ALDE nu poate rămâne la guvernare în orice condiții, mai ales că cei din partid sunt deranjați de faptul că obiectivele majore de infrastructură sunt „date la o parte”, a declarat liderul grupului ALDE din Senat, Daniel Zamfir.
Se pare că pe aceștia nu i-a deranjat absolut deloc că aceste obiective au fost ignorate în ultimii trei ani, dar acum, în prag pe alegeri prezidențiale i-a luat „dorul de autostrăzi”.
„ALDE doreşte să aibă loc o restructurare a Guvernului, care să aibă ca principal atu competenţa, dorim un nou program de guvernare, care să recâştige încrederea populaţiei în actul de guvernare şi, bineînţeles, trebuie făcută o reformă a instituţiilor. Astea sunt lucrurile pe care ALDE le-a solicitat doamnei prim-ministru pentru a continua guvernarea pe baza unor principii care să recâştige încrederea oamenilor în actul de guvernare. O să discutăm în partid, să vedem cum vom aborda în continuare această relaţie. Sunt lucruri care nu mai pot merge aşa. Obiectivele majore de infrastructură sunt date la o parte. Ori ăsta este un lucru care pe ALDE, care chiar dacă este un partener mai mic de guvernare, îl deranjează”, a declarat Daniel Zamfir, la RFI.
Potrivit lui, ALDE nu cere ceva pentru el, nu este vorba de nici un minister în plus, nici de altceva, ci pur şi simplu ALDE doreşte să continue guvernarea.
„Dar această guvernare trebuie să fie una care să dea încredere oamenilor în actul de guvernare. Or noi credem că încrederea oamenilor în actul de guvernare se poate realiza atingând aceste obiective, care nu sunt deloc unele personale ale partidului politic ALDE”, a mai spus senatorul.
Mai mult, acesta spune că din punctul de vedere al ALDE, subiectul candidaturii unice este închis.
„Noi candidăm clar cu domnul Călin Popescu Tăriceanu, PSD şi-a desemnat candidatul în persoana doamnei Dăncilă, fiecare îşi face acum campanie cum crede de cuviinţă. A mai fost de asemenea în spaţiul public în ultima vreme o discuţie legată de faptul că ALDE ar mai fi cerut ministere într-o discuţie cu PSD, iarăşi un lucru neadevărat, bineînţeles, ieri am văzut că a fost dezminţit şi de doamna prim-ministru. De asemenea, alt subiect care a fost în spaţiul public era cel legat de faptul că ALDE forţează intrarea lui Ponta la guvernare, iarăşi un lucru neadevărat, nu există în această chestiune nici un fel de implicare a domnului Tăriceanu în impunerea la guvernare a lui Ponta”, a mai spus Zamfir.