sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăAgenda ZileiGuvern: Modificări ale Codului de procedură fiscală

Guvern: Modificări ale Codului de procedură fiscală

Guvernul a aprobat, miercuri, modificarea Codului de procedură fiscală, stabilind, între altele, că organul de inspecţie fiscală are obligaţia transmiterii notificărilor de conformare către contribuabilii/plătitorii prezumtivi a fi selectaţi pentru efectuarea inspecţiei fiscale, în scopul reanalizării situaţiei fiscale personale, rellatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Executivului, ordonanţa de urgenţă aprobată în acest sens modifică şi completează Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Actul normativ prevede măsuri în vederea implementării jalonului „Intrarea în vigoare a cadrului legal incident domeniului de activitate al structurilor de control fiscal” din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), asumat de ANAF, cu termen de implementare trimestrul IV al anului 2022.

Conform sursei citate, ordonanţa stabileşte transmiterea de către organul de inspecţie fiscală a notificărilor de conformare către contribuabilii/plătitorii prezumtivi a fi selectaţi pentru efectuarea inspecţiei fiscale, în scopul reanalizării situaţiei fiscale personale şi, eventual, pentru a declara şi a corecta declaraţiile fiscale, ca o metodă alternativă de management a riscului.

„Această măsură are în vedere încurajarea conformării voluntare la declararea veniturilor de către contribuabili, pe de o parte, iar pe de altă parte este o aliniere a legislaţiei fiscale la bunele practice existente la nivel internaţional”, arată Guvernul.

De asemenea, alte măsuri prevăd: transmiterea de către organul competent cu efectuarea verificării situaţiei fiscale personale, a unor notificări de conformare voluntară persoanelor fizice identificate cu risc fiscal, similar cu notificarea de conformare în procedura de inspecţie fiscală; instituirea unui alt mecanism de conformare voluntară a contribuabililor/plătitorilor, prin comunicarea de către organul fiscal, la cererea contribuabilului/plătitorului, a clasei/subclasei de risc în care a fost încadrat contribuabilul/plătitorul respectiv (această măsură se va aplica din 1 ianuarie 2026).

În cazul verificării situaţiei fiscale personale a unei persoane fizice, analiza de risc urmează să fie făcută de către structura de la nivelul aparatului central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, mai prevede actul normativ.

Alte măsuri incluse se referă la: stabilirea elementelor definitorii ale controalelor specifice activităţii de control antifraudă efectuate de organele de control antifraudă fiscală, astfel încât să nu existe confuzii între diferitele tipuri de controale şi să existe o terminologie unitară la nivelul legislaţiei conexe; centralizarea, la nivel naţional a activităţii de analiză de risc, precum şi a activităţii de inspecţie fiscală, organele de inspecţie fiscală urmând să aibă competenţă de efectuare a inspecţiei fiscale pe întreg teritoriul ţării, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal din cadrul ANAF.

Ordonanţa mai prevede, între altele, şi „introducerea posibilităţii contribuabilului/plătitorului de a solicita emiterea deciziei de impunere provizorie după împlinirea a jumătate din durata legală de efectuare a inspecţiei fiscale (de ex. după 90 de zile în cazul marilor contribuabili ori 45 de zile în cazul contribuabililor mijlocii) în situaţia în care acesta nu a fost informat de către organul de inspecţie fiscală cu privire la finalizarea unei perioade fiscale şi a unui tip de obligaţie fiscală”, mai precizează sursa citată.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate