AcasăAgenda ZileiKlaus Iohannis demisionează pentru a evita demiterea prin referendum, adică pierderea privilegiilor...

Klaus Iohannis demisionează pentru a evita demiterea prin referendum, adică pierderea privilegiilor de fost președinte: vilă de protocol, pensie specială etc.

Klaus Iohannis și-a anunțat, luni, demisia din funcția de președinte al României, după ce a înțeles că declanșarea procedurii de suspendare i-ar reduce la minim, adică la zero, șansele de a mai rămâne în funcție, ceea ce ar fi atras apoi anularea drepturilor sale de fost președinte: vilă de protocol, protecția și pază, accesul la informații clasificate și pensie specială.

Aceasta deoarece, potrivit legii 406/2001, care reglementează drepturile persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, dacă un președinte este suspendat și ulterior demis prin referendum, el nu mai beneficiază de drepturile și privilegiile unui fost președinte.

Concret, potrivit articolului 1 alin. 3 al acestei legi, ”Nu beneficiaza de prevederile prezentei legi persoana careia i-a incetat calitatea de sef al statului roman ca urmare a savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnata definitiv sau ca urmare a demiterii din functie prin referendum”.

El a menționat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.

Klaus Iohannis a precizat că decizia vine în contextul în care în Parlamentul României s-a pus în mișcare, luni, procedura de suspendare a sa din funcție.

Desigur, el a invocat alte motive decât cele reale susținând că face acest gest de dragul României și al românilor, nu de dragul vilei de protocol și a privilegiilor adiacente.

“Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România”, a spus Klaus Iohannis într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni.

Procedura de suspendare este un demers “inutil”, “nefondat” și “păgubos”, a apreciat Iohannis.

“Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție, după alegerea noului președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată nu am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză, pentru că se declanșează referendumul de demitere a președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern”, a spus președintele.

El a menționat că în plan intern, referendumul va fi unul “eminamente negativ”, deoarece societatea va fi divizată.

“Unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să își prezinte ideile în acest amalgam negativ. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite președintele, după ce de fapt a început deja procedura pentru alegerea noului președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers, când președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”, a mai spus Klaus Iohannis.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Cele mai accesate