Preşedintele Klaus Iohannis şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă din învățământ, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sibiu, Constantin Dincă.
„Da, a înaintat cererea de pensionare. Se pensionează la limită de vârstă”, a precizat Constantin Dincă.
Potrivit sursei citate, s-a scos la concurs postul de profesor de Fizică în limba germană la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”. Concursul va avea loc în luna iulie şi până atunci orele lui Klaus Iohannis sunt predate de un profesor „detaşat în interesul învăţământului”.
Şi Administraţia Prezidenţială a confirmat informaţia.
„Domnul preşedinte a iniţiat demersurile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru depunerea dosarului de pensionare pentru limita de vârstă”, a precizat Administraţia Prezidenţială.
Iohannis a ținut ocupat postul de profesor de fizică la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” vreme de 27 de ani, timp în care a fost, mai întâi, inspector școlar în județul Sibiu, apoi primar al municipiului Sibiu, în anul 2000, post pentru care a fost reales în 2004, 2008 și 2012, cu scoruri foarte mari, pe lista Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), iar din 2014 președinte al României.
Perioada în care catedra a fost rezervată (postul blocat) se consideră vechime în învățământ pentru titular, deci este luată în considerare la calculul vechimii în muncă la pensionare.
Klaus Iohannis va împlini vârsta de pensionare, 65 de ani, în 13 iunie 2024.
