Fostul judecător Cristi Danileț îi cere șefei Instanței Supreme, Lia Savonea, să demisioneze din magistratură, acuzând-o că i-a încălcat drepturile fundamentale atunci când l-a sancționat în anul 2019 pentru delict de opinie. Cererea vine după hotărârea definitivă a Marii Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că sancționarea sa disciplinară a încălcat libertatea de exprimare garantată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În texte separate, Danileț solicită și demisia judecătorului Claudiu Drăgușin, membru al CSM, precum și a lui Victor Alistar, vicepreședinte Transparency International România și consilier al Liei Savonea, pe care îi acuză că au susținut poziția Guvernului României împotriva sa la Strasbourg, în pofida rolurilor publice și instituționale pe care le dețineau.
Lia Savonea, condamnată de CEDO pentru încălcarea unui drept al omului
Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție și una dintre cele mai puternice și toxice figuri din justiția română, a încălcat drepturile omului. Faptul este stabilit definitiv de Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului, cea mai înaltă instanță europeană în materie de drepturi fundamentale. Încălcarea a vizat un judecător aflat în funcție la acel moment, Cristi Danileț.
Aceasta este realitatea juridică de la care pornește, în mod legitim și inevitabil, cererea publică de demisie adresată Liei Savonea de către fostul judecător. Nu atât o nemulțumire personală sau un conflict de orgolii, cât un fapt stabilit printr-o hotărâre definitivă, cu valoare de precedent pentru întreaga Europă: în anul 2019, Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM, din care făcea parte Lia Savonea și pe care o domina ca autoritate și influență, a sancționat ilegal un magistrat pentru delict de opinie, încălcându-i libertatea de exprimare garantată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Rolul Liei Savonea: decizia disciplinară și concentrarea puterii
La momentul sancționării lui Cristi Danileț, Lia Savonea nu era un actor marginal al sistemului. Era președinta Consiliului Superior al Magistraturii, poziția-cheie a arhitecturii de putere din justiție, instituția care controlează carierele, sancțiunile și mecanismele interne ale corpului magistraților. Ea a fost parte a majorității care a decis pedepsirea lui Danileț, ea a susținut soluția, iar ulterior aceeași sancțiune a fost folosită ca antecedent disciplinar în alte dosare care aveau să ducă, în cascadă, la suspendări, excluderi și, în final, la ieșirea forțată a acestuia din magistratură, prin pensionare înainte de vreme.
În scrisoarea deschisă publicată după verdictul CEDO, Danileț nu vorbește metaforic despre responsabilitate. El o leagă direct de propriile declarații ale Liei Savonea din interviurile de promovare, în care aceasta vorbea despre elită, asumare, meritocrație și despre rolul judecătorului ca apărător al drepturilor cetățenești. Confruntarea este frontală: între aceste principii proclamate și realitatea unei hotărâri prin care un drept fundamental a fost încălcat, diferența nu mai poate fi acoperită prin formule instituționale sau prin tăcere.
Delictul de opinie transformat în sancțiune disciplinară
Faptele sunt clare și detaliate chiar de victima abuzului găștii Liei din CSM. În ianuarie 2019, Cristi Danileț a publicat două postări pe Facebook, în contextul dezbaterilor privind modificările legilor justiției și tentativele de control politic asupra instituțiilor statului. Una viza riscul extinderii controlului politic către Armată, cealaltă lăuda curajul unui procuror care criticase public aceste derapaje, deci avea sânge în instalație, cum corect menționase judecătorul. Pentru aceste postări, Inspecția Judiciară a fost rapid „autosesizată”, iar CSM a decis sancționarea lui Danileț, deși martorii audiați au declarat unanim că respectivele afirmații nu au afectat activitatea instanței și nu au produs niciun prejudiciu concret. Orice om întreg la cap putea trage acea concluzie, dar nu de cap era vorba în operațiunea Savonea-Netejoru, ci de ghioagă.
Mai grav, sancțiunea a fost motivată cu întârziere de luni de zile, într-un tipar pe care Danileț îl descrie ca fiind repetitiv în cazurile sensibile: întârzierea motivării avea scopul de a bloca exercitarea rapidă a căilor de atac și de a prelungi efectele sancțiunii. Ulterior, Înalta Curte a confirmat pedeapsa, într-o motivare care, potrivit CEDO, a ignorat complet analiza proporționalității și a necesității ingerinței într-o societate democratică.
CEDO: sancționarea lui Danileț a încălcat libertatea de exprimare
Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit definitiv că statul român, prin Inspecția Judiciară, CSM și Înalta Curte, a încălcat articolul 10 din Convenție. Curtea a arătat că Danileț a participat la dezbateri de interes general, că exprimările sale aveau o bază factuală și că autoritățile române nu au demonstrat în ce mod sancționarea sa era necesară sau proporțională. Altfel spus, „obligația de rezervă” a fost folosită ca pretext pentru cenzură disciplinară.
Această constatare are o greutate aparte în raport cu poziția actuală a Liei Savonea. Astăzi, ea este președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, „șefa justiției” nu doar formal, ci și simbolic. Iar în documentarul Recorder din decembrie 2025, judecători din interiorul sistemului o descriu explicit ca pe „sforarul-șef”, „stăpâna justiției”, figura în jurul căreia se concentrează deciziile, frica și disciplina informală. Verdictul CEDO vine, astfel, ca o confirmare juridică a unui mecanism descris din interior, și nu ca un episod izolat.
Sancțiunea ca practică, nu ca accident
Textul amplu publicat de Danileț pe blogul său descrie un model, nu o întâmplare: sancțiunea inițială, folosirea ei ca antecedent, deschiderea succesivă a altor proceduri disciplinare pentru fapte minore sau absurde, suspendări, excluderi, pierderea veniturilor și, în final, ieșirea din sistem. De fiecare dată, Lia Savonea apare fie direct în completurile de decizie, fie ca figură centrală a autorității disciplinare.
Aceeași logică este identificată de intervenienții de la CEDO, inclusiv Forumul Judecătorilor din România și organizații internaționale, care au vorbit despre folosirea procedurilor disciplinare ca instrument de intimidare a magistraților incomozi. Marea Cameră a confirmat această perspectivă, subliniind efectul de descurajare asupra întregului corp profesional.
În acest context, cererea de demisie formulată de Cristi Danileț se impune ca o concluzie logică, nu ca un gest revanșard. Un judecător despre care cea mai înaltă instanță europeană spune că a încălcat un drept al omului nu mai poate pretinde că are legitimitatea de a conduce justiția unui stat democratic. Cu atât mai puțin poate rămâne în fruntea Înaltei Curți și reprezentant al puterii judecătorești.
Danileț nu cere sancțiuni simbolice și nu invocă răzbunări. Cere asumare. Exact acel concept invocat de Savonea în propriile discursuri de promovare. În lipsa unei astfel de asumări, mesajul transmis sistemului este devastator: abuzurile sunt tolerate, iar responsabilitatea se oprește întotdeauna la ușa celor aflați în vârf.
Pârghiile mecanismului Savonea: Drăgușin și Alistar
Pe lângă cererea de demisie adresată Liei Savonea, Cristi Danileț solicită public și demisia a doi actori-cheie din cercul său de putere: Claudiu Drăgușin, judecător și membru al Consiliului Superior al Magistraturii, și Victor Alistar, vicepreședinte Transparency International România și consilier al președintei Înaltei Curți. Cererile sunt explicite, nominale și motivate prin fapte concrete produse inclusiv în procedura de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În ambele cazuri, Danileț invocă conflicte instituționale și de interese grave, incompatibile cu funcțiile publice deținute de cei doi.
Un sistem care funcționează prin putere informală, adică prin influență personală, loialități și control exercitat din afara regulilor formale, nu lovește niciodată singur. Are nevoie de interpuși, de figuri aparent respectabile, plasate strategic, care să execute, să legitimeze și să-și murdărească mâinile în locul centrului de comandă. Cazul Danileț arată limpede acest tipar. Dacă Lia Savonea este nodul de putere, atunci Claudiu Drăgușin și Victor Alistar sunt două dintre pârghiile prin care această putere a fost proiectată dincolo de CSM, până la Strasbourg.
Claudiu Drăgușin și conflictul cu separația puterilor
Cazul lui Claudiu Drăgușin este, poate, cel mai grav din punct de vedere instituțional. Este vorba despre un conflict frontal între puterile statului, produs la vedere, într-un dosar privind drepturile omului, nu despre o opinie, o simpatie sau o poziționare ambiguă.
