Casa Albă a confirmat luni că redactorul-șef al revistei The Atlantic a fost inclus în mod eronat într-un grup de discuții ultrasecrete ale unor înalți oficiali americani, grup consacrat bombardării unor poziții ale rebelilor houthi, relatează AFP.
Această dezvăluire constituie, fără îndoială, unul dintre cele mai răsunătoare eșecuri de securitate din istoria recentă militară americană, ceea ce dovedește că echipa de idioți numiți în cele mai înalte poziții ale administrației Trump reprezintă cel mai mare risc pentru securitatea Statelor Unite, dintre toate riscurile imaginate vreodată.
”Se pare în acest moment că lanțul de mesaje la care se face referire în articol este autentic și investigăm modul în care un contact a fost adăugat din greșeală în grup”, a declarat, cu o inocență tâmpă dar sinucigașă, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Brian Hughes.
Jurnalistul Jeffrey Goldberg a dezvăluit luni într-un articol că a primit în prealabil, prin intermediul mesageriei Signal, planul detaliat de atac pentru raidurile efectuate pe 15 martie de americani împotriva acestui grup de rebeli din Yemen.
”Secretarul Apărării Peter Hegseth mi-a trimis planul de atac” cu două ore înainte de începerea loviturilor, inclusiv ”informații precise despre arme, ținte și momente”, a scris Jeffrey Goldberg, redactor-șef al prestigioasei reviste The Atlantic.
Goldberg susține că a avut „îndoieli foarte puternice” în momentul în care a fost introdus în grupul „Houthi PC Small Group” de pe Signal și și-a consultat colegii, „pentru că nu îmi venea să cred că leadershipul Statelor Unite în securitate națională ar comunica pe Signal cu privire la planuri de război iminente”.
În grup figurau ca membri 18 persoane, inclusiv vicepreședintele SUA, JD Vance, secretarul de stat, Marco Rubio, consilierul prezidențial pentru securitate națională, Mike Waltz, șeful Pentagonului, Pete Hegseth, directoarea Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, și directorul CIA, John Ratclife.
Jeffrey Goldberg spune că și-a dat seama că grupul ar putea fi unul real în momentul în care utilizatorul cu numele lui Pete Hegseth i-a informat că primele explozii din Yemen se vor produce peste două ore, un mesaj care avea să corespundă cu realitatea de pe teren.
În cadrul discuției de pe grupul de Signal, JD Vance și-a exprimat dezacordul față de strategia administrației.
„Cred că facem o greșeală” cu loviturile militare din Yemen, a spus vicepreședintele SUA, amintind că 3% din comerțul SUA și 40% din cel european trec prin Canalul Suez.
„Există un risc real ca publicul să nu înțeleagă acest lucru sau de ce este necesar. Cel mai puternic motiv să facem acest lucru este, după cum a spus POTUS (președintele Statelor Unite, n.r.), să transmitem un mesaj”, a adăugat Vance.
„Nu sunt sigur că președintele este conștient de cât de inconsecvent este acest lucru cu mesajul său despre Europa în acest moment. Există un risc suplimentar să vedem o creștere moderată până la severă a prețurilor petrolului. Sunt dispus să susțin consensul echipei și să păstrez aceste preocupări pentru mine. Însă există un argument puternic pentru o amânare cu o lună”, a mai afirmat vicepreședintele JD Vance.
Șeful Pentagonului a oferit și detalii operative despre loviturile americane din Yemen, însă Goldberg nu le-a dezvăluit dată fiind natura sensibilă a informațiilor.
Foști oficiali americani se declară uluiți de imprudența administrației Trump
Foști oficiali din sectorul american de securitate națională au reacționat cu uluire și oroare la dezvăluirile jurnalistului de la The Atlantic, scrie CNN, potrivit Hotnews.
„Au încălcat orice procedură cunoscută de om în ceea ce privește protejarea materialului operațional înainte de o lovitură militară”, susține un fost oficial de rang înalt din serviciile americane de informații.
Un alt fost oficial de rang înalt susține că în perioada administrației Biden nu a existat nicio utilizare de acest gen a aplicației Signal.
Signal este o aplicație de mesagerie criptată care este populară în întreaga lume, inclusiv în rândul jurnaliștilor și al oficialilor guvernamentali. Oficialii administrației Biden o foloseau în mod curent pentru a discuta despre planificarea logistică a întâlnirilor și, uneori, în comunicarea cu omologii străini.
Totuși, utilizarea aplicației Signal pentru a discuta despre planificarea operațiilor militare, unele dintre cel mai bine păzite secrete pe care le are SUA, inclusiv pentru a proteja impactul pe care l-ar putea avea pentru viața militarilor americani, reprezintă un risc șocant la adresa securității naționale, au spus foștii oficiali consultați de CNN.
Mai mulți oficiali au spus că nu își amintesc nicio situație în care Signal să fi fost folosită pentru a comunica informații clasificate sau pentru a discuta despre operații militare. Persoanele din cadrul grupului de pe aplicație au acces la sisteme de comunicații clasificate și au echipe a căror sarcină este să se asigure că acea comunicare de informații sensibile rămâne una sigură.

[…] documente interne și declarații ale oficialilor din cadrul Consiliului Național de Securitate, Waltz a permis accesul unui jurnalist într-un grup de lucru criptat pe platforma Signal, destinat coordonării atacurilor împotriva pozițiilor rebelilor Houthi din […]
[…] ce presa a dezvăluit că persoanele cu cele mai importante atribuții în securitate națională din administrația lui Donal…, acum, apare o nouă dezvăluire care confirmă că responsabilii de securitatea și apărarea SUA […]
[…] marți că nicio informație confidențială nu a fost dezvăluită atunci când, dintr-o eroare, a fost comunicat un plan de lovituri împotriva rebelilor houthi din Yemen unui jurnalist american, o breșă de securitate spectaculoasă despre care s-a aflat luni, relatează […]