic. Eu cred că nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea. Unii spun că ne costă bani. Da, ne costă bani, dar cu cât întârziem, cu atât va fi mai scumpă reunificarea. Alţii spun ce ne aduce nouă reunificarea cu Republica Moldova. Dincolo de reîntregirea ţării, care este un obiectiv fundamental şi de revitalizare a naţiunii, reunificarea ne aduce foarte multe din punct de vedere economic. Imaginaţi-vă potenţialul agricol al României pus lângă potenţialul agricol al Republicii Moldova. ”, a mai afirmat fostul șef de stat.

Acesta crede că România ar deveni o adevărată putere agricolă.

„Este şi o creştere a populaţiei României cu 3,5 – 4 milioane, asta înseamnă creşterea puterii de vot în UE. Rămân un susţinător fără rezerve al reunificării ca o datorie patriotică, nu o să mă convingă nimeni că după intrarea în UE şi în NATO, al treilea obiectiv mare de ţară nu ar fi reunificarea ţării. Nu există un alt obiectiv care să se compare cu acesta şi facem prea puţin pentru ca acest lucru să se întâmple şi ceea ce mai facem mai facem şi prost”, a mai spus Băsescu. 

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate