marți, august 16, 2022
AcasăAgenda ZileiElena Udrea: Dacă o omoram pe Kovesi aveam şanse la o pedeapsă...

Elena Udrea: Dacă o omoram pe Kovesi aveam şanse la o pedeapsă mai mică din partea DNA

Elena Udrea a afirmat că dacă o omora pe Laura Codruța Kovesi aveam şanse la o solicitare de pedeapsă mai mică din partea DNA, după ce un procuror a solicitat la Curtea de Apel Bucureşti să fie condamnată la 12 ani închisoare în dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.

„Câteva consideraţii despre termenul de ieri din dosarul în care sunt acuzată alături de Ioana Băsescu şi alte 4 persoane. A fost ultimul termen, cel în care şi procurorul şi avocaţii au pus concluzii. Prima consideraţie, acuzaţiile se referă nu la campania electorală din 2009 de alegere a preşedintelui Traian Băsescu, aşa cum greşit se spune, pentru că procurorii au amestecat intenţionat lucrurile, ca să îl implice pe fostul preşedinte, ci la campania privind referendumul pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300, desfăşurat în aceeaşi perioadă cu alegerile prezidenţiale”, a declarat Elena Udrea.

Aceasta își continuă argumentația…

„Aici, întrebarea pe care am pus-o instanţei, argumentat cu prevederile Constituţiei şi ale Legii Referendumului, a fost cine este beneficiarul sumelor de bani care fac obiectul acuzaţiei, cu care s-au plătit panouri pe care era scris ‘Vino şi tu la Referendum’? A doua consideraţie este referitoare la pedepsele spre maximul prevăzut de lege, pe care procuroarea de şedinţă le-a propus în ceea ce mă priveşte pe mine, spre 12 ani! şi pe Ioana, spre 15 ani! Deci nimeni nu a luat niciun ban, nici măcar nu s-a plătit ceva pentru candidatul Traian Băsescu, ci s-au plătit panouri de informare cu privire la referendum şi cu îndemnul către cetăţeni la a participa la votul pe acest subiect de interes naţional, pe care l-am arătat mai sus ca fiind tema consultării populare din 2009”, spune Udrea.

Elena Udrea: Pedeapsă mai mică dacă o omoram pe Kovesi

Fostul ministru al Turismului consideră că procurorii ar fi cerut o pedeapsă mai mică şi dacă ar fi omorât-o pe fosta şefă a DNA, Laura Kovesi.

„Cred că, dacă o omoram pe Kovesi, cea care a vizat personal acest rechizitoriu în 2017, aveam şanse la o solicitare de pedeapsă mai mică din partea DNA. P.S. Dacă prin absurd, beneficiarul panourilor cu mesaj privind referendumul ar fi Traian Băsescu, aşa cum zic procurorii Bulancea şi Kovesi, oare ea, care aştepta cu înfrigurare în sufrageria lui Oprea să câştige Traian Băsescu alegerile, că să o menţină în funcţia de procuror general şi apoi să o pună şefă DNA, nu e la fel de beneficiară?”, a adăugat Udrea.

Un procuror DNA a cerut la Curtea de Apel Bucureşti, condamnarea Elenei Udrea la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte) în dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate