Rușii au anunțat un al patrulea deces în explozia de pe Podul Kerci, de sâmbătă, conform site-ului de investigații Meduza.io, care citează TASS. A patra victimă ar fi Serghei Maslov, un judecător incoruptibil de la Curtea de Arbitraj din Moscova, implicat în judecarea unui proces împotriva fiicei liderului cecen, Ramzan Kadîrov.
„Conform ultimelor informații, numărul de morți a crescut la patru: unul dintre ei este Serghei Vladimirovici Maslov, judecător la Curtea de Arbitraj de la Moscova”.
Pe site-ul instanței respective se menționează că Maslov a fost numit judecător în luna mai 2014, printr-un decret al președintelui (Putin). El făcea parte dintr-un colegiu judiciar care se ocupa de litigii civile. Potrivit sursei citate de TASS, toți cei patru care au murit în explozie călătoreau în aceeași mașină.
Anterior, moartea lui Maslov a fost raportată de Moskovski Komsomoleț și de canalul de telegram VChK-OGPU. Aceste surse au susținut că Maslov călătorea pe pod într-un SUV Cadillac Escalade, împreună cu doi istorici și ghizi (Eduard Chuchakin și soția sa Zoya Sofronova) și un antrenor de fitness (Gleb Orgetkin).
Potrivit primelor informații, cel care conducea Cadillacul pe pod era antrenorul Gleb Orgetkin. Ulterior însă, a apărut informația că, de fapt, la volan s-ar fi aflat judecătorul incoruptibil Maslov.
Moartea neașteptată pe pod a lui Maslov este suspectă mai ales având în vedere cazurile de care s-a ocupat judecătorul în ultima perioadă. În ultimul caz de care s-a ocupat Maslov înainte să moară, acuzata era fiica lui Ramzan Kadîrov, Aișat.
Aișat Kadîrova avea termen până în 29 august să ofere explicații Curții de Arbitraj cu privire la o datorie către divizia rusească a editurii americane Conde Nast care o acționase în judecată și cerea returnarea banilor datorați cu penalități. Conform documentelor, ”Conde Nast” cerea casei de modă Firdaws, deținută de mama lui Aișat Kadîrova, plata datoriei de 814.000 de ruble și o penalitate de 893.000 de ruble.
Potrivit canalului de Telegram VChK-OGPU, cazul Kadîrov n-a mai fost luat în considerare de instanță, deoarece, în mod ”neașteptat”, „Conde Nast” și-ar fi retras plângerea.
De altfel, conform unei surse juridice, Maslov era „neobișnuit de independent și incoruptibil”, având cazuri „sensibile” ce implicau dispute de afaceri mari, un posibil indiciu că moartea lui nu a fost un accident. El gestionase mai multe cazuri importante care implicau inclusiv statul rus și giganți din domeniul petrolului și gazelor. Maslov a mai fost descris drept „imposibil de mituit”.
Judecătorul Maslov s-ar fi aflat în vacanță atunci când a fost ucis și se credea că el deținea proprietăți în Crimeea.
Imediat după explozie, „investigatorii” ruși s-au grăbit să anunțe moartea a trei civili, iar moartea celui de-al patrulea, Maslov, nu a venit decât mult mai târziu, marți. Acest fapt a alimentat suspiciunile jurnaliștilor că autoritățile ruse încercau să ascundă decesul judecătorului, regimul criminal al lui Putin având la activ nenumărate decese suspecte ale unor persoane incomode.
În dimineața zilei de 8 octombrie, un camion a explodat pe Podul Strâmtorii Kerci, cunoscut sub numele de Podul Crimeei și care unește Rusia cu peninsula Crimeea anexată. Ca urmare, o parte a căii rutiere a podului s-a prăbușit, iar un tren de marfă care transporta cisterne pe calea ferată a luat foc. Comisia de anchetă a raportat că trei persoane au murit în urma exploziei.