În postarea prin care îi cere demisia lui Drăgușin, Dănileț dezvăluie că la data de 18 decembrie 2024, în fața Marii Camere a CEDO, Guvernul României a fost reprezentat și consiliat de un judecător în funcție, membru al Consiliului Superior al Magistraturii: Claudiu Drăgușin. Așa aflăm că exact instituția care ar fi trebuit să apere magistratul sancționat de un abuz disciplinar a furnizat, printr-unul dintre membrii săi, expertiză și sprijin juridic executivului, adică părții acuzate de încălcarea Convenției.
Problema este una de legalitate pură, nu de interpretare. Dănileț reamintește că, potrivit Art. 123 alin. (3) din Constituția României, funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. De asemenea, spune el, Legea 303/2022 interzice judecătorilor să acorde consultații juridice în cauze litigioase și să exercite activități specifice profesiei de avocat. Drăgușin a făcut exact acest lucru: a stat la masa Guvernului, a acceptat titulatura de consilier și a contribuit activ la strategia de apărare a statului împotriva unui judecător sancționat ilegal.
Într-un sistem normal, o asemenea faptă ar fi declanșat imediat o anchetă disciplinară și o suspendare. În sistemul construit în jurul Liei Savonea, ea a fost tolerată, protejată și trecută sub tăcere. Mai mult: Drăgușin nu era un judecător oarecare, ci un produs al aceluiași cerc de influență, promovat și validat într-un CSM dominat de Savonea. Prezența lui la Strasbourg a exprimat un mesaj clar: statul se apără pe sine folosind chiar oameni din justiție, iar separația puterilor devine decorativă.
Victor Alistar și conflictul de interese din jurul CEDO
Dacă Drăgușin reprezintă ruptura constituțională, Victor Alistar reprezintă falimentul moral al mecanismului. Un personaj care, teoretic, ar fi trebuit să fie pe baricada opusă.
Victor Alistar este vicepreședinte Transparency International România (TI-Ro), organizație cu misiune statutară explicită de combatere a corupției și a abuzului de putere. În același timp, este consilier și purtător de cuvânt al Înaltei Curți de Casație și Justiție, adică omul de încredere al Liei Savonea, luat cu ea din CSM la vârful instanței supreme. Această dublă poziționare devine explozivă în momentul în care TI-Ro intervine la CEDO în favoarea Guvernului, apărând sancționarea lui Cristi Danileț.
Cu alte cuvinte, organizația chemată să apere victimele abuzului instituțional a ales să apere autorul abuzului, iar omul care coordona această organizație a devenit ulterior consilierul direct al magistratului constatat de CEDO ca fiind vinovat de încălcarea unui drept al omului. Conflictul de interese este atât de evident încât nu mai poate fi mascat prin explicații tehnice sau procedurale.
Situația devine cu atât mai cinică cu cât Cristi Danileț a fost el însuși membru al Transparency International România, acceptat tocmai pentru activitatea sa publică și pentru criticile dure la adresa derapajelor din justiție. Ceea ce era virtute într-o etapă a devenit, sub umbrela Savonea–Alistar, motiv de sancționare. Iar când CEDO a spus clar că sancțiunea a fost abuzivă, TI-Ro nu a oferit nicio explicație publică, nicio delimitare, nicio formă de asumare.
Într-un stat de drept funcțional, un asemenea episod ar fi dus automat la demisia celui aflat în centrul conflictului. În sistemul actual, Alistar rămâne bine-mersi în preajma puterii, confirmând regula nescrisă: loialitatea față de centru bate misiunea statutară.
Cazurile Drăgușin și Alistar fac parte din același mecanism de putere construit în jurul Liei Savonea. Unul a apărat statul împotriva magistratului sancționat, încălcând separația puterilor. Celălalt a apărat abuzul printr-o organizație chemată, prin statut, să îl denunțe. Amândoi sunt legați direct de Savonea, profesional și instituțional.
Acest tip de rețea este descris și de judecătorii intervievați în documentarul Recorder: o justiție condusă informal, prin loialități și interpuși. Verdictul CEDO confirmă juridic o realitate deja vizibilă din interior: un drept al omului a fost încălcat, o carieră a fost distrusă, iar mesajul transmis corpului profesional a fost unul de intimidare.
Într-un asemenea context, responsabilitatea publică devine inevitabilă. Constatarea istorică a Curții Europene a Drepturilor Omului arată limpede că președinta Înaltei Curți a încălcat un drept fundamental. Din acest fapt decurge obligația de a părăsi funcția.
About The Author
