marți, august 9, 2022
AcasăAgenda ZileiInstanțele joacă „ping-pong” cu dosarul 10 august

Instanțele joacă „ping-pong” cu dosarul 10 august

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv o cerere formulată de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate în dosarul 10 august.

În acest caz,cererea DIICOT de redeschidere a anchetei în dosarul 10 august va ajunge la Tribunalul Bucureşti. Pe 4 august, procurorul şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului 10 august şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Conform procedurii, decizia şefei DIICOT trebuia confirmată de o instanţă, însă Curtea de Apel Bucureşti a hotărât pe 10 august că nu are competenţa de a soluţiona această cauză şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.

Tot atunci, Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă o cerere formulată de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală).

Dosarul a întârziat peste o lună la Instanţa supremă, unde s-a judecat recursul lui Sebastian Cucoş.

Procurorul şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parţial, pe 4 august, soluţia de clasare a dosarului 10 august şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Dacă decizia DIICOT va fi confirmată de un judecător, procurorii vor redeschide urmărirea penală faţă de:

  • colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române;
  • maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti;
  • colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române;
  • comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Aceştia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate