MAE face precizări referitoare la o bătaie între mai mulți români care a avut loc, vineri dimineață, pe aeroportul Luton din Marea Britanie. Incidentul a fost generat de o dispută între membrii aceleiași familii, iar autoritățile britanice au reținut 17 persoane implicate, dintre care 12 au foat prezentate în fața instanței.
”Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Londra s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media referitoare la un incident, produs la data de 14 mai 2021, pe Aeroportul Luton, în care au fost implicaţi mai mulţi cetăţeni români şi a întreprins demersuri pe lângă autorităţile britanice pentru a obţine informaţii suplimentare.
Potrivit datelor comunicate de autorităţile britanice reprezentanţilor misiunii diplomatice, incidentul în care au fost implicaţi mai mulţi cetăţeni români a fost generat de o dispută între membrii aceleiaşi familii. În urma acestuia, autorităţile britanice au reţinut 17 persoane implicate, iar patru persoane au fost transportate la o unitate medicală din zonă pentru îngrijiri, fără a fi necesară internarea acestora. Până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Londra nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident””, a transmis MAE, citat de News.ro.
Three passengers in hospital and 17 arrested after Luton Airport brawl. https://t.co/DKZ7y1CI3U pic.twitter.com/Ya8ZmCvhNv
— Breaking Aviation News & Videos (@breakingavnews) May 15, 2021
”Românii din Londra au furat startul la „relaxare” pe aeroportul din Luton chiar înainte de a pleca spre România”, scria ironic, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, Sindicatul Europol.
“Suntem şocaţi şi întristaţi de acest incident. Avem zero toleranţă faţă de violenţă şi continuăm să acordăm sprijin poliţiei în anchetă. Cerem scuze pasagerilor afectaţi”, au transmis reprezentanţii aeroportului, pentru The Independent.