Bugetarii vor primi aceleaşi salarii şi sporuri ca în 2020 și nici nu se vor face concedieri, a declarat premierul Florin Cîţu. El a fost întrebat despre anunţul sindicatelor, care îl acuză de lipsă de dialog social, privind prelungirea calendarelor de protest.
„Asta fac sindicatele, încearcă să susţină angajaţii, dar, în acelaşi timp, mesajul de fiecare dată pentru sindicalişti şi pentru angajaţii din sectorul bugetar este acelaşi: în 2020, când toată economia trecea prin cea mai mare criză din ultima sută de ani, când în sectorul privat au fost 1,4 milioane de oameni în şomaj tehnic, a trebuit să facem eforturi, oameni care plăteau taxe ca să susţină salariile celor din sectorul public, sectorul public a primit creşterea salarială normală, nu a fost nimeni dat afară. Anul acesta nu este nimeni dat afară, toată lumea îşi primeşte sporurile, îşi primeşte aceleaşi salarii ca în 2020. Eu nu văd aici o problemă”, a declarat Cîţu.
Potrivit acestuia, lucrurile s-au modificat peste tot, însă liderii sindicali sunt aceiaşi de 30 de ani.
„Este clar, bineînţeles, sunt foarte mulţi lideri sindicali care… Şi aici este surpriza şi ar trebui să ne gândim, ca societate, cum se întâmplă că liderii sindicali sunt aceiaşi oameni de 30 de ani de zile? Acolo chiar nu se întâmplă nimic. Peste tot se mai modifică lucrurile, dar acolo sunt aceiaşi lideri sindicali de 30 de ani. Ar trebui să ne gândim cum funcţionează lucrurile şi poate în acest dialog social ne întrebăm cum ajung acolo”, a susţinut Florin Cîţu.
Pe de altă partea, Guvernul va atrage investitori străini, pentru ca, împreună cu aceştia, să reformeze economia.
„Am făcut o promisiune anul trecut şi mulţi au spus că e o promisiune de campanie, Nu, nu a fost promisiune de campanie, în Guvern am aprobat proiectul de lege care s-a dus în Parlament pentru a elimina acea tâmpenie populistă, adoptată anul trecut, în plină campanie electorală de Guvernul socialist, de Parlamentul socialist, de coaliţia majoritară socialistă, prin care companiile de stat din România nu puteau să mai acceseze capital de pe piaţa de capital sau investitori”, a afirmat Cîţu.