AcasăAgenda ZileiInvadatorii ruși au făcut prăpăd în Ucraina. Premierul Șmîhal prezintă bilanțul dezastrului...

Invadatorii ruși au făcut prăpăd în Ucraina. Premierul Șmîhal prezintă bilanțul dezastrului și anunță că va fi construit un nou stat

Peste 25.000 km de drumuri, sute de poduri, 12 aeroporturi și alte câteva sute de școli, spitale și fabrici au fost distruse, parțial sau total, de invadatorii ruși, a declarat premierul ucrainean Denîs Șmîhal, anunțând că țara sa va fi reconstruită din temelii.

Șeful Executivului de la Kiev a precizat pentru BBC că, în aceste trei luni care au trecut de la declanșarea invaziei, rușii au distrus peste 100 de instituții de învățământ, peste 500 de unități spitalicești și circa 200 de fabrici.

”Cam 35% din economia noastră este acum nefuncțională”, a mai declarat Denîs Șmîhal, estimând că un procent cuprins între 30 și 50% din PIB-ul țării sale s-a pierdut, deficitul bugetar lunar ridicându-se la circa 5 miliarde de dolari.

Mai grav este că circa 300.000 de km pătrați de teren sunt în preent minate sau contaminate cu bombe.

Potrivit mai multor estimări, pagubele produse în mod direct infrastructurii și economiei ucrainene se ridică la circa 600 de miliarde de dolari.

Șmîhal a declarat că guvernul său a alocat peste 50 de miliarde de dolari pentru reconstrucție rapidă, acolo unde este posibil.

Următoarea etapă, însă, va fi restaurarea infrastructurii majore, incluzând aici și producția de electricitate și alimentarea cu apă, urmată apoi de reconstrucția podurilor și a drumurilor, a precizat el.

Iar cea de a treia etapă, anunță premierul Șmîhal, va fi ”marea reconstrucție a țării noastre”.

”Nu vrem doar să restaurăm ziduri din cărămizi și beton. Vrem să construim un nou stat”, a subliniat el.

Pentru asta, Ucraina va avea nevoie de banii proprii, de ajutor internațional, dar și de banii Rusiei, crede premierul de la Kiev.

”Suntem ferm convinși că agresorul trebuie să plătească pentru distrugerile pe care le-a produs. Trebuie să fie clar – activele rusești înghețate, să fie confiscate și transferate Ucrainei, pentru a ajuta la restaurarea statului nostru”, a subliniat premierul ucrainean Denîs Șmîhal.

Subiectul a fost abordat și în timpul vizitei pe care președintele Consiliului European, Charles Michel, a efectuat-o în data de 9 mai la Odesa, în locul în care un copil, mama și bunica lui își pierduseră viața într-un atac cu rachete lansat de ruși (foto).

About The Author

Articole asemanătoare

Cele mai accesate