Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a ordonat duminică o “anchetă aprofundată” asupra cauzelor exploziei din cel mai mare port al Iranului, în urma căreia au murit cel puțin 40 de persoane, iar peste 1.000 au fost rănite, transmite AFP.
“Responsabilii securității și justiției sunt obligați să întreprindă o anchetă aprofundată, pentru a descoperi orice neglijență sau intenție” în această explozie, a declarat ayatollahul într-un comunicat.
Președintele iranian, Masud Pezeshkian, care ordonase la rândul lui deschiderea unei anchete, s-a deplasat în cursul după-amiezii în port, pentru a le exprima “recunoștința” sa salvatorilor, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea publică.
Explozia, auzită la zeci de kilometri, s-a produs sâmbătă spre prânz (08.30 GMT) pe un cheu al portului Shahid Rajai, pe unde tranzitează 85% din mărfurile din Iran.
Acest port strategic se află aproape de orașul de coastă Bandar Abbas (sud), la strâmtoarea Ormuz, pe unde trece o cincime din producția mondială de petrol.
“Până acum, 40 de persoane și-au pierdut viața în urma rănilor cauzate de explozie”, a anunțat la televiziune Mohammad Ashuri, responsabilul provinciei Hormozgan (sud), unde este situat portul Shahid Rajai.
Un bilanț precedent al Semilunii Roșii iraniene anunța 28 de morți și peste 1.000 de răniți.
Sinistrul s-a datorat probabil unui incendiu într-o zonă de depozitare de materiale periculoase și chimice, potrivit serviciilor vamale.
“Doar o zonă din port (…) a fost afectată de incendiu, iar operațiunile de încărcare și de descărcare de mărfuri continuau normal în mai multe alte zone”, a declarat ministrul dezvoltării urbane, Farzaneh Sadegh.
Ministerul Apărării a afirmat că “nu existau și nu există la ora actuală nicio încărcătură (…) pentru carburant militar sau pentru o utilizare militară în zona incediului”.
Cotidianul New York Times, citând o sursă anonimă apropiată Gardienilor Revoluției, a scris anterior că explozia ar fi fost provocată de perclorat de sodiu, o substanță ce intră în compoziția unor carburanți solizi pentru rachete.
Avioane și elicoptere sunt mobilizate pentru a lupta cu flăcările.
Rusia a anunțat trimiterea a două avioane pentru a ajuta la stingerea incendiului, a transmis Ministerul rus pentru Situații de Urgență.
Ministerul Sănătății le-a cerut locuitorilor din Bandar Abbas, oraș unde trăiesc circa 650.000 de persoane, să rămână acasă “până la noi ordine”. Un apel la donare de sânge a fost lansat în ajutorul răniților.
Autoritățile iraniene au decretat zi de doliu național luni și trei zile de doliu, începând de duminică, în provincia Hormozgan, cu capitala la Bandar Abbas, unde se află principala bază a marinei iraniene.
ONU și numeroase state, printre care Arabia Saudită, Rusia, Pakistan, India și Turcia, au prezentat condoleanțe Iranului, iar Hezbollahul libanez și-a exprimat solidaritatea pentru acest “tragic accident”.
Explozia a coincis cu desfășurarea în Oman a unor convorbiri cruciale între SUA și Iran cu privire la programul nuclear al Teheranului.
Israelul, care suspectează Iranul că vrea să se doteze cu arma nucleară, poartă de mulți ani un război din umbră împotriva inamicului său declarat.
Potrivit cotidianului Washington Post, Israelul a lansat în 2020 un atac cibernetic împotriva portului Shahid Rajai.
Ipoteza unui sabotaj nu a fost până acum evocată de Teheran în legătură cu explozia de sâmbătă.