AcasăAgenda ZileiGuvern: Consultări cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale...

Guvern: Consultări cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Guvernul anunţă consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an.

„Având în vedere intenţia Guvernului de a finaliza calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare – 2024, luni, 1 iulie, vor avea loc consultări cu partidele politice, la Palatul Victoria, după următorul program:

  • 10,00 – USR;
  • 11,00 – AUR;
  • 14,00 – UDMR;
  • 15,00 – SOS,
  • 16,00 – Grupul Minorităţilor Naţionale şi
  • 17,00 – PUSL.

De asemenea, marţi, 2 iulie, va continua dialogul cu reprezentanţii altor formaţiuni politice”, se arată într-un comunicat al Guvernului transmis, duminică, AGERPRES.

Din partea Guvernului, vor participa la consultări premierul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacşu şi vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat vineri că îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că „ţopăiala” pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate