Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sâmbătă într-o vizită surpriză la Kiev, a declarat că distrugerea barajului de la Nova Kahovka, în sudul Ucrainei, care a provocat inundaţii, este o „consecinţă directă” a invaziei ruse, relatează Agerpres, care citează AFP.
„Cu toţii am văzut pagubele cauzate de prăbuşirea barajului de la hidrocentrala Kahovka… Aceasta este o consecinţă directă a războiului purtat de Rusia”, a afirmat premierul Trudeau alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Nu exista absolut nicio îndoială în mintea noastră că distrugerea barajului este o consecinţă directă a deciziei Rusiei de a invada ţara”, a adăugat Trudeau în faţa jurnaliştilor.
El a anunţat imediat un ajutor de 10 milioane de dolari pentru ca Ucraina să facă faţă consecinţelor şi 500 de milioane de dolari ajutor militar suplimentar, în timp ce trupele de la Kiev au lansat contraofensivă împotriva forţelor ruse.
„În plus, anunţ astăzi că Canada va participa la eforturile multinaţionale de instruire a piloţilor de vânătoare şi de a menţine şi sprijini programul de avioane de luptă al Ucrainei”, a precizat premierul canadian.
Justin Trudeau a întreprins o vizită de susţinere la Kiev
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a întreprins sâmbătă o vizită-surpriză la Kiev, într-un gest de susţinere în condiţiile în care Ucraina se pregăteşte pentru o contraofensivă majoră împotriva forţelor ruse şi se confruntă cu lovituri aeriene regulate, relatează Agerpres.
Trudeau a adus un omagiu la un memorial din centrul Kievului pentru soldaţii ucraineni care au fost ucişi în luptele împotriva forţelor proruse începând cu 2014, când Rusia a anexat Peninsula Crimeea.
Prim-ministrul canadian, care va avea o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski mai târziu în cursul zilei, a vizitat de asemenea o expoziţie de vehicule militare distruse.
Ministrul-adjunct al apărării ucrainean Oleksandr Polişciuk i-a înmânat lui Trudeau o cutie în care se afla un fragment dintr-un obuz ce provenea de la o rachetă căzută asupra Odesei, mare oraş-port ucrainean la Marea Neagră. „Acesta este un mic suvenir despre modul în care Ucraina a fost lovită de rachete ruse”, a declarat Polişciuk în engleză.
Un grup de militari ucraineni care s-au antrenat în Canada au discutat cu Justin Trudeau.
Membră a NATO, Canada, unde se află una dintre cele mai mari diaspore ucrainene din lume, a acordat ajutor militar şi financiar Ucrainei în timpul invaziei lansate de Rusia în februarie 2022.
Vizita lui Justin Trudeau la Kiev are loc după o noapte de noi atacuri ruse cu rachete şi drone asupra unor ţinte din oraşele Odesa şi Harkov, precum şi din regiunea centrală Poltava.
